Sexul într-o căsnicie, atunci când ai şi-un kinder…

 

 

Zilele trecute eram la o bere cu băieţii…  Dintre toţi de la masă, eu singurul burlac…  Ceilalţi căsătoriţi, aşezaţi la casele lor, cu câte un copil sau doi, sau cu el pe drum…

Inevitabil, din vorbă-n vorbă, şi din bere-n bere, discuţia a alunecat încet-încet şi în zona discuţiei despre sex…  Mai exact, cât de des o fac cuplurile căsătorite.

Vorba unui alt prieten, care nu era prezent…  L-am întrebat la vreo lună după nuntă cum stă cu viaţa sexuală, mai bine, mai rău…

Răspunsul lui a fost  „ Nu-i mai bine, da-i mai des ! ” …

După ce consoarta a rămas însărcinată, la vreo 6 luni după naşterea progeniturii, ne-am întâlnit la o nuntă…  Cu tristeţe în glas mi s-a confesat :  „ Bă, îţi mai aduci aminte când îţi spuneam că în casnicie nu-i mai bine, ci mai des ?  M-am înşelat amarnic !  În ultimul an jumate a fost de vreo 2 ori când era însărcinată şi de vreo 2 ori după ce a născut…  Am aproape 3 luni de când nu am mai văzut negru în faţa ochilor !  Am bătături în palme de parcă am prăşit vreo 5 hectare de păpuşoi, şi de vreo 2 ori mi-am luxat încheietura mâinii.  Partea bună e că am început să cunosc actriţele de filme porno după numele complet şi ce poziţii preferă !  Bă, să nu te însori niciodată !  Să nu faci aceeaşi greşeală ca noi…  Dacă ţie nu îţi mai place de moaca lu′ una, îţi bagi pula la loc în chiloţi, te îmbraci, pleci, ura şi la gară !  Pe când noi ce facem ?  Punem scutece şi biberoane în geantă, o ducem la mă-sa şi, după 2 zile, după ce se calmează, ne ducem şi o aducem înapoi ! ”

 

Revenind la postarea de azi…  Chestie povestită de unul dintre meseni, care nu a stat până la finalul serii, deoarece a sunat telefonul şi i s-a ordonat să treacă pe la farmacie să cumpere nişte sirop de tuse pentru ăla mic…

 

Se făcea că un soţ şi soţie vroiau să facă sexuleţ…  Sau dragoste…

Singura lor problemă :  puştiul lor de 4 ani !

Noi, cei burlaci şi necăsătorite, trebuie să fim atenţi la cuplurile căsătorite şi cu copii, şi să băgăm de seamă că, după ce apare ăla micu′, sexuleţu′ nu mai e ca înainte, când ţi se face chef :  hop, la curu′ nevestii sau prietenei, când bagă rufe în maşina de spălat…  Sau hop, când întinde blatul pentru o pizza, şi e plină de făină şi sexy…  Sau hop, o muşcătură de buci, atunci când vorbeşte cu mă-sa la telefon de 4 ore şi îi descrie pentru a mia oară ce coafură şi.a tras o colegă de la serviciu !  Lucrurile se schimbă  ( şi nu neapărat în bine ) , trebuie să-ţi controlezi gesturile, limbajul şi comportamentul în faţa pruncului, că ăştia mici imită tot ce văd ca nişte papagali  ( Şi apoi te miri că-i dă şi el una peste buci lu′ nevastă-ta, că aşa o văzut el că face tata ! ) …  Şi, dacă te păleşte cheful pe loc, ca o leoaică tânără, iubirea, atunci ghinion !  Trebuie să aştepţi vreo 7 ore până adoarme pruncu′, şi numai apoi te apuci de intrat în atmosferă, aprins o lumânare, scos o sticlă de vin de colecţie de la Real, apoi hâţa-hâţa !

Bun…

Deci un cuplu cu un prunc de 4 ani reuşeşte, într-un final, să-l adoarmă pe micul şerif al familiei înainte de ora de culcare a adulţilor…  Urmează, într-o ordine febrilă – ca să nu moară dracu′ pasiunea – duşul, vinul, lumânările, giugiulelile şi operaţiunea  „ jos textila ”  !

Apoi, cei doi părinţi sar unul pe celălalt ca apucaţi şi încep să gâfâie în dormitor de parcă tocmai jucaseră în Rocky 2  ( scena aia cu suitul scărilor ) …

Şi, când le era lumea mai dragă, uşa se bufni de perete cu violenţă, ca dintr-un bocanc de soldat nazist…  Şi, peste lumina roşie şi sexy de lampă din dormitor, se profilă umbra ameninţătoare a băieţelului familiei  ( pe care-l credeau adormit ) , înarmat cu pistolul lui cu laser de la Power Rangers… Copchil care, ca o fantomă a răzbunării, răcni odată din plămânii lui, ca-n filmul cu Sergiu Nicolaescu la care se uitaseră în seara aia, de tremurară cristalurile din vitrină preţ de 7 minute :

NU MIŞCAŢI !!!     MÂINILE SUS !!!!

 

 

Ei bine, ridici mâinile, că altceva nu mai e vreo şansă să înalţe stindardul în seara aia, şi s-a aşezat liniştită, ca o cloşcă, pe ouă…  Şi speri doar ca plodul să nu rămână marcat pe viaţă de ceea ce tocmai văzuse !  Sau să povestească la grădiniţă şi a doua zi să te trezeşti cu Protecţia Copilului la uşă !

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: