Câte ouă are baba ?

 

 

 

Azi m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu.  Nu m-am mai găsit cu el după terminarea liceului…  Deci sunt mai bine de 12 ani de atunci…  Chiar credeam că e plecat din ţară.

 

Şi am rămas şocat…

 

Tipul era belea în timpul liceului…  Era mereu în mijlocul acţiunii…  Miezul la dodaşcă…

 

Şi mi-am adus aminte de două faze monumentale…  El a fost personajul principal…

 

O să-l numesc Bulă.

 

Dragi cititori şi cititoare, poate vă mai aduceţi aminte perioada aia din liceu când majoratele se ţin lanţ…  Pe vremea mea, cine făcea petrecerea la restaurant, era cineva…  Marea majoritate făceau bairamul acasă, şi îngrămădeau în două camere vreo 30 de inşi şi inse, mai ceva ca sardinele în cutie !  Dacă era iarnă, era mai bine, dar dacă era vară, atunci să te ţii…  Îţi fierbeau şi ouăle din chiloţi !  Dar era frumos…

 

La una dintre paranghelii, cam pe la ora 3:00-3:30 Bulă a disparut total şi definitiv…  Era sâmbătă spre duminică…  A apărut la şcoală abia miercuri, cu ditamai cucuiele în cap şi cu o frumuseţe de oblon la ochi, de parcă urcase în ring cu Moroşanu şi îl înjurase de mă-sa…

 

L-am întrebat ce păţise, credeam că după ce plecase de la bairam îl ciomăgise cineva pe drum…

 

Dar nu…

 

Ne-a povestit ceea ce se întâmplase de fapt…  Fiindcă o luase pe ulei şi ca să nu se facă de cacao şi să strice petrecerea sărbătoritei, a hotărât să plece acasă şi să se culce…  Numai că pe drum băutura i s-a urcat şi mai mult la cap şi a ajuns acasă rangă şi mai mult în patru labe…

 

Ce-o fi trecut prin mintea lui după ce a intrat în casă, că s-a hotărât să intre la ai lui în cameră ca să-l întrebe ceva pe tat-su…  Tat-su care era combinist de-o viaţă şi se trezea la prima oră ca să prindă convenţia…

 

Numai că în dimineaţa aia, ai lui aveau alte planuri…  Şi profitând de faptul că unicul lor fecior era plecat la o petrecere, de unde trebuia să se întoarcă abia pe la răsăritul soarelui, s-au gândit să o pună de una mică…

 

Deci Bulă deschide uşa, îi vede pe ai lui călare unul peste celălalt, în poziţia misionarului, şi ce face ?  Sare deasupra lor şi urlă cât îl ţin bojocii :  „ CÂTE OUĂ ARE BABA ???? ” …

 

Mă-sa era să facă infarct, iar tac-su i-a arătat că are două picioare şi două mâni muncite o viaţă în combinat…  Prin urmare până luni seara nu s-a putut da jos din pat, iar vreo 2 săptămâni i-a fost ruşine să dea ochii cu babacii lui…

 

Faza doi…

 

Pentru cititorii din Galaţi, poate vă mai amintiţi de celebra discotecă Max, din Casa de Cultură a Sindicatelor…  Unde se aduna toată crema urbei…  Mă refer aici la crema de zahăr ars !

 

Eram în clasa a XII-a, iarna…  În discoteca amintită mai sus…  Bulă iar era afumat…

 

Ştiţi cum era…  Vroiai să faci o dedicaţie unei gagici, te duceai frumos la DJ, îi băgai frumos un bănuţ în buzunar, şi tipul behăia frumos în microfon urarea pentru aleasa ta…

 

Deci Bulă se duce la DJ, îi dă bănuţii, dar îi spune că vrea să facă urarea personal…  DJ-ul îi dă microfonul, Bulă îşi drege glasul şi lansează dedicaţia :

 

BUNĂ SEARA, ŢĂRANI !!!!

 

S-a lăsat o linişte în discotecă, de nici în cripta lu′ Dracula nu e aşa silence…  Abia am reuşit să-l scoatem întreg de acolo…  Dar am încasat-o noi pentru el  ( Dar asta e altceva de povestit…  Poate o voi face vreodată. ) …

 

P. S. :  Tipul e acum poliţist în Bucureşti la Crimă Organizată !

Sexul într-o căsnicie, atunci când ai şi-un kinder…

 

 

Zilele trecute eram la o bere cu băieţii…  Dintre toţi de la masă, eu singurul burlac…  Ceilalţi căsătoriţi, aşezaţi la casele lor, cu câte un copil sau doi, sau cu el pe drum…

Inevitabil, din vorbă-n vorbă, şi din bere-n bere, discuţia a alunecat încet-încet şi în zona discuţiei despre sex…  Mai exact, cât de des o fac cuplurile căsătorite.

