Mit sau realitate ? În viaţă iubim doar o singură dată ?

 

 

Una dintre marile provocări ale oamenilor care îşi doresc o relaţie, este să îşi găsească acea „ unică iubire ” …
Cu mai mult de 7 miliarde de oameni pe Terra, cum se face că atât de mulţi cred că ne este sortită o singură persoană !? Ideea de suflet-pereche este o noţiune romantică ? Un mit ? Sau basmele ăstea chiar sunt adevărate ?
Dacă eşti singur, întreabă-te dacă chiar crezi cu adevărat că îţi este sortit doar un singur suflet-pereche… Datorită filmelor siropoase, cu care suntem „ bombardaţi ” din toate părţile, am ajuns să credem că există o singură persoană, şi numai una, alături de care ne este locul şi care ne va face fericiţi şi ne va lumina zilele, pentru tot restul vieţii.
Mulţi dintre cei singuri se păstrează pentru sufletul pereche, pentru „ The Special One ” …  Mulţi cred că însuşi Dumnezeu are un cuvânt de spus în ecuaţia dragostei…
Poate că această idee avea mai mult sens în trecut, când divorţul era un subiect tabu, iar rolul bărbatului şi al femeii în societate era strict stabilit. Odată cu trecerea anilor, oamenii şi-au permis libertatea de a se defini ca indivizi, de a stabili clar ce tip de relaţie îşi doresc, fără a mai aştepta să primească acceptul celorlalţi.
Totuşi, încă sunt multe persoane care continuă să-şi caute partenerul ideal, acel „ unic ” …
Cei care sunt într-o relaţie de mai mulţi ani, au ajuns să conştientizeze compromisurile pe care trebuie să le facă şi lucrurile pe care trebuie să le accepte, pentru a face ca acea uniune să „ funcţioneze ” …
Din nefericire, prea mulţi oameni singuri sunt blocaţi în încercarea de a-şi găsi partenerul ideal. Adevărul e că acest ideal nu prea „ rezonează ” cu realitatea.
Este imposibil să aproximezi câte suflete-pereche poate avea cineva de-a lungul vieţii, deoarece nu există vreun algoritm sau formulă care să ne ajute să aflăm… Numărul partenerilor pe care îi avem de-a lungul vieţii depinde numai de noi, de cât de deschişi suntem la ideea de iubire… De fapt, depinde de ceea ce înţelegem fiecare dintre noi prin iubire !
Cunosc foarte mulţi oameni care au investit enorm ( poate chiar totul ) într-o relaţie, şi totuşi, în cele din urmă, aceasta a eşuat lamentabil… Unii dintre ei au renunţat să mai „ lupte ” şi este foarte posibil să se fi blocat emoţional, să nu se mai îndrăgostească niciodată…  De ce au făcut asta ? Poate pentru a nu mai suferi, poate pentru că, în adâncul sufletului, cred că în viaţă te îndrăgosteşti o singură dată !
Crezul, de fapt convingerea, că în viaţă avem un singur suflet-pereche este o capcană bazată pe frică… Frica de iubire, teama de a pierde din nou pe cineva. Dar, dacă e să privim capacitatea noastră de a ne conecta cu prietenii şi familia, devine evident faptul că suntem capabili sa iubim mai mult de o singură persoană.
Dacă eşti singur şi fixat pe ideea că îţi este destinată o singură persoană, ar fi mai bine să descoperi motivele care te-au condus la această concluzie… Punându-ţi întrebări care chiar au sens ( de exemplu : „ Ce avem în comun ? ” ) şi făcând „ inventarul ” aşteptărilor pe care le avem, poate fi folositor şi te poate feri de o mare, posibilă şi inutilă dezamăgire.
În fond şi la urma urmei, dacă relaţia ta eşuează, nu te închide în tine… Riscă şi încearcă să o faci pe următoarea să meargă mai bine.
Pe lângă teamă, credinţa că în viaţă iubim cu adevărat o singură dată, are strânsă legătură cu societatea în care trăim, care ne „ instruieşte ” că monogamia este bună pentru viaţa de cuplu, că e alegerea morală…
Ceea ce contează este să te asiguri că în relaţia de cuplu sunteţi sinceri unul cu celălalt în legătură cu nevoile voastre, că sunteţi flexibili şi deschişi la ideea că acestea se pot schimba în viitor… Amintiţi-vă că voi trebuie să decideţi, şi nu societatea, cine sunteţi şi ce doriţi.
Unii dintre noi chiar vor avea în viaţă un singur suflet-pereche… Alţii, mai adventuroşi, câte unul nou în fiecare săptămână !
Unii dintre noi nu pot face deosebire între iubire şi iubirea adevărată !
În viaţă, ne îndrăgostim cu adevărat o singură dată ? Cu siguranţă „ NU ” ! Sunt foarte mulţi oameni cu care putem avea partide de sex extraordinare, care sunt o companie plăcută, sprijin la nevoie, împreună cu care râdem, sau cu care facem multe alte lucruri din sfera iubirii… Căutăm, alegem, şi apoi ne validăm alegerea făcută, numind-o „ adevărata iubire ” …
Sufletul-pereche este cel care ne este alături în prezent… Dar, să fim serioşi, la fel gândeam şi despre precedentul !
După părerea multora, iubirea nu există… Vă spun şi de ce ei cred asta… Este doar explicaţia pe care o dau nevoii oamenilor de a fi împreună cu cineva, deoarece sunt atraşi sexual unul de celălalt.
Noi, oamenii, suntem „ proiectaţi ” cu dorinţe fizice, mentale şi emoţionale, ceea ce ne diferenţiază de celelalte animale.
Umilinţa, delicateţea, onestitatea, răbdarea, sacrificiul… Acestea trebuiesc avute în vedere când ne căutăm adevărata dragoste. Doar dacă şi voi daţi dovadă de ele, veţi avea parte de ele din partea persoanei iubite.
De adevărata dragoste ne dăm seama abia atunci când o pierdem.
Da, adevărata dragoste există… Este dragostea lipsită de egoism a părinţilor noştri. Bine, mă refer la părinţii care au toate doagele la butoi !
De cele mai multe ori, bărbaţii confundă iubirea cu sexul, iar femeile cu romantismul…
Adevărata dragoste este devotamentul necondiţionat şi respectul pentru persoana de lângă noi… Asta ne face să ne simţim extraordinar, ne revigorează şi ne eliberează, deoarece atunci când iubim şi suntem iubiţi, suntem mai liberi decât oricând, nu mai există bariere…
Este genul de iubire necondiţionată şi irevocabilă… Este genul de iubire în care te pierzi, şi nu te mai poţi închipui alături de altcineva.
Poate că în viaţă avem o singură iubire, iar celelalte sunt trecătoare…
Care e cel mai dureros lucru ? Să nu fii împreună cu persoana dorită ! Asta te face să nu mai cauţi sau să accepţi pe altcineva, din simplul motiv că, dacă nu o poţi avea, atunci nu mai doreşti pe nimeni altcineva ! E exact ca în Biblie : fructul interzis !
Recent, am citit un studiu la care au luat parte 300 de persoane, jumătate femei, jumătate bărbaţi… Tema studiului era una simplă : există sau nu suflete-pereche ? Dintre cei chestionaţi, 128 de femei şi 30 de masculi au răspuns cu „ Da ” , există cineva care ne completează perfect şi alături de care ne e destinat să învăţăm şi să îmbătrânim…
Chiar şi o mare parte dintre cei care au răspuns cu „ Nu ” au declarat că acceptă noţiunea de suflet-pereche, dar cred că există mai multe persoane cu care s-ar potrivi, multiple suflete-pereche…
Prin definiţie, sufletul-pereche este persoana pentru care nutreşti o adâncă şi naturală afecţiune emoţională, compatibilă cu tine în multe sensuri… Totuşi, această definiţie lasă loc de interpretare, există posibilitatea unor multiple potriviri. Pentru majoritatea, termenul de „ suflet-pereche ” încă face referire la acea persoană de basm, călare pe un cal alb, cu care ţi-a fost sortit să fii. Are legătură şi cu credinţa în destinul divin, cu ideea că soarta pavează drumul pe care se vor întâlni doi oameni şi care continuă alături unul de celălalt până la sfârşitul vieţii.
„ Flăcări gemene ” , „ suflete-pereche ” sau „ complemente divine ” sunt doar câţiva dintre termenii metafizici care reflectă natura divină a unei relaţii… Dintre toate acestea, termenul de „ complemente divine ” exprimă cel mai bine conexiunea spirituală şi caracterul complementar al oamenilor care formează un cuplu, doi opuşi, care împreună reflectă o uniune echilibrată.

