Helios

1

 

Aveam plănuit să public alt articol…  Data viitoare, poate să aştepte…
De Crăciun m-am hotărât să mă răsfăţ cu un album muzical…  Epic, grandios, divin, colosal, galactic !  Şi tot nu pot exprima ce desfătare şi beţie a simţurilor provoacă  ( Da, mă îmbăt şi eu ! ) …
Vangelis ?  El e compozitorul ?  Nu prea, spre marele meu regret, poate doar face parte din orchestră.
Trebuie să fii binecuvântat…  Ce spun eu, ăsta-i album compus de însuşi Dumnezeu !  Nu delirez, nenică, dar aşa ceva nu s-a auzit de la Burebista încoace…  Şi am ascultat multă muzică la viaţa mea !
Două sute de oameni, alcătuind corul şi orchestra, dirijaţi de Creator, într-o armonie desăvârşită…  De la o dulce melancolie şi detaşare, la o descătuşare de energie, într-un maelstrom antrenând întregi galaxii.
Nu poate fi uman aşa ceva…  Sufletul ?  Rămâi fără el cât timp eşti conectat la  „ Helios ”   !  Asculţi, şi mai vrei, ca beţivul mereu însetat, te prăbuşeşti istovit, cu urechile praf, dar toata fiinţa ta mai vrea !  Şi-i mai tragi încă 50 de audiţii…
Dă dependenţă ? În prima noapte, după ce l-am ascultat, m-am trezit pe la ora 3 dimineaţa, şi-mi venea să-l ascult iar…  Deja eram bolnav de el !

 

Şi titlurile melodiilor…  Crezi că vei auzi  „ Iubire adevărată ”  ,  „ La munte, la mare ”  ,  „ Hot, hot ”  ,  „ Duşmanii mei ”  sau  „ Încă un pahar ”  ?  Fiecare titlu e ales la mare artă, extrem de sugestiv :  „ Colossus ”  ,  „ Sol Invictus ”  ,  „ Requiem of the Night ”  ,  „ Four Horseman of Apocalypse ”  , „ Phoenix rising ”  …

 

Maestre, allegro furioso e ritm de cântec de leagăn pe lângă intensitatea lui „ Helios ” !  Dacă există un lucru perfect, atunci e albumul acesta. Mai există ceva dincolo de  „ Helios ” ?  Absolut nimic, vid, întuneric…
Sunt subiectiv ?  Crezi că-mi pasă !?  Orice-aş asculta după muzica asta, mi se pare un zdrăngănit de instrumente aruncate la tomberon !
E creaţia unică, după care te stingi, pentru că te-a consumat…  Exact ca forţa erupţiei unui vulcan !
Scriu rândurile ăstea pe ritmurile muzicii…  Plutesc, zbor…  Sper să nu oprească curentul până la întoarcerea pe Pământ !
Ai auzit de Audiomachine până acum ?  Nici eu, până de curând…  Să crăpi fără să asculţi aşa ceva, e ca şi cum ai mierli fără să tragi ceva pe pulă !  E pizda transpusă pe note muzicale, îţi provoacă, ceea ce se numeşte în limbajul internauţilor, eargasm…  Mi s-au slobozit urechile !
Dintr-un imens respect pentru munca lor, am cumpărat albumul, de pe Amazon.com…  Doar 9 parai… Aş fi plătit 100, îşi merită pe deplin valoarea.  Plus că am prins ofertă de sărbători şi livrarea coletului a fost moacă…  La sigur i-a ajuns mai mult transportul decât albumul în sine…  Soarta !  Nu se aşteptau ca un tembel să-l comande tocmai din Românica…  Ce-or fi crezut, că pe aici se ascultă numai parizer, minunaţi şi fermecători, sau alţi bronzaţi borâţi !?  Dar cine sunt eu să critic gusturile muzicale ale altora !?  Nu te poţi câca în gusturile omului !

 

2

 

Revenind…

 

Dacă ai posibilitatea de comerţ online, cumpără-l !  După achiziţie, până la livrarea produsului, îl poţi descărca de pe site…  După 10 minute de download îl poţi deja asculta.  E achiziţia vieţii tale !  E balsam şi energizant…
Voi posta un link către o melodie, să poţi asculta şi minuna…  Calitatea audio nu se compară cu originalul !
Audiomachine,  albumul  „ Helios ” …  Absolut şi desăvârşit, e favoritul meu, redefineşte muzica…
Nu uita să asculţi cu volumul la maxim…  Aşa ceva nu şopteşte, ci explodează !

 

 

P. S. :  E greu să ai o melodie preferată…   Albumul e un tot minunat, ca o poveste muzicală…

 

 

Anunțuri

Declaraţie…

3

 

La postul ăsta lucrez de aproximativ o lună…  Ba am adăugat ceva, ba am şters ceva, ba nu mi-a plăcut formularea pe alocuri…

 

Numai bine, că acum, că l-am terminat, nu mai are rost să îl trimit persoanei respective…  În fine, asta e cu totul altă mâncare de peşte.