Vorba unui alt prieten, care nu era prezent…  L-am întrebat la vreo lună după nuntă cum stă cu viaţa sexuală, mai bine, mai rău…

Răspunsul lui a fost  „ Nu-i mai bine, da-i mai des ! ” …

După ce consoarta a rămas însărcinată, la vreo 6 luni după naşterea progeniturii, ne-am întâlnit la o nuntă…  Cu tristeţe în glas mi s-a confesat :  „ Bă, îţi mai aduci aminte când îţi spuneam că în casnicie nu-i mai bine, ci mai des ?  M-am înşelat amarnic !  În ultimul an jumate a fost de vreo 2 ori când era însărcinată şi de vreo 2 ori după ce a născut…  Am aproape 3 luni de când nu am mai văzut negru în faţa ochilor !  Am bătături în palme de parcă am prăşit vreo 5 hectare de păpuşoi, şi de vreo 2 ori mi-am luxat încheietura mâinii.  Partea bună e că am început să cunosc actriţele de filme porno după numele complet şi ce poziţii preferă !  Bă, să nu te însori niciodată !  Să nu faci aceeaşi greşeală ca noi…  Dacă ţie nu îţi mai place de moaca lu′ una, îţi bagi pula la loc în chiloţi, te îmbraci, pleci, ura şi la gară !  Pe când noi ce facem ?  Punem scutece şi biberoane în geantă, o ducem la mă-sa şi, după 2 zile, după ce se calmează, ne ducem şi o aducem înapoi ! ”

 

Revenind la postarea de azi…  Chestie povestită de unul dintre meseni, care nu a stat până la finalul serii, deoarece a sunat telefonul şi i s-a ordonat să treacă pe la farmacie să cumpere nişte sirop de tuse pentru ăla mic…

 

Se făcea că un soţ şi soţie vroiau să facă sexuleţ…  Sau dragoste…

Singura lor problemă :  puştiul lor de 4 ani !

Noi, cei burlaci şi necăsătorite, trebuie să fim atenţi la cuplurile căsătorite şi cu copii, şi să băgăm de seamă că, după ce apare ăla micu′, sexuleţu′ nu mai e ca înainte, când ţi se face chef :  hop, la curu′ nevestii sau prietenei, când bagă rufe în maşina de spălat…  Sau hop, când întinde blatul pentru o pizza, şi e plină de făină şi sexy…  Sau hop, o muşcătură de buci, atunci când vorbeşte cu mă-sa la telefon de 4 ore şi îi descrie pentru a mia oară ce coafură şi.a tras o colegă de la serviciu !  Lucrurile se schimbă  ( şi nu neapărat în bine ) , trebuie să-ţi controlezi gesturile, limbajul şi comportamentul în faţa pruncului, că ăştia mici imită tot ce văd ca nişte papagali  ( Şi apoi te miri că-i dă şi el una peste buci lu′ nevastă-ta, că aşa o văzut el că face tata ! ) …  Şi, dacă te păleşte cheful pe loc, ca o leoaică tânără, iubirea, atunci ghinion !  Trebuie să aştepţi vreo 7 ore până adoarme pruncu′, şi numai apoi te apuci de intrat în atmosferă, aprins o lumânare, scos o sticlă de vin de colecţie de la Real, apoi hâţa-hâţa !

Bun…

Deci un cuplu cu un prunc de 4 ani reuşeşte, într-un final, să-l adoarmă pe micul şerif al familiei înainte de ora de culcare a adulţilor…  Urmează, într-o ordine febrilă – ca să nu moară dracu′ pasiunea – duşul, vinul, lumânările, giugiulelile şi operaţiunea  „ jos textila ”  !

Apoi, cei doi părinţi sar unul pe celălalt ca apucaţi şi încep să gâfâie în dormitor de parcă tocmai jucaseră în Rocky 2  ( scena aia cu suitul scărilor ) …

Şi, când le era lumea mai dragă, uşa se bufni de perete cu violenţă, ca dintr-un bocanc de soldat nazist…  Şi, peste lumina roşie şi sexy de lampă din dormitor, se profilă umbra ameninţătoare a băieţelului familiei  ( pe care-l credeau adormit ) , înarmat cu pistolul lui cu laser de la Power Rangers… Copchil care, ca o fantomă a răzbunării, răcni odată din plămânii lui, ca-n filmul cu Sergiu Nicolaescu la care se uitaseră în seara aia, de tremurară cristalurile din vitrină preţ de 7 minute :

NU MIŞCAŢI !!!     MÂINILE SUS !!!!

 

 

Ei bine, ridici mâinile, că altceva nu mai e vreo şansă să înalţe stindardul în seara aia, şi s-a aşezat liniştită, ca o cloşcă, pe ouă…  Şi speri doar ca plodul să nu rămână marcat pe viaţă de ceea ce tocmai văzuse !  Sau să povestească la grădiniţă şi a doua zi să te trezeşti cu Protecţia Copilului la uşă !