 

 

Fapt : O singură persoană

Sufletul-pereche ţi-a fost sortit încă de la începuturi, din naştere, printr-o conexiune misterioasă inimă-suflet, şi, indiferent de ceea ce vei face, inevitabil îl vei întâlni în dimensiunea umană…
Complementul tău divin posedă din naştere cheia evoluţiei tale spirituale şi te va completa din toate punctele de vedere…

 

Ficţiune : Fericiţi până la adânci bătrâneţi

Noţiunea romantică conform căreia sufletele-pereche sunt binecuvântate şi vor avea parte de o viaţă fericită, plină de extaz sexual şi spiritual, şi au atât de multe în comun încât niciodată nu se vor certa, este un mit, care trimite pe mulţi creduli în căutarea persoanei perfecte… În realitate, scânteile pasiunii nu apar neapărat de la început, iar uneori cei doi sunt atât de diferiţi, încât numai simplul fapt de a sta împreună este o provocare !
Uneori, soarta ne pune faţă în faţă cu provocări care ne vor testa iubirea, iar acestea s-ar putea să nu fie chiar nişte experienţe fericite…

Fapt : Destinul ne trasează drumul

Majorităţii sufletelor-pereche le este sortit ca cel puţin să se întâlnească în timpul vieţii, iar unora să-şi construiască relaţia, transformând-o într-un angajament de lungă durată… Uniunea lor este una spirituală…
Sufletele-pereche se întâlnesc datorită unui „ plan divin ” , la momentul potrivit, de cele mai multe ori prin ceea ce pare, la prima vedere, o simplă întâmplare ( pierderea unui tren, un banal accident de maşină, frecventarea unui curs de perfecţionare, etc. ) … Dar astfel îşi vor începe călătoria împreună. Un aranjament co-creat, un plan al destinului, a fost pus în mişcare, chiar înainte de încarnare, deja având stabilit ceea ce cuplul trebuie să realizeze…
Dar, doar fiindcă o relaţie a fost „ sortită să fie ” , nu avem garanţia şi că ea va rezista.

Ficţiune : Sufletelor-pereche le plac aceleaşi lucruri şi gândesc la fel

Adevăratele suflete-pereche au mari şanse să fie diametral opuse, dar să se complementeze reciproc… Pereche ta posedă o inteligenţă unică, cu calităţi care însumează multe potenţiale ascunse ? Atunci, îmi cam pare rău pentru tine, s-ar părea că natura nu a fost prea darnică cu tine ! Dar, într-un fel sau altul trebuie să se ajungă la un echilibru, la armonia bărbat-femeie… Aceste calităţi complementare pot fi amestecate împreună pentru a forma o balanţă, un parteneriat de succes…
Este adevărat că deseori sufletele-pereche nu cad de acord asupra lucrurilor, nu ajung la un consens, deoarece au crescut cu seturi diferite de valori morale.

Fapt : Sufletele-pereche împărtăşesc un foarte dezvoltat al Şaselea Simţ

Deseori este adevărat că sufletele-pereche îi simt celuilalt durerea, îi termină propoziţiile sau comunică telepatic…
Sunt sincronizaţi în marea parte a timpului… Nu este ceva neobişnuit ca un suflet-pereche să simtă când celălalt este în pericol, are o anumită stare, deoarece recepţionează curente emoţionale negative, chiar şi de la mare distanţă, sau chiar visează informaţii detaliate în legătură cu starea fizică şi emoţională a celuilalt.
Sinergia spirituală pe care sufletele-pereche o împărtăşesc, creează un câmp care produce semnale, în încercarea de a se sincroniza cu celălalt. Din acest motiv există, de obicei, semne magice şi pline de înţeles, care autentifică conexiunea sufletelor-pereche, când acestea se întâlnesc.