 

 

Revenind…

 

 

          Îţi aminteşti ce îţi spuneam într-o zi, mergând cu paşi repezi prin frigul pătrunzător ?  Îţi spuneam că mi-ai apărut în calea vieţii aşa cum apare o rază argintie a lunii în faţa unui călător nocturn şi pribeag şi îi luminează drumul…  Ei bine, aşa şi este !  Mi-ai apărut aşa cum apare o rază soare după o iarnă lungă în drumul unui muritor, care, pătruns de frig, o caută cu disperare.  Raza a venit singură, exact ca şi tine !  Mi-ai infiltrat în suflet dragostea, ai făcut să-mi tresară sufletul şi fiecare fibră a corpului meu…  De vină este DRAGOSTEA, cu drumul ei lung şi anevoios.  Odată ce i-ai simţit gustul, nu mai poţi scăpa de ea !  Dar până ajungi să îi simţi gustul, drumul este foarte lung…  Te iubesc şi te aştept de când răsare soarele şi până când apune, de când apare luna şi până când e acoperită de zorii zilei !  TE IUBESC şi aroma dragostei pe care ţi-o port nu mă lasă să uit acest lucru !!!

 

Se înşeală amarnic cel ce crede că ştie ce este viaţa…  Şi eu m-am înşelat, ca mulţi alţii, şi pot să spun că îmi pare bine.  De ce ?  Pentru că acum simt ceva…  Am uitat de mine, de lume, de Univers…  Toată fiinţa mea, paradoxal de zbuciumată, este străbătută de ochii TĂI.  Trăiesc prin TINE.  Eşti Paradisul, sau iadul ?  Eşti un înger, sau un demon ?  La aceste întrebări nu găsesc răspuns…  Poate că sunt axiome ale existenţei noastre, dovezi de necontestat ale trecerii prin viaţă.

 

Cine poate spune dacă viaţa este o însuşire sau o calitate ?  Cine poate spune dacă omul iubeşte sau doreşte ?  În schimb, ştiu ceea ce am simţit :  am împietrit la vederea TA !  Toţi cunosc scânteia care a făcut să explodeze în mine un foc bizar ce mi-a incendiat sufletul…  Mi-a zdrobit raţiunea, mi-a frânt aripile, mi-a schimbat viitorul.

Iubesc…  Imaginea închipuită a Edenului păleşte atunci când zâmbetul tău îmi sărută chipul…  Glasul TĂU, în contrast absolut cu vocea lumii înconjurătoare care îmi zgârie timpanele, umple aerul cu sunete calde…  Mireasma care te învăluie mi se pare nefirească, aproape neomenească.

 

Mulţumesc Celui de Sus că a permis ochilor mei să vadă Sublimul.

 

La graniţa dintre veghe şi somn, tu îmi apari ca o umbră, o fantasmă, care, pe măsură ce adorm, devine un înger îmbrăcat în lumina soarelui…  Gingaşă, cu paşi uşori, te apropii de mine şi îţi rezemi capul pe pieptul meu…  Capul meu împrumută lumina trupului tău, încât părem două diamante care farmecă totul în jur.  Ochii tăi caută blând ochii mei, şi cu un sărut îmi dăruieşti acea tainică şi blândă căldură.  Şi, eşti frumoasă, eşti demonic de frumoasă !  Râzi…  Sufletul meu nu se mai satură să privească arcuirea buzelor tale trandafirii…  Focul din ochii tăi este precum soarele în azurul infinit al cerului…

 

4

 

Prin ce minune voi fi pururea lângă tine, să simt trupul tău cald lângă al meu, să simt privirea ta cum mă mângâie şi buzele tale cum mă sărută ?

 

Simt că nu-mi ajunge eternitatea să te ador aşa cum meriţi !

 

Dragostea este o dulce iluzie care se naşte din lumina razelor de lună, din căldura pământului şi din lacrimile norilor…  Este o adiere de vânt, un râset de frunze, un cântec care răsună, un drum anume, care te poartă spre  visele cele mai profunde.  Fiecare gând al meu se îndreaptă către tine, iese uşor din mine, pleacă în zări şi lasă în urmă un soare care va apune…

 

Dragostea este o iluzie optică…  Ea duce la orbire, o multitudine de calităţi sau chiar defecte adunate într-un trup…  Dragostea poate fi TOTUL sau NIMIC…  Alegerea este a ta, iubire, numai a ta !

 

Nu mint când îţi spun că te iubesc, nu mint când îţi spun cât de mult ador îmbrăţişările tale, tandreţea ta, dragostea ta, tot ceea ce eşti TU…  Am învăţat să iubesc un suflet minunat, un suflet care merită mult mai multe decât am eu să îi ofer în viaţă.

 

Dragostea ta mă face să mă topesc ca o bucată de gheaţă în palma ta de foc şi să mă înalţ fără aripi direct spre lună…  Pentru mine eşti mai preţioasă decât aerul pe care îl respir, mai scumpă decât orice bijuterie preţioasă, eşti mai presus de propria mea persoană şi nu îţi voi putea explica niciodată, nici prin mii şi mii de cuvinte, cât de mult te iubesc !

Cineva va fi întotdeauna aici să te iubească, cineva va preţui mereu căldura zâmbetului tău şi fericirea inimii tale…  Cineva va găsi întotdeauna cuvinte să-ţi mulţumească pentru că i-ai umplut viaţa cu vise devenite realitate şi lucruri frumoase.  Cineva te va iubi întotdeauna, iar acel cineva voi fi pururea eu !  TE IUBESC !

 

N-aş fi crezut că o să te iubesc, n-aş fi crezut că mă vei iubi, că nimeni şi nimic nu ne va despărţi vreodată…

 

E atât de frumos să găseşti sentimentul pierdut…  E atât de frumos să oftezi după primul sărut…  E atât de frumos să iubeşti şi să fii iubit.

 

Iubirea e tot ce ne dorim, iar în final e tot ce-am avut.  Dacă există un sens al vieţii, atunci TU eşti sensul vieţii mele…  Dacă nu, TU ar trebui să fii !

 

Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid…

 

Dumnezeu ne-a dat două picioare să mergem, două mâini să ţinem, doi ochi să vedem, două urechi să auzim, dar ne-a dat o singură inimă, pentru că pe cealaltă i-a dat-o altcuiva şi noi trebuie să o găsim !

 

Un duh mi-a promis trei dorinţe…  Eu i-am spus că nu vreau trei, nici măcar două, ci una singură :  Mi-aş dori să te am pe tine !

 

Toate zilele sunt nopţi până te văd, iar nopţile strălucesc ca zilele când te visez…

 

Nu pot să dorm şi îngeraşul mi-a spus să mă gândesc la ceea cei mai frumos în viaţa mea…  M-am gândit la tine, pentru că viaţa mea eşti TU !

 

Dacă aş fi de gheaţă, ai vedea cu ochii tăi cum mă topesc când îmi zâmbeşti, dar bine că nu sunt, pentru că altfel m-aş fi topit deja.

 

Tu eşti visul meu…  Unicul meu vis…  Aş vrea să te atrag în vâltoarea pasiunii, să te strâng aşa de tare, încât TU şi EU să devenim un singur suflet.

 

Iubirea ta e singurul gând pentru care exist…  Nu uita că pentru tine trăiesc. Şi ştii de ce :  Doar ca să te iubesc !

 

 

Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea, şi fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusă la temelia lui.  Dar dintr-o singură greşeală, poate dintr-o vorbă spusă în vânt, edificiul ce cu greu l-am clădit, se poate dărâma, şi atunci îţi va lua poate mult timp ca să reconstruieşti ceea ce ai dărâmat.

 

1

 

Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii, căci ea, dacă te consideră vrednic, îţi va îndrepta ea cursul…

 

Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei…  Numai aşa ţi-ai da seama ce mult însemni pentru mine !

 

Soarele nu ar fi portocaliu, marea nu ar fi albastră, eu nu aş fi fericit dacă nu ai fii tu.

 

Dacă aş fi o lacrimă în ochii tăi, m-aş rostogoli pe obraz să-ţi ating buzele…  Dacă tu ai fi o lacrimă în ochii mei, nu aş mai plânge niciodată, de frică să nu te pierd !

 

Pentru a trăi, am nevoie de bătăile inimii…  Pentru asta, am nevoie de o inimă…  Pentru o inimă, am nevoie de fericire…  Pentru fericire, am nevoie de tine !

 

Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune :  ”  Uite asta ”  !

 

Aş vrea să cred, să pot visa, să te aduc de partea mea…  Aş vrea ca timpul să-l opresc, să-ţi spun de fapt cât te iubesc !

 

Când te-am văzut prima oară, mi-ai încălzit inima…  A doua oară mi-ai produs scântei, iar acum îmi faci inima să ardă !

 

Să învăţ să te iubesc mi-ar putea lua o viaţă întreagă, dar numai uitându-mă în ochii tăi ştiu că merită sacrificiul !

 

Te iubesc !  Îţi spun într-o secundă, dar, ca să-ţi demonstrez, îmi trebuie toată viaţa !

 

Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, că o oră are 60 de minute, că un minut are 60 de secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate !

 

A iubi înseamnă a dărui mereu, până ce simţi că te stingi…  Şi totuşi, dăruind iubire, nu te mistui, ci trăieşti !

 

Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare preţ, dat în dar fiecărei fiinţe umane…  Dacă l-ai pierdut, viaţa nu mai are niciun sens…

 

Iubirea te face să plângi când încă nu ştii ce sunt lacrimile, iubirea te face să râzi în întunecimea nopţii, purtându-ţi visele pe aripile de fum ale zărilor…

 

Dragostea nu este numai flori, zâmbete, iubire, ci înseamnă şi lacrimi, dorinţă, pasiune şi de aceea puţini au privilegiul de a-i descoperi puterea.

 

Dragostea este un dar, nu o obligaţie, ascultă-ţi inima şi ai încredere întotdeauna în persoana pe care o iubeşti…

 

Atunci când soarele şi luna se vor întâlni, atunci când stelele vor cădea, atunci când oceanul va lua foc, atunci şi eu te voi uita…

 

Am scris pe cerul albastru, dar norii mi-au şters cuvintele…  Am scris pe ţărmul mării, dar valurile mi-au şters cuvintele…  Am scris pe pământul din gradina mea, dar vântul mi-a spulberat cuvintele…  Am scris pe inima mea, şi nimeni şi nimic nu-mi va putea şterge cuvintele :  TE IUBESC !!!!

 

2

 

Tu poţi să te-ndoieşti de soare, de focul ce scânteie-n stea, de legile nemuritoare, dar nu şi de iubirea mea !

 

Indiferent ce anotimp e afară, inima mea întotdeauna se topeşte după ochişorii tăi neprihăniţi, după inimioara ta…  Indiferent unde ne-am afla, voi fi cu gândul la tine…  Dragostea mea va dura atât timp, cât va exista Luceafărul pe cer…  Te iubesc, îngeraşul meu.

 

Până să te întâlnesc, nu credeam că există persoane fără de care să nu pot trăi, şi tu eşti una dintre ele…  Ce pot să-ţi spun ?  Te iubesc şi ajunge, restul îţi arăt, nu-ţi mai spun !

 

Să iubeşti nu e nimic…  Să fii iubit e ceva…  Să iubeşti şi să fii iubit e totul !  A iubi înseamnă să încetezi să trăieşti pentru tine, să faci ca toate sentimentele omeneşti :  teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea, să nu depindă decât de o singură fiinţă, înseamnă să te scufunzi în infinit, să-ţi închini viaţa unei fiinţe astfel încât să nu trăieşti şi să nu te gândeşti decât la moduri de a o face fericită.

 

Ca un om să iubească pe altul, e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte lucruri sunt doar un preludiu…

 

Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă.  Te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, frumoasa mea…

 

Mai presus de toate, mi-a fost dat să trăiesc pentru tine ! Ca o vrajă, mâinile tale alungă orice grijă, vorbele tale îmi sunt alinare şi inspiraţie şi toate acestea pentru că iubirea ta e viaţa mea.

 

Nu am în viaţă decât o singură fericire :  să te iubesc şi să mă iubeşti !

 

Eu sunt sărac, nu am decât visele mele, şi pe acestea le-am aşternut la picioarele tale…  Păşeşte uşor, căci calci pe visele mele !

 

Să te ţin în braţe în lumina apusului şi să-ţi fiu alături pentru totdeauna…  Asta e tot ce-mi doresc pentru restul zilelor mele…  Şi asta, mi-am spus cu uimire, e dragoste…  Oare tu ce crezi ?

 

Aş vrea să fiu aerul care-ţi atinge trupul…  Aş vrea să fiu acel lucru neobservat, dar necesar.

 

Să iubeşti înseamnă să-ţi asumi cel mai mare risc…  Înseamnă să-ţi pui viitorul şi fericirea în mâinile cuiva.  Înseamnă să crezi fără rezerve, să accepţi să fii vulnerabil…  Aşa te iubesc eu pe tine.

 

Tu ai fost, eşti şi vei fi iubirea mea.  Din clipa-n care te-am văzut, mi-am spus că tu eşti cea pe care o aşteptam de mult timp.  Am făcut tot posibilul să ajung la inima ta, dar se pare că tu nu m-ai lăsat…  Atunci, în mintea mea, totul era confuz :  „ Oare chiar iubesc ? ” , dar oare ce înseamnă să iubeşti ?  E oare acel sentiment care te face să te simţi de parcă conduci întreaga lume ?  Cred că asta e, pentru că, pentru prima dată în viaţă, mă simt în al nouălea cer…  Te iubesc, tu eşti viaţa mea !

 

Iubirea ta îmi dă viaţă.  Te iubesc şi asta mă face să fiu mai bun, mai înţelegător…  „ Te iubesc ”  e puţin spus…  „ Te ador ”  parcă se apropie de ceea ce simt eu pentru tine.  Privirea ta îmi dă aer, existenţa ta mă face să fiu conştient de existenţa mea.

 

Cât de mult te iubesc nu vei şti niciodată…  Totuşi, pentru a da o dimensiune infinitului îţi pot spune că 59 de secunde din fiecare minut, inima mea bate pentru tine.  E mult sau e puţin ?  Când vei şti răspunsul, poate se va risipi şi misterul !!!

 

 

 

P. S. :  Deşi nu mai are rost, am zis totuşi să postez asta pe blog…  Doar nu mi-am strofocat creierul degeaba timp de o lună !  Poate că unii sunt în pană de idei…  Băi fraţilor, nu aşteptaţi prea mult, s-ar putea să fie prea târziu !

 

Iar pentru mine :  La dracu’ cu sentimentele !  Să curgă vodka !

Gemeni sau siamezi ?

Aseară am fost la un  „ club de carte ”  cu nişte prieteni…  Adică am  „ citit ”  vreo câteva beri şi vreo câteva reviste ruseşti  ( vodkă ) , americane  (whiskey ) , mexicane  (tequila ) …

 

După ceva timp, am început să depănăm amintiri de demult…  Cam din perioada când încă dinozaurii umblau liberi pe pământ !

 

Printre multele amintiri şi faze de mult timp uitate, a fost şi una care e de povestit la nepoţi…

 

S-a petrecut acum vreo 10-12 ani…  Era perioada când limbajul nostru era format doar din câteva cuvinte :  pizdă, cur, ţâţe…  Iar în creier bântuia obsesiv o întrebare :  „ Noi ce mai futem ? ”  …

Nu conta că tipa era cocoşată, că târâia un picior, că avea un ochi de sticlă…  Dacă avea gaură şi ne lăsa să o exploatăm, precum Emil Racoviţă, totul era perfect !  Cred că din acest motiv am şi urmat cursurile liceului cu acelaşi nume.

Băi, era un liceu de pizde  ( pe vremea mea, acum nu mai ştiu ) …  În clasa mea erau 7 băieţi, şi eram mulţi !  Puteam juca un  „ Câte ouă are baba ? ” …  Dar erau şi clase unde erau numai doi…  Ăştia ce făceau ?  Unul era perna, unul stătea capră, da’ cine pula mea mai sărea !?!?!  Bine, au rezolvat problema jocurilor de echipă :  până au terminat clasa a XII-a, unul se tundea ca o fată, celălalt se purta ca una :  „ Hai, măi, mă laşi cu de astea ? ” , bineînţeles cu gesturile de rigoare !  Puteau juca liniştiţi elasticul, sfoara, sau cum dracu’ se mai chema jocul ăla !

Deci aţi reţinut ideea, în creierul nostru era numai  „ Pizdă, pizdă, pizdă, ţâţe, ţâţe, ţâţe, futut, futut, futut ! ” …

1

 

Revenind la postul de azi…

 

Era vară…  Eram în faţa blocului cu mai mulţi prieteni din bloc şi jucam table, cu curul pe treptele de la intrarea în bloc…  Câştigătorul rămânea la masă, ca să poa’ să joace toţi…

Băi, şi în timp ce jucam cu unu’ Mircea, şi era partida mai încinsă, la un moment dat se ridică ăsta, fără să zică nimic, şi se îndreaptă spre una…

În viaţa mea nu mai văzusem, şi nici nu mi-a mai fost dat să văd  ( Spre norocul meu ! )  o femeie mai urâtă ca aia :  Mică de statură, grasă  ( Ori în picioare, ori pe o parte, era acelaşi lucru : era rotundă ! ), negricioasă, strâmbă din încheieturi, cu păr pe faţă, cu un ochi la slănină şi cu unul la făină…  Dinţii parcă erau aruncaţi cu praştia :  dinte, pauză, lipsă, gaură, dinte…  Picioare strâmbe…  Cred că dacă o vedea, până şi Quasimodo o rupea la fugă !

 

Dragi cititori, deci era aşa de urâtă că, dacă ar fi trăit pe vremea Inchiziţiei, ar fi ars-o ăia pe rug numai pentru cum arăta, chiar dacă nu era vrăjitoare !

 

Şi tipa asta era cu doi copii :  unul în cărucior, iar celălalt mergea pe lângă ea…

 

Deci Mircea se ridică, fără să spună nimic, şi se îndreaptă spre ea…  Distanţa fiind foarte mică  ( aproximativ 5 metri ) , am auzit tot dialogul dintre ei :

Mircea   :   Bună ziua.

Arătarea :   Bună ziua.

Mircea   :   Nu vă supăraţi, copiii sunt gemeni ?

Arătarea :   Nu, domnule.  Cum să fie gemeni ?!  Băiatul are aproape 5 ani, iar fetiţa 4 luni…  Dar de ce mă întrebaţi ?

 

Şi aici a urmat faza monumentală…

 

Mircea   :   Nu sunt ?  Eram şi eu curios :  cine te-a futut pe tine de două ori !?

 

Noi am rămas interzişi şi ne era ruşine de ruşinea lui…  Arătarea a rămas năucă, blocată vreo 10 secunde, privind la Mircea, care se îndrepta liniştit spre noi, ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut…

S-a aşezat pe treapta scării şi foarte relaxat întreabă :  „ Cine e de dat cu zarul ? ”

 

De atunci, am mai văzut multe femei, mai mult sau mai puţin urâte, dar nici una nu s-a comparat cu aia !  Nici nu vă puteţi închipui…  Dar ca să vă faceţi o idee despre cât de urâtă era, vă spun doar că aia din imagine ar fi câştigat lejer titlul de Miss Univers în faţa ei !

 

Nu aş fi futut-o nici cu pula celui mai mare duşman al meu !

Moaştele Sfântului Miştocar

 

1

 

Unora nu li se pare deloc ciudat că ei nu se spală destul de des…  Din contră, li se pare ciudat că eu fac asta !
Nu e ciudat că-şi programează ziua de baie, o au însemnată-n calendar, eventual în fiecare sâmbătă, reminescenţă rămasă de pe vremea când aveau 4 ani şi-i spălau părinţii o dată pe săptămână.
Să recunoaștem, când eram mici, ai noştri nu ne prea băgau în seamă…  Ne descopereau sâmbăta şi ne băgau direct în cadă !  Probabil pentru că arătam de parcă ceva s-a târât şi a murit pe noi.  Şi posibil să şi fi mirosit aşa.  Am fost cu toţii copiii spălaţi sâmbăta.
La un moment dat însă, planetele s-au aliniat şi am început să ne spălăm mai des…  Cel puţin eu.  Măcar un duş pe zi, şi tot fac  ( Nu punem aici perioada de vară, când cu greu mă scoţi din baie ) …  Că mi se pare normal să nu puţi !  Să nu te trezeşti cu aromă de cerşaf, dungă de pernă şi scame-n păr şi să te duci direct unde te duci tu…  De obicei la muncă.  Mi se pare de bun simţ pentru mine să nu miros ca un sconcs.
Da, sunt voci care spun că, dacă nu te speli chiar în fiecare zi, nu se simte…  Nici savoare de şosetă, nici iz de transpiraţie, nici nimic !  Că au PH-ul care le permite să miroasă a trandafiri toată săptămâna, între spălări. Da’ eu nu mă simt ca moaştele unui sfânt, ca să miros frumos prin definiţie.  Şi chiar dacă, tot tre’ să mă spăl.  Că mă simt mai bine, mai fresh, mai curat, cu un duş zilnic… Stai, nu mă simt, chiar sunt !