Amintiri din tinereţe …

 

 

Probabil una dintre cele mai umilitoare experienţe de care am avut parte a fost undeva, prin primul an de facultate…  În oraşul nostru minunat…  Fusesem la o piesă de teatru şi căutam un loc călduţ, unde să bem o bere, o tărie, un ceai, o cafea, ceva care să ne mai încălzească mădularele…  Era în decembrie, cu câteva zile înainte de Crăciun…

Degeaba…  Nicio cafenea cu locuri libere, şi-n niciun caz cu vreo 10, de câte aveam noi nevoie.
Şi-am avut nenorocul de a deschide uşa unei cafenele oarecare…  Credeam eu !  Pe bune că, odată uşa deschisă, parcă treceai în altă lume :  o atmosferă albă, impecabilă, chelneri cu mănuşi, muzică de pian, mai că lipsea Humphrey Bogart şi trabucul.  Şi-un val de căldură, total opus frigului de afară… Am băgat capul, am văzut că nu era ce căutam, am închis uşor uşa şi-am plecat mai departe…

 

Sau am încercat !

Din urma noastră, un domn…  Asta am crezut, la prima vedere…  Grizonat, la costum, aproape impecabil…  Ieşit din cafeneaua cu pricina şi întrebându-ne ce vrem.

 

Ce să vrem ?  Un loc călduţ, da′ locul ăla era cam prea călduţ, aşa că am plecat.

 

Şi-atunci s-a dezlănţuit iadul şi domnia :
– Localul meu pentru voi !?!?  După feţele voastre, sunteţi ce ?  Studenţi ?  Localul MEU , pentru studenţi !?  Plecaţi de-aici până nu chem poliţia, sărăciilor !  Ce să cauţi aici, sărăcie ?

N-am înţeles ce legătură avea poliţia, de ce ar fi chemat-o şi de ce făcea atâta scandal, pentru că oricum noi plecam…  Partea ciudată era că noi mergeam, şi el vorbea în continuare.  Că doar n-om fi luat-o la fugă doar pentru că am deschis uşa unei cafenele !

Multe erau de zis…

 

Ştiu că i-am aruncat un  „ Aţi îmbătrânit degeaba ” ,  a schiţat un gest de-a alerga după noi, s-a oprit din nu ştiu ce motiv  ( Noi eram vreo 10, din care jumătate eram băieţi, el singur, noi studenţi în floarea vârstei, el bărbat de vârsta a doua, grizonat…  Deci faceţi calculul ! ), da′ a continuat să strige  „ Sărăciilor ! ” …

 

Cuvântul ăla-mi răsună şi acum în cap…  Pe tonul ăla…  Şi mimica lui de dispreţ…

Şi sincer, am fi avut bani să intrăm şi să bem ceva, serviţi de chelneri cu mănuşi albe…  Chit că dădeam totul, până la banii de bilet de a doua zi !  Nu se potrivea muzica lui de pian cu entuziasmul nostru, şi cu cheful nostru de chef şi  „ Hai, noroc, ce-am mai dormit la piesa asta ! ” …  Şi poate că eram sărăcii pentru el, da′ de ce ?  Pentru că nu eram în ţinută de gală ?  Şi da, avea dreptul să-şi selecteze clientela, da′ noi nu eram clientelă, eram pe stradă…  De ce sărăcie, dacă nici măcar nu ne văzuse portofelele ?

Am fost în multe cafenele şi baruri de atunci…  Mai mari, mai mici, mai cu pian sau cu chelneri dichisiţi…  Şi n-a fost niciun loc unde să aud  cuvântul  „ sărăcie ” !

 

Poate că nu mai sunt în primul an de facultate, poate nu mai arăt a student, sau poate omul ăla era unicat…

 

Poate…

 

 

P. S.Oricum, cred că patronul îşi selecta la sânge clientela, pentru că în vara care a urmat am fost în localul respectiv, şi am jucat vreo 4 ore de biliard, bând numai bere la halbă şi ascultând doar muzică de club…

O dimineaţă perfectă

 

 

Ador să dorm…  Ador să dorm bine, într-un semi-întuneric, cu gajica caldă alături şi cu vise diverse…  Ador să dorm fără limite dar, dacă trebuie să existe, atunci ador să mă trezesc exact când sună alarma, nu înainte.  Şi nu apreciez deloc dacă-mi întrerupi somnul ăla pentru motive fără motiv.

 

Nu mă culc înainte de 3 din noapte, din principiu… Principiul conform căruia oricum n-aş adormi !  După 3, cu bătaie spre 4, 5 sau 6, există şanse să adorm…  Dacă nu adorm, mă-ntorc de pe o parte pe alta, număr, spun poezii, mă aşez şi-n cap, poate-poate…  Mai aprind veioza, mai aprind o ţigară, perna-i prea moale, pledul prea scurt, patul prea mic, mă rog, d-ăstea de om care vrea s-adoarmă, da′ nu poate.  Şi-ntr-un final glorios, reuşesc…  Mai contează că se luminează afară, că s-au apucat cocoşii să cânte, că unii încep serviciul ?  Nu pentru că, finalmente, eu dorm !