Ficţiune : Nu va mai fi la fel şi cu altcineva

Mai puţin de 30 % dintre sufletele-pereche se întâlnesc şi se implică într-o relaţie de lungă durată. Prin urmare, există posibilitatea să avem o relaţie de suflet, complementară, cu totul altă persoană, să ne îndrăgostim şi să fim fericiţi…
De fapt, s-ar putea să fim fericiţi cu altcineva, cu o iubire care ne complementează cam la fel cum ar face-o sufletul-pereche.

 

 

Două dintre lucrurile care ne conduc viaţa sunt : instinctul de supravieţuire şi fericirea. Ambele, de multe ori, merg mână în mână, dar fericirea este lucrul suprem pe care ni-l dorim. Se spune că viaţa este scurtă, dar poate fi a dracului de lungă dacă facem alegeri proaste ! Să găseşti adevărata dragoste este chiar mai dificil chiar decât implementarea teoriei relativităţii a lui Einstein !
Unul dintre filmele care îmi plac e „ Poveste din Bronx ” , cu Robert de Niro… În film ne este prezentată povestea maturizării unui băiat… Una dintre scenele mele preferate este cea în care un gangster local îi dă băiatului sfaturi despre dragoste : „ Trebuie să faci ceea ce inima îţi dictează să faci. Acum, lasă-mă să îţi spun ceva… În viaţă, vei avea parte doar de trei femei, care vor conta pentru tine. Ele vor apărea precum marii boxeri, câte una la 10 ani. Rocky Marciano… Sugar Ray Robinson… Joe Louis… Uneori, ai parte de toate trei în acelaşi timp. Eu ? Eu am avut parte de toate trei la vârsta de 16 ani. Se mai întâmplă, ce să-i faci ? Aşa merge treaba, înţelegi ? Să îţi spun ceva… O vezi pe fata aia ? Poate că ea te va face fericit… Poate că ea e prima ta mare iubire. ”
Nu prea m-a impresionat scena când am văzut filmul pentru prima dată, dar, pe măsură ce anii au trecut şi am îmbătrânit, am ajuns să realizez că nu chiar corect din punct de vedere literal ( doar trei femei ) , dar conţine o fărâmă de adevăr : când oportunităţile se ivesc, trebuie să fim pregătiţi să luăm iniţiativa.

 

 

Dragostea vine şi dispare… Se pierde şi se câştigă… Totul e să învăţăm din eşecuri. Poate că niciodată nu vom găsi pe CINEVA care să aibă toate calităţile pe care le dorim la cineva… Nimeni nu o să vină la tine să-ţi spună : „ Hei, fii atent ! Toate lucrurile pe care le-ai visat şi pe care ai visat să le găseşti odată cu dragostea, şi care sunt adânc înrădăcinate în subconştientul tău de ani de zile… Sunt chiar aici ! ”
Jay-Z spune în piesa „ Song Cry ” :
…………
But once a good girl’s goin bad, she’s gone forever..
I’ll mourn forever
Shit I gotta live with the fact I did you wrong forever
…………

 

Viaţa ne dă multe lecţii, din care, fie învăţăm ceva, fie le ignorăm în totalitate… Toţi am făcut anumite greşeli şi trăim cu regrete, dar, de cele mai multe ori, nu putem corecta aceste greşeli şi să ne întoarcem la dragostea pe care am pierdut-o, pentru că acea „ fereastră ” s-a închis de mult timp.
Nu poţi decât să te bucuri de persoana iubită, atât cât durează, până când ea nu va mai fi acolo să te aştepte…