Dar unii se simt şocaţi, lezaţi şi contrariaţi…  De ce te-ai trezi cu o oră mai devreme ca să faci duş !?  Păi, nu te speli sâmbăta ?  Ce-ţi mai trebuie în fiecare zi ?  Mai că nu vin cu argumentul ăla, cu „ Domnul ne vrea naturali ” …  Domnul tău, mă, că al meu nu zice nicăieri că tre’ să put !  Sau să am dungă de jeg…  Sau să mi se lipească şuviţele-ntre ele…
Că, dacă te speli prea des pe cap, cheleşti…  Prefer să chelesc, decât să stau cu cadavrul în cap !  Părul e celulă moartă…  Deci, cadavru…  Şi, ca orice cadavru, dacă n-ai grijă să-l îmbălsămezi, miroase !  Eu îl îmbălsămez zilnic, sau la cel mult două zile, că-s o specie ciudată de necrofilă !  Îmi plac morţii vii…  Mai ales pe mine !  Nu-mi număr firele de păr, dar aş putea să jur că, spălat zilnic de ani de zile, nu s-a împuţinat.  Şi arată şi viu…  Miroase viu…  Sunt viu cu un păr spălat în fiecare zi, sau la două zile.

Şi nu pricep cum am evoluat în aşa hal încât e ciudat să te speli…  Şi există şi faza aia cu  „ Te speli prea des ” …  Cum adică  „ prea des ” !?  Există undeva o măsură a spălărilor permise şi eu nu ştiu !?

 

Şi, hai, fie, mă spăl prea des…  Care-s consecinţele ?  Nu-mi spune, o să-mi pice pielea…  O să mă dezintegrez total…  O să mi se desfacă oasele şi chiar o să ajung sfinte moaşte.  Newsflash !  O să păţim asta cu toţii, da’ nu văd motivul pentru care aş mirosi ca şi cum m-am dezintegrat deja, când există încă apă şi săpun.  Costă, recunosc, da’ tot ce-i bun ori costă, ori e ilegal…  Prefer prima variantă.

Mă râcâie faza asta…  Cum de e ciudat că mă spăl, dar nu observi cât de ciudat e că tu nu te speli.  Om fi trecut într-un univers paralel, şi nu ştiu eu ! Mă simt ca ăla de-a furat focul şi-a luminat bieţii muritori.

 

E bine să te speli, mă, şi ghici ce ?  Nici nu mori din asta !

 

Pe cuvânt de cercetaş !

Dilema de luni.

 

1

 

Aseară am fost la un prieten…  După ce am plecat de la el trebuia să mai trec pe la cineva, şi, după ce mă săturasem de aşteptat în staţie un maxi-taxi în care să încap şi eu, şi, fiindcă nu aveam chef să iau taxiul doar pentru 2 minute de mers, da’ nici pe jos nu prea pofteam să merg, m-am urcat în tramvaiul 43, care tocmai oprise în staţie…  Da, numărul are legătură cu anul în care au fost fabricate şi puse pe şine, sau cel puţin aşa cred eu, pe baza faptului că, atunci când eram mic, mergeam cu aceleaşi tramvaie, şi erau tot vechi…  Asta era acum vreo 25 de ani !

Odată cu mine, a urcat în tramvai şi un băieţaş de canal, cu punga cu aurolac în mână…  Şi a început să-şi cânte  ( mă rog, urla )  vechiul repertoriu :  „ Mamelor din lumea-ntreagă … ”  Dar publicul era aparent afon şi nu i-a apreciat boemia cu hârtii foşnitoare ( adică plasticuri frumos colorate )…  S-a gândit el să mai facă nişte atmosferă, să-i mai destindă pe zgârciobi…

Se uită la o gagicuţă şi îi spune  „ Nu te mai uita aşa la mine, că mă deochi ! ” ,  după care îi propune să-i arate sexul…

Gagicuţa mai era cu una, ambele fetiţe de cartier…  Se uită la el cu neîncredere, îl asigură că nu doreşte să-i vadă genitalele, apoi investighează problema drogului din pungă, prin întrebări clasice :  „ De ce te droghezi ? ”  ,  „ Cum e ? ”  ,  „ Ce simţiţi voi când trageţi din sticla aia ? ”  ,  „ Cât dai pe ăla ? ”  ,  „ Ce cantitate trebuie să tragi ca să te ameţeşti ? ”  ,  „ De unde iei ăla ? ”  ,  etc. …  Mai ceva ca un interogatoriu la poluţie !

Aurolacul, receptiv, răspunde mucalit la întrebări şi o asigură că e foarte mişto, şi chiar îi oferă o priză din punga lui…  Puştoaica refuză şi îl întreabă din nou cum e când trage.  Aurolacul îi spune că visează mişto, tot ce vrea el…  Asta nu se lasă şi cere detalii  ( Deja începuse să mă streseze pe mine ! ) :  „ Şi ce visezi tu, de te droghezi mereu ? ”

Aurolacul îi răspunde, cu un zâmbet pofticios :  „ Păi, femei, maşini, o casă, mâncare… ”

Asta înseamnă că toţi românii prizează aurolac sau sunt dependenţi de alte droguri !??!

Ja, la căruţă !

 

1

 

Ce-i mai rău decât un prost ?  Un ţăran parvenit.  De ăla care, dacă-l iei la bani mărunţi şi la scuturat, îi mai pică o căpiţă de fân de sub haine…  Da’ el nu !  Dacă-l întrebi, el e direct din oraş…  De când ?  De vreo câţiva ani, da’ ce mai contează, ce mi-e 3 ani, ce mi-e o eternitate ?  Că de când şi-a luat adio de la vacă, te-ntrece în domnie şi-ţi dă şi lecţii !

 

Ce ştii tu ce-i aia clasă ? Te-nvaţă el, că poate, că-i venit cu chimirul plin de gologani şi-şi permite să facă fiţe…  Nu ştie ţăranul ce-i şofranul, da’ şi-l cumpără, că sună bine !  Şi după aia îl foloseşte pe post de potpourri, chit că l-a cumpărat drept condiment !

Care-i diferenţa dintre un ţăran simplu şi unul parvenit ?  Unul îşi ştie locul şi nu dă cu bâta-n baltă…  Celălalt îţi ia locul pentru că are zvâc şi vână şi nu se sfieşte să-ţi prindă degetele la uşă, dacă asta îl asigură că a scăpat de tine !

Şi n-am nimic cu faptul că-şi ascunde originile…  Fiecare ne prezentăm în cea mai strălucitoare lumină cu putinţă.  Da’ când văd că manichiura aia frumos făcută la cine ştie ce salon e făcută pe degete boante, de-i ghiceşti pământul sub unghii, suficient pentru un ghiveci de flori, mi se aprinde beculeţul…  Sau când îl ghicesc că vrea să te pocnească, da’ strânge din dinţi puternic, la fel ca atunci când spărgea nuci în dinţi şi le mesteca cu tot cu coajă, şi te ţine minte şi-o să se răzbune când prinde ocazia, că ţăranul nu uită că l-ai enervat, la fel cum n-a uitat că secole la rând stră-strămoşii tăi au stat cu biciul pe el, mă-nfior !  Şi nu de plăcere…  Şi când pe piciorul ăla, obişnuit cu opinca, vezi că-ncearcă să-ndese o pereche de pantofi de lac cu trei numere mai mici, ca să pară că nu are lostopane, ci picioruţe, vai, mamă !

 

2

 

Ţărănoiul !  A nu se confunda cu nobilul ţăran, subiect a sute de romane universale, l-am jigni.  Ţăranul e o specie umană clasică…  Ţărănoiul, e un accident al ei, o boală !

 

 

Dar hai să-i schiţăm portretul…

 

 

Poate fi gras, obez, sau în curs de îngrăşare…  Niciodată slab, lipit.  Dacă e aşa, e bolnav !  Ceea ce îl face aşa rubicond este un lucru extrem de omenesc :  maţu’ mereu plin, mereu fără stresul că mâine va rămâne vid…  Siguranţa alimentaţiei continue.  Îl găseşti printre politicienii proveniţi din mediul rural, fost primar, sau vicele nutrit în chefuri cotidiene consistente. E dom-inginer agronom, dom-doctor veterinar rămas la sat şi după lichidarea capitalistă a agriculturii, privatizat pe agro-zoo cu lipeli de la împărţeli post-cooperativiste…

Are şi particularităţi…  Fizice.  Ceafă groasă, uneori răsfrântă peste gulerul cămăşii, colacul din jurul burţii, care se scurge lin peste centură…

Unele semne din acest caz îi ating şi pe cei de rasă rromă, dar nu vrem să ne amestecăm acolo.  Noi rămânem doar la mioriticii noştri…

Ţărănoiul, îndeobşte, e carnivor, de predilecţie din subspecia gratarian…  Fleica, ceafa de porc bine arse, cu grăsimea picurând pe cărbuni, sunt supremul lor aliment.  Carnea preparată în sânge, îi mângâie sufletul precum un poem de Saint John-Perse la un intelectual de rasă.  Micii, cârnaţii :  mici epigrame subtile !  Scăricica, un poem lung, o epopee ca Nibelungii, Kalevala, Mioriţa…  Deşi aici, la ultima, este vorba despre altă carne…  De oaie.

3

 

Îndeobşte are o dantură cu multe absenţe şi, în consecinţă, un zâmbet straniu.  Este recognoscibil, identificabil şi în cazul rarisim în care are întreaga dantură, fiindcă aceea e un spectacol ridicol :  aurită, lucioasă, argintată !  Oricâţi bani ar avea, el nu ştie ce e acela un dentist.

Gârâitul discret, cu mâna dusă la gură în semn de educaţie, crede el…  Scobitoarea plimbată în gură cu limba pe diferite direcţii, sunt atributele complementare ale individului mulţumit de digestia sa şi de plinătatea intestinului…  Pe scurt, mulţumit de funcţiile lui gastrice şi sociale…

Vin apoi, peste această dotare nativă bine cultivată, vin efectele exterioare…

La fel de vizibile precum fizicul :  ţoalele, briz-briz-urile vestimentare, bijuteriile, ceasul de la mână cu cât mai mare cu atât mai preţios, butonii musai de aur, nelipsitul ghiul ca un semn al sigiliului de castă…  La gât, sub cămaşă, un lanţ a cărui grosime se măsoară cu dimensiunea transversală a unei mâini.  De lanţ atârnă o cruce mare ca de episcop, de aur !  De aceea uneori poartă cămaşa descheiată, vezi Doamne, neglijent, la doi nasturi…  Să se vadă.

