În noapte, de vorbă cu îngeri…

2

 

EPISODUL 3

 

E noapte, miez de noapte…  Asemeni unui boboc de trandafir negru, cu sclipiri de stele… Fiecare petală e câte o oră, până-n zori… Nu mai e nimeni care să meargă prin noapte…

 

Doar îngerii străjeri, mă-ntreabă :

–  Unde mergi, omule ?  E miezul nopţii, toată lumea doarme…

– Îngeri de strajă, îmi caut iubita, ştiu că m-aşteaptă, ca-n fiecare seară, ca-n fiecare noapte… Mi-aşa de dor de ea, că mă tem că n-aş rezista până-n zori…  Şi-atunci nu mai am noapte, nu mai am zi, am doar un noian de iubire !

– De unde ştii unde e ?  Cum o s-o găseşti în negrul târziu al nopţii ?  Numai stelele pot să-ţi mai lumineze calea…  Cum ştii într-o aşa noapte cine e iubita ta ?

– Iubita mea mă aşteaptă…  Îi simt mâinile întinse către mine…  Îi simt răsuflarea, trupul, făptura… Oriunde-ar fi, paşii mei o vor găsi…  Iar ea ştie, ştie că vin, şi face drumul jumătate spre mine…  Nu-mi trebuiesc stele, nu-mi trebuie lumina zilei, nici noaptea nu mă sperie, nimic nu mă poate ţine pe loc !  Dragii mei îngeri de pază, străjeri ai nopţii, patrulând prin lume, iubirea mea îmi ţine loc de lampă, de lumină, de zi, de noapte, de aproape, de departe, de tot…  Şi mă poartă spre ea…

–  Ce fel de om e iubita pe care-o cauţi, omule, pentru cine sfâşii noaptea cu paşii tăi, pentru cine stelele încep să pâlpâie, orbite de focul mistuitor din inima ta ?

– Iubita mea, preaiubita mea…  Fiinţa mea dragă, cu zâmbetul cald inundându-i faţa, cu ochii limpezi, ca o mare în care sălciile lasă umbre verzi, albastre… Iubita mea e bună, e dreaptă şi cinstită, are o inima mare şi un suflet cald, ca o ploaie de vară, în care mă bucur ca un copil la joacă…  Iubita mea nu seamănă cu nimeni !  Pentru mine, e singurul om minunat…  Când e tristă, mă-ntristează tristeţea ei…  Când plânge în taină, simt cum picură-n mine ploaia lacrimii ei…  Şi mă rog, neştiut de nimeni, să-i iau tristeţea, să-i şterg lacrima…  E aşa de frumoasă când nu-i tristă !

– Cum ai ajuns, omule, să iubeşti atât ?  Ce dor nepământean te-a inundat ?  Ce dragoste te-a binecuvântat ?  Cum faci de iubeşti atât !?

– Ce să spun ?  E ca şi cum m-aţi întreba de ce trăiesc…  De ce mi-e sete şi mi-e foame ?  De ce vreau, sau nu ?  Ce simt, ce văd, ce mă opreşte, ce mă-ndeamnă…  Nu pot să spun, dar o simt în trupul meu, în inimă, fiinţă, suflet, creier, în fiecare colţişor al meu…  Simt c-o iubesc, şi-mi este aşa de bine !

– Lasă-ne să te-nsoţim.  Suntem de-a dreptul curioşi, să ştii…  N-am mai văzut pe nimeni cu o aşa iubire…  Şi nimeni astfel nu ne-a mai vorbit…  Dar, rogu-te, te rugăm să ne laşi să luăm cu noi şi carul mic, şi pe cel mare…  Să le încărcăm cu vise şi minuni…  Să vi le dăruim pe toate, din lumea aceasta şi din alte lumi…  Să nu vă temeţi că vor dispărea, că se vor destrăma la ivirea zorilor…  Cât timp vă veţi iubi aşa profund, vor dăinui o veşnicie, şi-ncă o viaţă !