 

Conştiincios, am alarma setată, pentru că nu pot dormi o veşnicie, şi e musai s-ajung şi la muncă…  Şi sună alarma…  Sună ca nebuna şi-mi ia ceva timp să mă prind cine e, ce vrea şi de ce nu se opreşte.  Ţi s-a-ntâmplat să răspunzi la telefon, şi de fapt să sune alarma ?  Mie da…  Şi invers !

Un calcul simplu îmi spune că-mi permit să mai dorm 15 minute…  Şi-i dau de lucru, să mai sune o dată.  Cele mai profunde 15 minute de somn.  Adorm instant, cu vise şi cu tot tacâmul…  Şi mai sună o dată, şi-o mai amân cu 5 minute, şi tot aşa până mă prind că, dacă nu mă dau în secunda aia jos din pat, nici teleportarea nu mă mai ajută !  Da′ reprizele ălea de somn mă fac să funcţionez, şi-mi încarcă bateriile, dar mă şi obosesc, pentru că-i somn fracţionat, cu porţia…

 

Revenind la postarea de azi…

Aşa că dormeam eu, adorând să dorm…  Era bine cum numai în somn poa′ să fie şi nici nu-mi venea să mă întorc de pe-o parte pe cealaltă, atât mi-era de lene.  Când da, diavolul dimineţilor mele începe să sune…  C-un semi-ochi mă uit…  Până să realizez că nu cunosc numărul, s-a oprit.  „ Ei, e greşeală ” îmi zic, şi dau să-mi continui somnul liniştit.  Din nou…  Mai scurt de data asta…  Bip…  Şi sun, nu de alta, dar existau două variante :  să fie foarte important, sau să continue să mă bipăie.

– Bună ziua, mă scuzaţi că am dat bip, dar aveţi un colet şi vroiam să ştiu când vă găsesc acasă, şi bla-bla-bla, adresa, bla-bla-bla, coletul, bla-bla-bla…

Mult…  Mult bla-bla-bla, din care n-am priceput decât jumătate, dar serios acum, de când firmele de curierat dau bip când trebuie să-ţi aducă ceva ?  În stilul ăsta, şi ăia de la Orange or să dea bip când vor să-ţi propună un nou abonament !

 

Evident că a mai sunat o dată când a ajuns, pentru că a sunat aiurea la interfon, şi normal că nu răspundea nimeni, şi-a trebuit să-mi părăsesc bârlogul pentru a prelua pachetul cu faţa mea, care trebuia musai să fie a mea şi să se potrivească cu moaca din buletin, şi-a fost frig, şi i-a luat 10 minute să copieze de două ori seria buletinului, şi numai gânduri evlavioase îmi treceau prin cap în timp ce îngheţam şi băteam răbdător din picior…

Şi pe bune că am impresia că, dacă e să-mi strice din ăştia dimineaţa, se vorbesc între ei să mi-o strice de tot pentru că da, când s-adorm mai vin vreo trei mesaje cu  „ Vi s-a emis factura… ”  şi  „ Aveţi ocazia de a câştiga… ”  şi nu mai ştiu ce altă promoţie…  Şi da, când finalmente s-au liniştit şi-am zis şi eu c-apuc să dorm în continuare, a sunat alarma !  Happy-happy-joy-joy !!!
Dacă mai are cineva vreo urmă de îndoială, dorinţa mea majoră e să apuc să buginesc klumea…  Să dorm, să mănânc, să mai dorm puţin şi dup-aia încă puţin, şi tot aşa, până la capăt…

 

Da′ se poate ?  Nu se poate !

 

Că Orange-ul se tot se gândeşte să-mi strice mie utopia…

 

 

P. S. :  Dilema mea e următoarea :  de ce nu pot adormi când mă aşez în pat ?  Sau de ce nu pun alarma la ultima oră, aia gravă, ca să nu mă mai simt atât de masochist, pentru că mă joc şi cu nervii, şi cu corazonul meu ?

 

Vârsta reală, te rog !