 
Bun, să presupunem că ai găsit acea mare iubire, sufletul-pereche, „ The Special One ” … Ce sacrifii ai fi în stare să faci pentru a nu o pierde, pentru a-ţi demonstra dragostea enormă pe care o nutreşti ?
În lumea în care trăim, există foarte puţini oameni care ar muri cu adevărat pentru persoana pe care o iubesc…
Pun pariu că niciunul dintre voi nu ar sări de pe un pod sau în faţa trenului pentru persoana pe care o iubeşte ! Mulţi dintre voi spuneţi că aţi face-o, dar oare chiar vorbiţi serios ? Oare chiar o simţiţi ?
Este uşor să arunci nişte cuvinte, spunând că ţi-ai da viaţa pentru cineva, imaginându-ţi că eşti într-un film, în care eroul se sacrifică pentru persoana iubită… În realitate, atunci când se iveşte „ ocazia ” , lucrurile stau cu totul altfel ! Noi, oamenii, avem un instinct de conservare foarte puternic dezvoltat. Acesta este adevărul, chiar dacă recunoaştem sau nu…
Mie îmi place să fiu direct… Îmi place să trimit mesaje în care îmi declar iubirea, în care spun persoanei iubite cât de minunată este, că nu îmi vine să cred că face parte din viaţa mea… Chiar dacă, de multe ori, par a fi doar nişte clişee… Aşa sunt eu.
Fiţi direcţi, spuneţi ceea ce simţiţi, pentru că, cine ştie dacă veţi mai apuca ziua de mâine… Aţi putea merge liniştiţi pe stradă, ascultând muzica preferată în căşti, gândindu-vă la persoana iubită, iar un şofer din trafic scapă maşina de sub control şi vă face poster !
Ştiţi cum e, cu toţii vrem să părem misterioşi… Nici unul dintre noi nu vrea să sufere… Nici unul dintre noi nu vrea să pară disperat… Deci, răspundem cu întârziere la mesaje, la apelurile telefonice, e-mail-uri, mesaje pe feismuc… Modul în care terminăm mesajul ne evidenţiază emoţiile şi sentimentele, şi ne aşteptăm ca oamenii să ne ghicească gândurile din câteva cuvinte vagi, tastate la repezeală…
Dar, dacă ai muri ? Dacă ultimele tale cuvinte trimise persoanei iubite ar fi „ Nu ştiu, vedem… ” , „ În fine… ” , „ Asta e… ” , când ea te întreabă ceva, dar, în realitate, tu abia aştepţi să fii cu ea, dar în momentul când ai trimis tâmpenia aia, erai sictirit din cu totul alt motiv ?
Poate că te sperie să-i arăţi persoanei iubite că o doreşti, că ai nevoie de ea, că timpul trece infernal de greu când nu o vezi, nu o atingi, nu o săruţi…
Să iubeşti cu disperare… Nu există sentiment mai plăcut ! Aşa că, nu risca, nu te prefă că nu îţi pasă… Suntem oameni, suntem tineri, suntem frumoşi, dar nu deţinem controlul, aşa cum ne place să credem şi susţinem sus şi tare…
Nu ştim cine are nevoie de noi… Nu suntem conştienţi de magia care poate avea loc între noi şi alţi oameni…
Declaraţi-vă iubirea, sus şi tare, dar fiţi sinceri… Niciodată nu se ştie când un şofer poate pierde controlul volanului !

 

 

Există destin ?

 

Poate că e aşa cum ai spus, că destinul a vrut să ne întâlnim…

 

De fiecare dată când eram cu împreună, mă întrebam ce reprezint pentru tine…  Uneori credeam că sunt un simplu prieten.  În fond şi la urma urmei, chiar şi prietenii fac eforturi pentru a se întâlni.   Dar acum cred că am fost doar un coleg.  Apelai la mine când aveai nevoie de ajutor, dar doar atât…  De fiecare dată când ai avut nevoie de mine, am făcut-o cu cea mai mare plăcere, din adâncul inimii mele…  De fiecare dată când ai avut nevoie de un umăr pe care să te sprijini, am fost alături de tine…  Indiferent de ce ai avut nevoie, mi-am lăsat propriile treburi pe plan secund şi am fost acolo pentru tine…

 

Uneori, la telefon, doar te ascultam, făcându-mi plăcere doar să îţi aud vocea…  Nu am vrut să te încarc cu problemele mele, gândindu-mă că şi tu le ai pe ale tale…  Dar, în sinea mea, sufletul plângea…  Dar nu eu contam, TU era cea importantă…  Niciodată nu mi-am ascuns sentimentele şi cât de mult însemni pentru mine…  Niciodată nu ţi-am cerut nimic, niciodată nu ţi-am impus nimic, neavând dreptul să fac asta…  Te-am iubit şi încă te mai iubesc cu fiecare părticica a corpului meu…  Nu mi-am dorit decât să fiu bărbatul pe care îl vrei, de care să fii mândră că îl ai lângă tine…  Dar am eşuat lamentabil !

 

 

De fiecare dată când te vedeam în preajma altor bărbaţi, doar stând de vorbă, sufeream în tăcere…

 

În cele din urmă, m-am decis să încerc să mă detaşez…  Pentru că sunt conştient că nu avem niciun viitor împreună…

 

Dar, după doar câteva zile, am realizat că îmi este infinit mai greu fără tine !

 

A trecut mai mult de o săptămână de când nu te-am mai văzut, nu ţi-am mai auzit vocea fină şi caldă…  O săptămână infernală, de coşmar !

 

Fac eforturi imense să nu te contactez, să nu îţi trimit mesaje…  Încerc să îmi ţin mintea ocupată şi concentrată asupra altor lucruri.

 

Dar, poate că aşa e cel mai bine…  Nici tu nu a încercat să iei legătura cu mine…  Poate că nu am însemnat nimic pentru tine, poate doar te-ai distrat, distrugând un om…  Călcându-i sufletul în picioare, izbind cu inima lui de asfalt…

 

Poate că acum nu sunt pentru tine decât o perioadă neagră a vieţii tale, o pată din trecut…

 

Eram singur, dar eram liniştit…

 

Poate că soarta a vrut să ne oprim din când în când la o bere…

 

Poate mi-a fost predestinat să descopăr ce înseamnă să iubeşti cu adevărat alături de tine, să descopăr ce înseamnă să faci dragoste, în adevăratul sens al cuvântului…  Să pui persoana alături de tine mai presus de propria fiinţă…  Să aflu că nu contează cantitatea, ci doar calitatea…

 

Poate ne-a fost sortit să ne sărutăm pe alei întunecate, pe o bancă din parc la –10º C…

 

 

Da, am greşit tachinându-te cu tot felul de tâmpenii…  Dar, poate aşa a vrut destinul…  Dar, acelaşi destin, a vrut ca eu să îţi simt savoarea buzelor, să îmi odihnesc capul pe pieptul tău, la lumina lunii, să îmi plimb mâna pe corpul tău…

 

Poate că destinul a vrut să ne trimitem tot timpul mesaje cu ora şi locul unde să ne întâlnim, şi îmi dădea aripi ca să ajung acolo…

 

 

Da, eram speriat de ceea ce simt, eram speriat deoarece, pentru prima dată în viaţă, eram vulnerabil…

 

Poate greşeala a fost doar a mea…  Pentru că m-am agăţat de o himeră, deşi ştiam foarte bine că niciodată nu vom putea fi împreună…

 

 

Acum nu mai pot gândi limpede, ai plecat, şi sufletul meu, odată cu tine…

 

Toate aceste gânduri apasă acum asupra mea, sufocându-mă încet…

 

Poate…

 

 

Dar poate destinul nu vrea ca tu să pleci…

12 modalităţi de a vindeca o inimă rănită.

 

Am decis să aprofundez tema din postarea anterioară…

 

Bess Myerson scria cândva că  „ Să te îndrăgosteşti este îngrozitor de simplu, însă să încetezi să mai iubeşti este, pur şi simplu, îngrozitor ! ” , în special dacă tu eşti cel care şi-a dorit ca relaţia să dureze.  Dar, să încetezi să iubeşti, nu este o opţiune…

 

Henry Nouwen scria :  „ Când cei pe care îi iubeşti profund te resping, te părăsesc sau mor, inima îţi e sfărâmată.  Dar asta nu trebuie să te împiedice să iubeşti profund…  Durerea provocată de iubire te va face să iubeşti mai cu ardoare ” .

 

Dar cum trecem de durere ?

 

Următorii paşi i-am aflat în urma citirii diferitelor articole sau a discuţiilor purtate cu diferiţi/e prieteni/e, despre cum şi-au  „ bandajat ”  inima şi au încercat să treacă peste suferinţa provocată de despărţirea de persoana iubită.