–  Vă mulţumesc, străjeri iviţi din şoapte…  Dar vreau să vă rog, de s-ar putea, să mă lăsaţi, în fiecare zi şi noapte, să-i dăruiesc întâi inima mea, şi-apoi puteţi să-i daţi tot ceea ce veţi vrea…  Minuni şi vise devenite realitate…

 

 

Dar, iată, o simt cum vine…  Îi simt parfumul, mângâierea, desprinsă din priviri şi din căldura mâinii, trecute-ncet pe trupul meu arzând de-atât dor, de-atât dor de ea…

 

Femeie, te iubesc, femeie…

 

Cum n-am crezut şi n-aş mai fi sperat…………

 

3

 

P. S.  :  Deja a început lumea să mă întrebe ce-am păţit…

 

Am luat-o pe rara !?

 

Nu…  Încă !

Anunțuri

Iubirea iubeşte

1

 

Cineva drag m-a acuzat că toate chestiile pe care le scriu conţin multe injurii, mai ales la adresa femeilor…  Şi că, în primă fază, m-a crezut homosexual, deoarece prea tratez cu jet femeile…

Homosexual, je !?!?  Eu iubesc enorm de mult FEMEIA, şi, dacă nu aveam problema pe care o am acum, iubeam vreo două până la sfârşitul săptămânii 😀 …

Cei care mă citesc de suficient timp, deja au înţeles că sunt caustic la adresa unor anumite reprezentante ale sexului slab…  La fel cum sunt şi cu bărbaţii care o comit, cum sunt şi cu clasa pulitică din ţărişoara asta, la fel cum sunt cu toate lucrurile care nu îmi convin…

Asta e forma mea de protest :  stigmatizarea prin cuvinte !

 

Deci, pentru a demonstra că sunt capabil de a scrie şi despre altceva decât anumite părţi anatomice ale oamenilor, de astăzi până duminică, săptămâna aceasta e curse free

 

Voi continua pe aceeaşi temă începută post-ul trecut…  De fapt, cred că dragostea e singurul domeniu în care nu trebuie să înjuri…  Pentru că atunci nu mai e dragoste.

 

Noapte…  Noaptea trecută stelele parcă au fost mai puţine…  Câteva dintre ele au obosit să tot privească de sus, să strălucească stingher, să alunece uşor pe cer…  Eu, eu merg fără un ţel anume…  „ De aici, până aici ” …  Nu, merg de aici, până unde ştiu că eşti tu…

Da, te miră că încă te caut ?  Tu ai un fel ciudat de-a fi, de aceea şi tu te miri că te caut…  Ştii de ce ?  Pentru că nu vreau să te ştiu singură, departe, între mii şi mii de gânduri, prin care mă strecor ca-ntr-o junglă nebătută de picior omenesc, tăind liane ce te ţin în suferinţă, chiar dacă te-ai obişnuit într-un fel trist cu ele…  Dar să ştii c-am să tai fiecare legătură de tristeţe ce te mai ţine, fiecare iederă de tăcere, fiecare iarbă prinsă de picior, care vrea să te-mpiedice să zbori…  Draga mea, SĂ NU NESOCOTEŞTI IUBIREA NICIODATĂ…  PĂSTREAZĂ ÎNŢELEPCIUNEA DE A ŞTI  ŞI A PĂSTRA IUBIREA ADEVĂRATĂ !

Cât ai mers până m-ai găsit ?  Cum de-ai ştiut unde sunt ?  Cum de-ai ştiut cât de singur şi trist mă simt ?  De ce nu m-ai lăsat singur cu durerea, care uneori muşcă sălbatec din mine, de mi s-a umplut trupul de răni…  Şi inima mi-e sfâşiată…  De ce, femeie, de ce nu m-ai lăsat ?   De ce-ai venit, iubire ?  De ce nu m-ai lăsat ?

 

Nici veşnicia nu-i prea mult să te aştept…  Niciun drum nu-i prea departe, niciun  „ ascunziş ”  nu mi-ar fi străin căutării, nicio depărtare n-ar putea să mi te ia, nicio depărtare n-ar putea să te-alunge…  Pentru că, ORIUNDE  AI FI, EU TE SIMT, TE ŞTIU,  TE IUBESC !  Nu, n-o să te las niciodată, n-ai să fii singură nicicând…  Lasă-mă, fiinţa mea dragă, să-ţi curăţ rănile, să-ţi mângâi inima şi să TE IUBESC !