 

 

Cică fetele se maturizează mai repede decât băieţii.  Dar, la un moment dat, ajung totuşi la acelaşi nivel…  Undeva după 25 de ani…  Îs generos, şi mai adaug 5 ani de copilărit.  Aşadar ajungem la 30…

Asta nu înseamnă că ei nu se vor bucura în continuare la un playstation, sau că ele nu vor privi cu jind la casele de păpuşi.  Doar că, atunci când vine vorba de real life sunt capabili să judece  „ matur ”…
Fără să scoată limba unul la celălalt, fără să-şi ia jucăriile şi să plece, fără să mai aplice bătutul din picior, datul cu fundul de pământ sau  „ Nia, nia, nia, uite ce am şi tu nu ! ”  …  Fără să se tragă de codiţe, fără să facă plăcinţele de noroi şi să se împroaşte din cap până-n picioare, fără să-şi pună piedică, fără coji de banane şi fără  „ Ştiu ce-ai făcut, te spun ! ” …
Aşa cică…

Şi mai sunt şi cei care mimează maturitatea… Capabili să-ţi citeze din toţi filozofii lumii, să-ţi dea sfaturi coerente, să ţină predici mai ceva ca un predicator de meserie…  Să-ţi explice sensul vieţii, al prieteniei, importanţa oamenilor de lângă tine, ce ar trebui să faci ca să păstrezi pe cineva aproape, ce ar trebui să eviţi, cum să te comporţi cu oamenii la care ţii, ce-nseamnă onoare, respect, coloană vertebrală…  Care se cred înţelepţi, importanţi, grei, cei mai cei !

Dar care, puşi în situaţia în care ar trebui să şi practice ceea ce propovăduiesc, se-ntorc inevitabil la vârsta de maxim 7 ani !  Şi uită că nu doar ceilalţi ar trebui să se comporte matur şi onorabil…  Ceilalţi te tratează conform vârstei pe care o dovedeşti.  Sau în ton cu comportamentul pe care-l adopţi.

E pueril să te gândeşti că arunci cu pietre şi ţi se va răspunde cu petale de trandafir…  Sau cu ovaţionări pentru cât de mitocan poţi fi.
Iar maturitatea nu ţine de cantitatea de citate pe care le poţi oferi pe bandă rulantă, la fel cum bunul simţ n-are nimic de-a face cu faptul că dormi cu codul bunelor maniere sub pernă !

Nu vroiam să cred că femeile rămân aceleaşi plodoaice răutăcioase şi răsfăţate, indiferent de vârstă…  Sau măcar unele dintre ele.  Până nu mi s-a dovedit !  Cu mult mai multe exemple decât aş fi avut nevoie.  Pricep repede…  Nu-i nevoie să te dai în stambă ca să înţeleg că vârsta din buletin, oricât de mare ar fi, şi oricât de mândră ai fi de ea, nu te-a învăţat nimic.  Decât cum să pălmuieşti, şi tot tu să te plângi că te doare mâna.  „ Femeie devii, nu te naşti ”  zicea Simone de Beauvoir…   Şi câtă dreptate avea !

 

Dar nici cu reprezentanţii sexului tare nu mi-e ruşine !

 

Motanul fute, motanul ţipă !

Lovesongs kill me

 

 

Am crescut cu muzică la magnetofon…  Mai târziu pick-up şi, mult mai târziu, casetofon şi casete…  Muzica de pe bandă m-a definit.  Fără să ştiu cine cântă sau ce…  Am învăţat engleza de la desene animate.  Şi, cu engleza aia, am început să pricep ce ziceau ăia prin versuri…

Ziceau de toate, ce-i drept…  Despre Ma Baker şi Rasputin, despre un submarin galben, despre cum se plânge-n ploaie, da′ cel mai mult se bătea apa-n piuă pe  „ Love ”  .

Love Hurts, Still Loving You, Love Me Tender, Somebody To Love, What’s Love Got To Do With It, I Just Called To Say I Love You şi multe altele, în acelaşi stil…  Neuronii de sub 10 ani nu pricepeau mare lucru.  Era aşa, ceva ce se întâmplă când creşti, când ai multe lumânări pe tort, şi când ai chef să suferi şi să cânţi despre asta.  Pentru că majoritatea, pe lângă  „ Love ” , conţineau şi tragedie, şi nervi, şi tot felul de chestii destul de grele şi de complicate.

Nu mi-am bătut prea mult capul…  Am zis că e exact cum nici poveştile nu sunt adevărate, sunt doar basme de adormit copiii.  Fantezie…  Ficţiune…  Le ascultam cam cum am citit Dune :  cu plăcere, de mai multe ori, da′ fără să mă gândesc că ar putea fi vreodată real.

Şi ghici ce ?  Sunt reale !  Toate versurile, toate în felul lor, toate la timpul lor sau într-o anumită situaţie, sau măcar pentru o fracţiune de secundă…  Dar sunt reale.

 
P. S. :  Acum, dilema mea e următoarea…

 

Asta înseamnă că şi Dune e real !?!?

 

Ziua Z !!!

 

 

Duminică…  11 Noiembrie 2012 …  Ziua în care tot ce putea să se întâmple mai rău, s-a întâmplat !  O zi pe care vreau să o uit cât mai repede…

 

Să recapitulăm…

 

Ziua a început normal…  M-am trezit  ( nu sculat ! )  după ce dormisem vreo 2 ore…  Iar bântuisem toată noaptea prin oraş şi ajunsesem acasă pe la ora când lumea normală se dă jos din pat…

 

Deci era vreo 9:30 …  Dimineaţa…  Prea dimineaţă pentru mine !  După ce m-am întins bine, de mi-au pârâit nu numai oasele, ci şi chiloţii pe care nu îi purtam 🙂 , m-am dat jos din pat şi am ieşit pe balcon să trag o pipă…  Veşnica ţigară !

 

Şi, în timp ce pufăiam de zor, am avut o revelaţie…  De vreo 2 zile, maică-mea mă tot bătea la cap să schimb un bec care se arsese, de la o aplică de pe hol, chiar în faţa uşii de la intrarea în casă…  Bec pe care îl înjurasem când ajunsesem dimineaţă acasă…  Pentru că nu vedeam să mă descalţ şi a trebuit să rup un şiret de la pantofi  ( Apropo…  Ce spune un şiret când se uită în oglindă ? ) …  Bine, recunosc, la ce ceaţă era pe creierul meu, cred că nici dacă aveam soarele înfiletat în abajur, nu vedeam destul de clar !

 

Revenind…

 

Deci am decis că e musai şi necesar să schimb becul, ca să îi demonstrez maică-mii că mă pot ridica la nivelul cercetătorilor de la Cern, dacă vreau…

 

Am luat un scaun din bucătărie, pe care l-am poziţionat sub aplica, care decisese să îl imite pe Stevie Wonder…  După asta, m-am înarmat cu un bec nou-nouţ, care avea misiunea de a înlocui gioarsa care îşi dăduse obştescul sfârşit…

 

Şi acum a început distracţia !!!

 

Ştiţi cum urcă un om normal pe scaun, nu ?  Dacă nu, vă explic eu…  Un om normal pune un picior chiar pe mijlocul scaunului şi apoi se sprijină de ce poate, înainte să ridice şi celălalt picior…

 

Dar nu, eu sunt mai special !  Eu am propria metodă, patentată la OSIM !

 

Ştiţi ce am făcut eu ?  Eu m-am gândit să economisesc din timp, ca să termin mai repede…  Deci am pus un picior  ( parcă stângul, dar nu sunt sigur )  pe marginea scaunului, şi apoi am împins cu putere în cel care era jos pe parchet…

 

Pentru cei care nu au imaginaţie şi încă nu şi-au dat seama ce putea merge rău, voi descrie toată faza în continuare…

 

Încercând să mă urc pe scaun, fără să mă sprijin de nimic, acesta s-a dezechilibrat şi, logic, răsturnat…  Cu tot cu mine !  Deci eu am căzut, executând o tsukahara perfectă în cot şi un dublu şurub cu aterizare exact cu capul de scaunul care se răsturnase !

 

După ce am strigat catalogul tuturor sfinţilor din calendar  ( ortodox şi catolic, nu am făcut discriminare )  am evaluat pagubele…  Într-o parte a holului era mama, care striga la mine  „ Ce mama dracului faci !?!?  ” , iar în cealaltă era dezastrul…  În cădere, scaunul a zgâriat parchetul şi s-a proptit în pragul uşii de la sufragerie…  Prag care nu a rezistat presiunii şi s-a îndoit, iar apoi a sărit din holdşuruburile cu care era fixat !  Faza bună e că am salvat becul pe care îl aveam în buzunar…  Mai naşpa era dacă, cădeam pe burtă…  Nu cred că mai apucam să scriu despre minunata zi de Duminică…  11 Noiembrie 2012…

 

După ce m-am ridicat de jos, primul lucru pe care l-am făcut a fost să o calmez pe mutter a mea…  „ Până la prânz totul se rezolvă ” …

 

Credeam eu !

 

Noroc că mai aveam acasă vreo 2 plăci de parchet şi problema se rezolva…  Sculele necesare le aveam acasă…  Mai rămânea doar problema pragului care nu mai era.

 

Deci am plecat la cumpărături…

 

După ce am hălăduit prin oraş vreo oră jumătate, în sfârşit am găsit un magazin deschis care avea la vânzare şi praguri de care dorea inimioara mea…

 

Pe la ora 13:00  ( sau fără câteva minute )  terminasem toată treaba :  schimbasem şi placa de parchet raşchetată, instalasem şi noul prag, SCHIMBASEM ŞI FUTUTUL ĂLA DE BEC !!!  Totul era perfect, ca înainte…  Sau, cel puţin, aşa credeam io !!!

 

Trecuse vreo jumătate de oră de când terminasem de pus lucrurile la locul lor, şi eram în camera mea…  Mă uitam la un film…  O comedie…  În care personajul masculin principal decide să îşi dea viaţa pentru femeia pe care o iubea, alegând să moară în locul ei…  Bulşituri de ăstea, pe care nu o să le vezi niciodată în realitate…

 

Şi cum stăteam eu aşa, şi mai aveam oleacă şi adormeam, deodată aud din bucătărie :  „ Ioane !!! ” …  Ultima dată când am auzit-o pe maică-mea urlând aşa a fost când a rupt masa din bucătărie, încercând să imite o capră neagră, sărind de pe dulap pe masă, în timp ce văruia tavanul…  Pe principiul  „ Ia tu scara, că eu mă ţin de bidinea ” !