Parfumul tot mai greu şi dulce, combinat chimic cu sudoarea de sub cămaşă, dă spectaculoase efecte, relevând megieşilor adevărate simfonii olfactive…  Spray-ul aşişderea !

Ţărănoiul are mereu o jenă.  Care vine evident din educaţie, din obiceiuri…  Mereu îl strânge, mereu îl deranjează, jenează ceva…  Îi intră chiloţii între buci şi face eforturi vădite, uneori cu mişcări jenante, să-i extragă din menghina feselor.  Gulerul cămăşii, e prea strâmt să ţină o cravată vreme de o seară…  Aceeaşi cămaşă e prea scurtă şi iese mereu de sub strânsura curelei.  Lungimea mânecilor cămăşii are o manşetă care ocupă imperialist teritorii întregi de la încheietură până-n palmă.  Pantofii prea scurţi ori prea înguşti sunt descălţaţi discret, ambii sau pe rând, atunci când se exagerează şezând pe scaun…  Haina nu se mai poate încheia peste monumentalul stomac gomflat exagerat, tăieturile din spatele ei pun în evidenţă un dos musculos, ca de porcină în emoţiile Ignatului !

Şi, când vorbeşte o face tare ;  tare de parcă nu l-ar asculta şi nu l-ar crede nimeni…
Ecce Homo !

4

 

Da’ n-am nimic…  Cu pământul şi cu ţăranii.  Am cu tine, ţăran parvenit, care te dai domn, şi-ai impresia că domnia înseamnă să ai buletin de oraş !

 

Ghici ce ?  Te-ai înşelat !  Pentru că te miros de la o poştă, sub orice haine şi sub toate parfumurile pe care snob ţi le achiziţionezi din cel mai scump magazin, şi te mândreşti cu cât ai dat pe el…  Domnia nu te lasă să spui preţul.  E sângele vechi care-ţi fierbe-n vine şi care te face să te mândreşti că mănânci cu lingura de argint acum, după ce mult timp ai crezut că argintul e doar pentru bani şi bijuterii…
Şi clocoteşte-n tine, şi curge şuvoi, şi puţi, mă !  Nu a nespălat, ci a prostie !  Şi-a nervi pentru că ştii că, orice ai face, n-o să scapi niciodată de mirosul ăla…

 

Şi asta te face nervos şi grobian…

Pipăie-mi minunăţia …

 

1

 

E n-o să experimentez niciodată minunea de a fi gravid, cu 20 de kile-n plus, glezne umflate şi mers de pinguin…  Poate doar dacă mă chema Arnold…   Pe de altă parte, n-am văzut nicio gravidă care să meargă pe stradă ţinându-se de partea de dedesubt a burţii, ca nu cumva să-i cadă plodul…  Nicio gravidă nu merge pe stradă ţinându-şi burta de parcă ar ţine o sacoşă pe cale să se rupă !

Îşi aduc aminte că e posibil să le cadă burta doar când stau pe loc…  Şi-atunci ori se mângâie languros pe burta aia umflată şi-ţi aruncă priviri îmbietoare, gen  „ Pipăie-mi minunăţia ! ” , ori îşi îndeasă adânc mâna sub burtă, şi-o sprijină, şi mai lipseşte să-i pună şi indicatoare luminoase, ca nu cumva să ratezi informaţia !

Rapperii se ţin de pantaloni…  Ei au ce tu nu ai, şi-i semn de masculinitate excesivă…  Borţoasele se ţin de burtă…  Feminitate excesivă !

Şi dacă în mod normal se mişcă normal, stau normal, pot chiar să şi alerge normal, când vine vorba de stat la poză, mai ales, ele trebuie să-şi ţină protectiv mâna pe pubis…  Ca nu cumva să crezi că burta aia e burtă de bere sau semn de obezitate !  Să-ţi intre în creierul ăla sec că ea e zeiţa fertilităţii şi mama feminităţii, şi-n ea există o mică sămânţă ce va exploda într-o fiinţă umană.  Preaslăveşte-o !  Minunează-te, că n-ai mai văzut până acum femei însărcinate, şi e posibil ca ea să fie prima, unica şi irepetabila care va naşte !

Interesant e că şi fără semnale, se vede că eşti însărcinată…  Doar dacă n-ai cine ştie ce problemă gravă medicală sau un geamăn siamez pe care-l porţi mereu după tine, caz în care ar trebui să vezi un medic, nu să-ţi pipăi în văzul lumii pubisul !

Şi mai e şi faţa specifică de mângâiat burta-n poză :  puţin într-o parte, cu gura întredeschisă lasciv, de parcă e pe punctul să aibă orgasm în momentul ăla.  Damn it, woman !  Practic te masturbezi cu propriul copil !  Nu eşti sexy, nu eşti interesantă, nu eşti unică…  Eşti una dintre miliardele de femei însărcinate, cu burtă urâtă, hidoasă de-a dreptul, ţine-o îmbrăcată şi nu te trage-n poză fără haine, că unii pot rămâne şocaţi pe viaţă !  Nu găsesc nimic atractiv, nici în poziţia ta de mare zeiţă a borcanelor de 10 kile, nici în zâmbetul tău hiperexcitat, nici în faptul că eşti în stare să faci porno cu boracul !

 

Femeile însărcinate ar trebui să aibă voie să facă doar poze de buletin…

 

Prin lege !