 

 

De unde ai atâta iubire, femeie !?  De unde ai atât suflet, de-mi dai şi mie acum ?  Tu nu mă laşi niciodată…  Merit atâta dragoste, femeie ?  De ce să mă iubeşti aşa de mult ?  Cu ce sunt eu altfel decât oricare alt om ?  De ce te-ai oprit, femeie, la mine ?

Mi-e teamă că n-am să pot să duc atâta iubire…  Ştii de ce ?  Pentru că n-am fost învăţat cu iubirea…  Mai curând am ştiut ce-i trădarea, umilinţa, răutatea, vanitatea,  bogăţia lumească şi sărăcia din suflet, trufia şi jignirea… De toate acestea am fugit, femeie, întorcând spatele, cu ochii în lacrimi, lăsând o parte din viaţa mea în urmă…

FEMEIE,  CREZI CĂ POŢI IUBI UN OM CA MINE, PENTRU TOTDEAUNA, FĂRĂ SĂ REGREŢI ?  FEMEIE, CREZI CĂ POŢI  SĂ-MI ÎNŢELEGI TOATE TRISTEŢILE, SĂ LE ALUNGI ŞI SĂ LE FACI UITATE ?  TU ŞTII ?  ŞTII CE VREI, FEMEIE ?  CÂTĂ POVARĂ VA TREBUI SĂ DUCI ?  CREZI CĂ MERIT AŞA DE MULT ? 

Draga mea,  nu vreau să te mai ştiu însingurată…  Nu vreau să mai ai lacrimi în ochi…  Şi, dacă se va mai întâmpla vreodată, sa lăcrimezi de bucurie !  Iubirea mea va risipi tăceri, gânduri triste şi negre, deznădejdi… Tu, fiinţa mea dragă, nu-mi vei fi niciodată o povară, ci doar un noian de iubire şi fericire…

LASĂ-MĂ SĂ TE IUBESC ŞI, MAI PRESUS DE ORICE, CREDE…  CREDE ÎN DRAGOSTEA MEA…  IUBIREA NU ÎNŞEALĂ NICIODATĂ, NU PIZMUIEŞTE, NU DEZAMĂGEŞTE, NU RĂNEŞTE, NU ÎNDEPĂRTEAZĂ, NU ÎNTRISTEAZĂ…  IUBIREA IUBEŞTE ŞI CREDE ÎN TINE !

 

Femeie, iartă-mă pentru când te-am întristat, iartă-mă pentru când m-am îndoit că aş mai putea fi iubit…  ŞI LASĂ-MĂ SĂ-ŢI SPUN CE NU ŢI-AM SPUS ÎNCĂ…  SĂ-ŢI SPUN CUM N-AM SPUS NIMĂNUI PÂNĂ ACUM, CÂT DE MULT TE IUBESC…  ACUM ŞTIU CĂ NIMENI ŞI NIMIC NU POATE DISTRUGE LEGĂTURA DINTRE NOI !

 

Momentan, cam atât…  Dar promit că va continua.

Depinde şi de ceea ce va fi în mintea mea la noapte…

O mare de iubire

1

 

Chestia asta îmi bântuie nopţile în ultima perioadă…  Deci, astă noapte, printre trei pastile şi două injecţii, am început aştern pe foaie gândurile care îmi invadau haotic capul…

Aud paşii tăi cum calcă uşor, de teamă să nu trezească visele…  Ştiu că vii către mine… Simt fiecare apropiere a ta, cum îmi încălzeşte inima, şi-apoi un fior îmi străbate fiinţa…  Tu crezi că dorm, dar eu doar mă prefac…  Nu am somn…  Mi-era teamă că n-ai să vii, deşi ar trebui să nu-mi mai fac griji…  Ne strigăm neştiut unul pe celalalt, ne facem ecou unul celuilalt…  Fiecare am fost o jumătate ce-a căutat-o pe cealaltă…

Am început să fiu dependent de tine, femeie…  Gândul îmi pleacă singur spre tine…  Când mă trezesc, ciudat, mă gândesc la tine…  Seara adorm cu gândul la tine, la fiecare secundă în care ai fost lângă mine sau nu…  Mă bucură gândul că te văd, mă bucură gândul că m-aştepţi…  Poate şi tu simţi la fel…  Chiar de nu vrei, sau nu-ndrăzneşti să-mi spui…

De mult timp nu mai suntem două fiinţe…  Aş vrea să fii lângă mine, să mă prefac în continuare că dorm, dar, printre gene, să-ţi urmăresc fiecare mişcare… Tu să mă priveşti îndelung, vrând să citeşti în fiinţa mea… Să simt căldura privirii tale, zâmbetul şi bucuria ta, iar eu, să fiu fericit că eşti aici…  Buzele tale să atingă cu sfială buzele mele…  Ce dulce ţi-e sărutul, femeie !  Simt atât dor, şi-atâta iubire… Să-ţi treci mâna încet prin părul meu, apoi să-mi atingi obrazul, tâmplele, fruntea, într-o mângâiere atât de firească, parcă vrând să mă descoperi…  Iar apoi să-ţi odihneşti mângâierea pe pieptul meu…

Ştii, mi-ar plăcea să-ţi simt trupul fierbinte lângă mine, să te ţin în braţe, să-ţi aşezi capul pe pieptul meu şi să adormi…  Să adormi, ştiind că cineva are grijă de tine…  Să te simt ca pe-un trofeu al meu…

Îţi simt gândurile şi le citesc, simt îmbrăţişările tale-nchipuite, fericite, când, cufundat în visare, mă-nchipui cu tine…  Simt amestecul tău de tandreţe şi asprime, ceea ce mă fascinează şi-mi place…  Simt şi dorul aprins care te face să mă cauţi, dorinţa ascunsă, patima stăpânită, şi, mai presus de toate, simt că mă iubeşti…  Şi toate acestea mă fac să mă-ntreb :  Ce să fac ?

Tu ştii prea bine ce trebuie să faci, femeie…  De ce te mai întrebi ?  Mai bine spune-mi că şi tu te gândeşti la mine, că şi tu adormi, încercând să mă găseşti…  Şi eu îţi ştiu gândurile…  Iubeşte-mă, femeie…  Iubeşte-mă !  Am o restanţă majoră în iubire….  Mi-am făcut atâta loc în inimă !  Iubeşte-mă, simt că dragostea ta e altfel…  Nicio zi n-o să mai semene cu alta…  Tu ştii să sporeşti iubirea, nu vom rămâne săraci niciodată…

Nu, nu vom rămâne săraci niciodată, vom putea iubi cu fiecare zi mai mult, mai viu, mai aprins…  Ştim atât de bine acest lucru, doar că eu port încă o luptă cu mine când mă-ntreb  „ Ce să fac ” ?  Mi-ai răsturnat axiomele, mi-ai anulat orice calcul de viaţă, în forma în care era…  Mi-ai răsturnat teoremele şi ai venit cu o logică nouă, cu o formulă a fericirii aplicabilă unui lung şir de ecuaţii asaltat de necunoscute, şi, dintr-o dată, ai găsit dezlegare în toate şi un singurul rezultat posibil…

Şi-atunci, de ce să nu iubim, femeie ?  De ce să nu ne lăsăm unul în grija celuilalt, când inima e una pentru noi ?

Îmi şovăie pasul, nu pentru că n-aş şti ce vreau, ci doar pentru că în drumul meu citesc tot felul de semne valabile în circulaţia iubirii…  Drum în lucru…  Pericol de alunecare…  Drum îngustat…  Pericol de derapaj…  Aaa, şi era să uit :  sens unic… Ştiu sigur, nu e sens interzis… Nu putem să mai pierdem vreo clipă, poate ceea ce avem noi e o mare de iubire, un munte de fericire, un cer de nemărginire şi-un infinit, doar pentru noi…

 

O MARE(A) MEA IUBIRE…

Mobilul

1

 

Nu cred că există aparatură mai perversă, combinaţie de cipuri mai sugătoare de suflete decât telefonul mobil !