 

Deci am zbughit-o din cameră…  În fugă, nu mi-am mai schimbat papucii…  Vezi tu, dragă cititor, la mine în casă e o regulă :  papucii de cameră sunt de cameră, cei de hol, de hol, iar cei de bucătărie sunt uneori şi de balcon…

 

Deci, în fuga mea, nu am mai schimbat papucii de cameră cu cei de hol şi, ajungând la uşa de la bucătărie  ( care e culisantă ) , m-am agăţat de ea, în încercarea de a o deschide… Numai că nu a mai fost nevoie !

 

M-am oprit exact pe placa de parchet pe care o schimbasem…

 

Continuarea nu e greu de imaginat :  am trecut prin geam !  Noroc că de data asta nu mai eram îmbrăcat în costumul Mamelei Anderson, iar geamul e  ( adică era )  din sticlă securizată…  Am scăpat fără belituri, doar cu bucile lovite, orgoliul rănit şi geamul spart…

 

– Mamă, ce e ?

– Tu vrei să dărâmi toată casa azi ?!

– Mătale strigat, eu patinat, geam spart…  Venit urgent…  Deci, care e problema ?

 

„ S-a stricat bateria de la chiuvetă…  când dai drumul la apă rece, curge pe lângă robinet.  Cred că a sărit racordul. ”

 

O fi trecut Veta pe la noi, că asta are o problemă cu chiuvetele !

 

– Nu-i nimic, se rezolvă !  Desface Ion acu’ bateria, bagă furtunul la locul lui, şi totul e ca nou.

– Şi cu geamul ce facem ?

– Acu’ îl sun pe Sârbu şi în două zile punem geamul la loc.  O să vezi.  Ca nou !  Şi nici nu o să trebuiască să îl mai spălăm de sărbători, că nu dăm folia jos de pe el !  Hai să vedem cum rezolvăm cu bateria de la chiuvetă.

 

Şi a rezolvat-o Ion !

 

Încercând să o desfac, am rupt-o de tot !  Nici nu vreau să vă descriu ce gheizer era în bucătărie…  Pentru că, în zelul meu, am uitat să închid apa de la robinetul din mască !

 

Dar asta nu e tot !

 

După ce mi-am dat seama unde greşisem şi am închis robinetul din mască, am zis ca trebuie să demontez bateria cu totul şi apoi să mă duc să cumpăr alta  (dacă mai găseam vreun magazin deschis la ora aia ) .

 

Ştiţi cum e :  când ceva e posibil să meargă prost, sigur o va face !

 

Deci, în zelul meu de a scoate bateria, îmi alunecă cheia şi lovesc cu putere…  Unde ?  În ţeava de polipropilenă pe care e montat apometrul !  Ţeavă care sare din cot !  Înainte de robinet !  Concluzia :  probleme mari !

 

Până să apuce maică-mea să spună ceva, am zbughit-o pe scări, la şeful de scară, de unde am luat cheia de la subsol…  Ca să opresc apa, nu că aveam nevoie de un loc unde să mi-o trag !

 

Deci am lăsat şi blocul fără apă !  Bravo, Ioane, meşteru’ Manole ce eşti !  Şi asta într-o zi de Duminică…  11 Noiembrie 2012 …

 

Când am ajuns acasă, după ce oprisem apa de la subsol, în bucătărie se puteau face sărituri de la trambulină, la olimpiadă…  Titanicul se putea scufunda cu lejeritate !

 

Am şters-o imediat la cumpărături, ca să scap de valul iniţial de furie al mamei mele, proprii şi personale…

 

Pe drum am sunat şi un instalator, în adevăratul sens al cuvântului  ( mersi Gabi !) …  Deci, când m-am întors acasă, mama nu prea a comentat, având în vedere faptul că mai era şi altcineva de faţă…

 

A mai trecut juma de ora şi s-a rezolvat şi treaba cu apa la chiuvetă…

 

 

De s-ar fi terminat toate aici !

 

 

Deci, era ora 15:00 – 15:30 …  Nici nu simţisem când trecuse timpul…  Şi dormisem doar vreo 2 ore în noaptea precedentă !

 

– Mamă, mi-e foame !  Nu mâncăm şi noi ceva ?  Ghiozdanul meu gârâie Simfonia a opta a lui Mozart !  Dar cam falsează !

– Ba da, am pus de mămăligă…  Cârnaţii se perpelesc în tigaie…  Vrei şi ouă ochiuri ?  Du-te şi adu şi tu o pungă de brânză din congelator, că am uitat să scot…  Crezi că eşti în stare, fără să mai strici ceva ?

 

„ Ei aş, mamaia e senilă !  Eu, cum să stric !?!? ” , îmi spun eu în gând…

 

Nu trec nici 20 de secunde…

 

– Mamă, din congelator curge apă !

 

Congelator care fusese dezgheţat în urmă cu fix o săptămână şi nu prezentase nici un semn de uzură psihică…  Dar acum era clar că cedase de vreo câteva zile !

 

După vreo sută de mii de telefoane disperate, prin care ne interesam cine are loc liber prin congelator, am ajuns la concluzia că e musai şi necesar să cumpărăm unul nou…  Vorba ceea :  „ Fiecare cu pizda măsii ” !

 

Rezumat :  sunat frate-miu, venit frate-miu, urcat în maşină, colindat prin oraş  ( Leru-i ler, lai-lai-lai ! ) , găsit magazin deschis, plăcut congelator, cumpărat congelator…  Partea proastă e că abia azi îl livrează la domiciliu, deoarece ieri nu aveau maşină pentru a-l transporta…

 

Deci, rezolvat şi problema cu congelatorul…

 

Dacă voi credeţi că s-a terminat cu ziua de Duminică 11 Noiembrie 2012, vă înşelaţi amarnic !

 

Aveam vreo oră – oră jumătate de când eram acasă, şi sună telefonul…

 

– Băi, ce facem, ieşim şi noi în seara asta pe undeva ?  Că m-am plictisit în casă !

– Da, cum să nu !?  La ce zi am avut, chiar am nevoie de oleacă de relaxare.

– Trec să te iau de acasă ?

– Ok, când ajungi în faţa blocului, sună-mă…

 

Acum rezumez…

 

Partea proastă e că atunci când Georgiana a ajuns în faţa blocului  ( Apropo, mersi mult de ajutor, fără tine nu ştiu cum aş fi trecut peste ziua de Duminică…  11 Noiembrie 2012 …  Până pleci, aranjăm noi lucrurile 🙂 ) , vorbeam cu cineva pe internet…  Celebrul feismuc !  Partea proastă e că vorbeam în timp ce mă îmbrăcam…

 

Nu ştiu dacă vă puteţi imagina scena…  Stăteam în fund pe pat, încercând să trag blugii pe mine, în timp ce butonam…

 

Precizare :  tastam la laptop…

 

Bla-bla-bla…

 

Sună telefonul…

 

Sar în picioare, trăgând blugii pe mine…  Agăţ cablul de alimentare de la laptop…  Buşesc laptop…  Spart display la laptop !

 

Am sunat-o pe Georgiana, pentru că nu am mai apucat să răspund la telefon şi i-am zis să se ducă acasă, că eu vin pe jos…  Nu o puteam expune riscului de a fi în aceeaşi maşină cu mine !  Am preferat să traversez pe jos jumătate de Galaţi, până am ajuns la ea !

 

Ştiţi ce s-a întâmplat pentru restul nopţii, nu ?

 

Ajuns acasă la Georgiana, culcat în fotoliu  ( nu puteam să mă risc să mă culc lângă ea, după cât de minunat merseseră toate lucrurile peste zi ) …

 

Georgi, rămâne cum am stabilit !

 

În concluzie :

 

1.   Toată ziua am mâncat o băşină…  Adică, gogoaşă…  Răsuflată !

 

2.   Nici dacă mă lovea uraganul Sandy nici cred că nu făcea atâtea pagube !

 

3.   Prieteni, dacă aveţi nevoie vreodată de ajutor, nici măcar să nu mă lăsaţi să bag aţa în ac !  Darămite să îmi daţi pe mână instrumente potenţial periculoase !

 

 

Dar a fost o simplă şi banală zi de Duminică…  11 Noiembrie 2012 …

 

 

Total pagube  ( în mare, că Dunărea-i scăzută ) :

 

– parchet + prag = 0 + 53 = 53

– baterie + racord + manoperă = 78 + 22 + 50 = 150

– congelator = aproape 1300

– Laptop = Să-mi bag pula dacă mai ştiu !

 

TOTAL : Nu mai contează, doar a fost o zi sfântă de Duminică !

 

 

Paguba cea mai mare e că am dormit în cur, în fotoliu, lângă o tipă de nota 20…  Dacă se poate numi dormit noaptea prin care am trecut !  Abia astă noapte am revăzut firul evenimentelor, deoarece peste zi nici nu realizam ce se întâmplă…  Parcă eram în transă…

 

 

P. S. :  Prin urmare, azi port chiloţii pe dos şi ceva roşu…  Culoare care nu îmi prea place, şi pe care o port doar atunci când sunt pe stop…  Adică doar atunci când îmi curge sânge din nas sau alte părţi ale corpului !

 

P. P. S. :  Slavă Domnului că azi e luni…  Dar ziua încă nu s-a terminat !

 

Sper doar că săptămâna se termină cu ziua de Duminică şi nu începe cu ea, ca la anglofoni…

 

Altfel, pula mea, dau în resemnare !

 

 

What’s next !?!?