 

Principiul după care un om normal ar funcţiona este simplu :  dacă nu dai de mine, înseamnă că nu trebuie să dai de mine !  Asta până la apariţia telefonului mobil…  De când cu el, nu mai eşti niciodată singur.  Ai tot timpul prietenii şi familia la o apăsare de buton, undeva în buzunarul de lângă pulă !  Orice moment de linişte şi visat cu ochii deschişi poate fi întrerupt brusc de aceştia…  Chiar daca nu este întrerupt, ştii că poate fi, şi nu poţi să te bucuri de el.  De fapt, cine mai are timp în ziua de azi de visat cu ochii deschişi ?  Îşi mai permite cineva ?

De când mă fac că muncesc, am trei…  Unu’ pentru familie şi prietenii apropiaţi, unul pentru ceilalţi prieteni şi pentru afaceri, celălalt pentru gagici…  Să îmi iradiez coaiele şi curul stereo, din fiecare buzunar !  Nu mă sună nimeni niciodată, şi nici eu nu sun pe nimeni… Nu mă plâng !  Îmi place aşa…

 

DAR DACĂ ?  Dacă e nevoie ?  Păi, trebuie să le car după mine, nu ?  Chit că nu le folosesc, trebuie să le ţin acolo…  Drobul de sare care să îmi cadă în cap când mi-e lumea mai dragă şi care, pe deasupra, mai trimite şi unde dubioase spre gonade care mă predispun la conceput bebeluşi cu 3 ochi.  Ca şi cum genele mele nealterate nu-s destul de monstruoase !

Şi apoi sună, fix când mă scobesc în nas mai cu sârg sună şi strică romantismul momentului…

– Ce faci, coaie, ne vedem şi noi azi ?
– …

 
– N-ai şi tu 500 de mii ?
– …
– Ia, zice mă-ta, să te întreb ce ai mâncat azi.
– …

– Ce mai faci, bă, n-am mai vorbit de mult…  Ce-ai mai făcut azi ?
– Păi, până în momentul de faţă am evitat discuţiile imbecile !

Azi, aici, acolo, aiurea…  Se aude un zgomot…  E soneria de la telefon.  Ba nu, e satana râzând că a reuşit să-ţi omoare intimitatea !  Voi, săracilor, ăştia de maxim 18-19 ani, oricum v-aţi născut fără ea…

 

Nici nu ştiţi ce-aţi pierdut !

Eu sunt mai nebunatic

Astă noapte, dacă tot nu am închis un ochi, am rememorat tot felul de momente din trecut…  Unele plăcute, altele mai puţin plăcute…

 

Şi mi-am adus aminte de o fază din perioada studenţiei…  Eram prin anul trei…

 

Negociam cu un prof, o restanţă…  El cerea, eu nu eram dispus…  De parcă cumpăram o găină din târg !  După ce ne-am înţeles la scor, de gaşcă, omul îmi zice că nu-i bai, nu mai dau examen, e de ajuns să-i fac un referat mic acolo, după proiectul care l-a pus pe grup…

Eu i-am replicat că nu mai aveam acces pe grup, că m-au dat băieţii afară de vreun an  ( O proastă tot punea poezii feministe de auto-afirmare a sinelui, de genul  „ I’m a woman, hear me roar ”  şi i-am zis că e imbecilă, şi că ar trebui să slăbească 15 kile, ca să îşi îmbunătăţească stima de sine, nu să folosească chestii artificiale ! ) …

Şi profu’ cică :  Aaa, ai fost mai nebunatic, aşa !

Oau !

Nebunatic…

Uite un cuvânt pe care nu-l auzi prea des…  Mai ales din gura unui bărbat !

Singurul context în care acest cuvânt e acceptabil, e din gura unei tipe, după ce i-ai băgat un deget în cur…

NEBUNATICULE !

 

Cum să devii un om paşnic

1

 

Am găsit soluţia supremă împotriva violenţei…

Nudismul !

 

Oamenii dezbrăcaţi nu s-ar cafti niciodată…  Eu aş ezita să mă iau la bătaie cu unu’ dezbrăcat.  Mi-ar fi puţin cam jenă să nu-l ating în locuri în care nu vreau să pun mâna !  Cum să dai un genunchi în coaie, pe nişte coaie goale !?  Să atingă genunchiul tău, sau al pantalonului tău, coaiele altui tip, fără un strat apărător de textilă ?  Scârbos !  Să dea să fugă şi să vezi cum îi flopăie, în alergare, printre picioare…  Nici nu-ţi mai vine să alergi după el să îi dai un şut în cur, ca să nu te faci de păr pe bocanc !

Şi asta daca doar adversarul ar fi nud…  Dacă ar fi amândoi combatanţii, totul ar deveni atât de gay, că ideea în sine, de a te bate cu un tip, te-ar face să vomiţi !  Până şi clasicul şut în cur cu piciorul gol ar avea brusc conotaţii sexuale !

De-aia îs aşa de paşnici hipioţii ăia din Vamă…  Îi doare la bască…  Ştiu clar că, chit că îs deranjanţi vizual, nu se încumetă nimeni să-i bată !

Totuşi cel mai periculos e să VREA să se bată cu tine unul dezbrăcat…  La un moment dat era să sară la mine la bătaie un zdrahon în Vamă, pe care îl întrerupsese un idiot din partida de futaie, făcând strigături la uşa cortului…  Tipu’ a crezut că eu eram ăla şi venea ameninţător spre mine, cu pula încă semi-sculată…  A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viaţa mea…  Am vrut să negociez cu el, să-i zic  „ Faraoane, pune nişte pantaloni pe tine şi te las să mă baţi cât vrei tu ! ” …

 

Dar am zis că e mai sănătos să fug, până nu aud flopa-flopa în spatele meu…

 

Cât curaj să am şi eu ?

 

Tu Ardeal, Ardeal, Ardeal…

O să încep azi direct cu o piesă…  Vă rog s-o ascultaţi şi apoi să continuaţi să citiţi !

 

 

Ştim cu toţii că, de secole, Ardealul e al ungurilor…  Ardealul şi, mai ales, Harghita şi Covasna…

Da, e al ungurilor !  Cum să nu fie al lor, când în gara de la Apahida aşteptau trenul de la Galaţi, special ca să arunce cu cartofi şi cu borcane în el ?  Când pe undeva, prin Covasna, am oprit maşina, am coborât să vedem ce vând ăia pe marginea drumului şi, când au văzut că e număr de Galaţi, ne-au fugărit până la maşină şi-au continuat să ne fugărească chiar şi după ce maşina pornise deja !?  Când, printr-un sat tot de pe acolo, la benzinărie au refuzat să ne dea orice indicaţie, şi, deşi eram în România, plătisem cu lei româneşti, ei vorbeau cu noi în bozgoreşte şi se strânseseră ameninţători în jurul nostru ?  S-a lăsat cu geamuri şi capete sparte, dar asta e altă poveste…  Când amicul Istvan e zâmbitor, glumeţ şi săritor, până vine vorba de învăţământul în limba română ? Amicul Istvan, crescut în Harghita sau Covasna, care nu rupe prea multe pe româneşte refuză cu încăpăţânare să-ţi spună altfel decât pe nume maghiarizat…

Normal că Ardealul e al ungurilor !
Au mai multe drepturi şi înlesniri decât românii care trăiesc acolo…  Vor Universitate în maghiară…  Vor să fie autonomi şi de sine stătători…  Dar Ungaria îi refuză la import !  Se mai trezeşte câte unul care ar vrea să cucerească şi Delta, că ţipă-n el sângele coborât din Attila…  Îi trece repede, îşi aduce aminte că vrea învăţământ exclusiv în maghiară şi nu pricepe de ce trebuie să înveţe româneşte, cu toate că stă în România, s-a născut aici şi, cel mai probabil, aici o să moară !
Whatever

 

De ce mi-ar păsa mie, în Galaţi, ce vrea ungurul român din Ardeal ?

N-am auzit ca nemţii din Ardeal să vrea autonomie…  N-am auzit nici de tătarii din Constanţa că-şi vor propriul stat…  Nu i-am auzit decât pe unguri !  Că sunt mai coioşi şi cu mai mult sânge-n pulă !

Păi, şi tătarul te tăia fără să-i pese, da’ în timp s-a mai calmat…  I-au trecut nervii, s-a diluat sângele, pula mea, a evoluat !

Şi nemţişorii vroiau să fie un popor blond cu ochi albaştri, da’ le-a trecut şi lor…

 

 

Ungurii au rămas ancoraţi într-un trecut demult trecut…

Eu ştiu că trebuie să te porţi delicat cu oamenii care nu pricep…  Nu e vina lor…  Cu oamenii cu nevoi speciale, te porţi special…  Dacă nu pricep, zici ca ei şi faci ca tine…  Îi laşi în plata lor…  Mai mult decât s-au înmulţit, n-au cum să se înmulţească !  Ce-or să facă dacă nu le dai act pe stat ?  Or să dezvolte bomba atomică, or să sară pe spinările cailor şi-or să pornească război din interior !?  Mă-ndoiesc !  Or să ţipe, or să se agite, o să le treacă, or s-o ia de la capăt după un timp…

 

Prea multă băgare în seamă strică !

 

Sabina

Tot românul aplaudă fetişoara aia care şi-a pus bentiţă cu tricolor în mijlocul Covasnei…  Chiar de ziua maghiarilor de pretutindeni…

 

Pe o parte, eu zic că a fost o mare stupizenie.  Ce se aştepta, să fie Rosa Parks ?  Frate, ia ungurul, adu-l în Galaţi, înarmat cu steagul Ungariei, şi mă-ndoiesc că va primi doar ameninţări cu moartea…  Nu ştiu de ce bănuiesc eu că primeşte o excursie direct la spital !
Nu te dai la urs cu mâinile goale şi dup-aia te-ntrebi de ce ţi-a rupt capul…  Nu porţi tricolor în Ardealul ungurului şi dup-aia te-ntrebi de ce s-a luat de tine.  Rosa Parks vroia egalitate…  Dacă tu ceri drept de egalitate în România ta, atunci înseamnă că meriţi, mă, să-ţi ceară ungurul Ardealul.  Dacă până şi-n ţara ta tu simţi nevoia să te justifici, atunci îţi meriţi soarta !

Eşti stăpân aici şi fără tricolor în păr şi poa’ să ţipe Covasna şi Harghita cât vor ele…  Oricum nu le bagă nimeni în seamă…  Tu-i faci să fie băgaţi în seamă !  Fără să-i scoţi tu în evidenţă, ar fi clar că sunt români, oricât de tare s-ar bate cu pumnul în piept că-s unguri !
Nu aplaud nicio bentiţă care ajută la perpetuarea mitului…

Pe cealaltă parte, puştoaica e de admirat…  O fetiţă de clasa a IX-a s-a hotărât să-şi poarte cu mândrie însemnele ţării în care trăieşte şi să le dea o palmă maghiarilor pentru gestul făcut de ziua naţională a României…  Când bozgrii au purtat doliu…  Şi nu s-a întâmplat absolut nimic…  Nicio reacţie !  Poate doar erecţie…

Poate doar a vrut să tragă un semnal de alarmă că lucrurile merg foarte prost în ţara asta de câcat…

Ne-am pierdut identitatea şi mândria de români !  Ne lăsam călcaţi în picioare de oricine…  Am putea la fel de bine să ne dăm pantalonii în vine, să ne aşezăm capră şi să implorăm pe toţi să ne fută-n cur !  Sau să ne aşezăm în genunchi şi să sugem toate pulele care ni se oferă !

 

Dacă Africa e lumea a treia, România e la menţiuni !

 

P. S. :  Am zis de multe ori că mi-e lehamite de ţara în care trăiesc…  Nu mi-e lehamite, mi-e greaţă !  Simt un dezgust total…

 

Alo !!!  Pulelor de la Bucureşti, care sunteţi la conducere !?!?!  Se aude şi prin birourile voastre !?  Faceţi o pauză din fututul secretarelor cu gura pungă şi mai faceţi ceva şi pentru oamenii care, ca nişte oligofreni tâmpiţi, v-au trimis acolo !

Câţi o-ţi fi prin ţară, că trei sferturi sunteţi plecaţi prin delegaţii, în ţări exotice…