 

 

1.     Dă piept cu durerea, nu o ocoli.

 

Sunt conştient că cel mai dificil lucru de făcut pentru o persoană cu inima rănită este să stea, să nu facă nimic, şi doar să simtă durerea.  Dar exact asta trebuie să facă !  Este simplu :  trebuie să simţi durerea, pentru a putea trece mai departe.

 

Am un prieten care a fost părăsit de iubită în ziua nunţii…  De fapt, noi ne-am dus să luăm mireasa de la părinţi, iar  „ soacra mică ”  că aceasta a plecat în Italia în noaptea trecută…  Amicul, în urma depresiei puternice, a vizitat un psiholog mai mult de un an, pentru a-şi reveni…  La fiecare şedinţă, psihologul îi repeta  „ Dă piept cu durerea, nu o ocoli ! ” …  Abia acum am înţeles ceea ce vroia să spună :  chiar dacă încerci să ocoleşti problemele care te sfâşie pe dinăuntru, tot va trebui să dai piept cu unele dintre ele, exact ca şi cum ai fi blocat într-o intersecţie.  Dând piept cu imensa durere, o vei depăşi, devenind o persoană mai puternică, gata să facă faţă lucrurilor care se vor ivi şi care nu va repeta greşelile făcute anterior.

 

 

2.     Depăşeşte momentele dificile de unul singur.

 

De fiecare dată când sunt cuprins de durere şi tristeţe, îmi repet la nesfârşit  „ Nu am nevoie de cineva în viaţa mea ca să fiu fericit ! ” …  Ţine doar de mine, cu puţin ajutor de la Cel de Sus.  Când simt oribilele junghiuri ale durerii, îmi este foarte greu să cred că pot fi  „ întreg ”  fără această fiinţă minunată în viaţa mea.  Dar am aflat că pot  ( cel puţin asta cred acum, când scriu aceste rânduri ) .  este de datoria mea să umplu golul imens, şi cred că o pot face…

 

 

3.     Detaşează-te.

 

În încercarea de a umple golul, fără să te implici într-o nouă relaţie sau încercând cu disperare să îţi recuperezi iubita, esenţială este detaşarea completă…

 

Una dintre învăţăturile lui Buddha spune că ataşamentul duce la suferinţă…  În cartea  „ Înţelepciuni estice pentru minţi vestice ” , Victor M. Parachin ne prezintă povestea unui bătrân grădinar care cere sfatul unui călugăr :  „ Prealuminat călugăr, permite-mi să te întreb :  Cum pot obţine libertatea ? ” …  Călugărul îl întreabă  „ Dar cine te-a legat ? ” …  Bătrânul grădinar răspunde  „ Nu m-a legat nimeni. ” …  „ Atunci de ce cauţi libertatea ? ” , întrebă călugărul.

 

 

4.     Fă o listă cu punctele tale forte.

 

O bună tehnică, care te ajută când eşti cu moralul la pământ, este să faci o listă cu calităţile tale…  Eu am făcut chestia asta ascultând albumul  „ Helios ”  al celor de la Audiomachine, şi aproape de a termina eram deja gata să fac faţă următoarei provocări :  să depăşesc starea de tristeţe şi să încerc să devin alt om.

 

Dacă nu poţi întocmi o listă a calităţilor tale, încearcă una a respectului :  de sine şi de ce te respectă şi admiră persoanele din jur.

 

 

5.     Permite-ţi să visezi.

 

Să încerci să treci peste durere, nu ar fi un proces natural fără să ai anumite fantezii cu persoana pe care ai iubit-o…  Dacă vei încercă să-ţi ţii în frâu fanteziile sexuale spunându-ţi că  „ Nu voi mai visa niciodată la ea ! ”  sau  „ Nu mă voi mai gândi la momentele intime petrecute împreună ! ” , s-ar putea să se întâmple exact pe dos !

 

Într-un celebru studiu psihologic din anii ’80, celor supuşi la test li s-a spus să se gândească la ceea ce vor ei, mai puţin la un urs polar…  Ghiciţi la ceea ce s-au gândit absolut toţi ?

 

 

6.     Ajută pe cineva.

 

Când sunteţi în suferinţă, singurul antidot cu adevărat eficient este să vă adunaţi sentimentele, să le sortaţi şi să încercaţi să le canalizaţi în a face ceva bun.  Când îţi canalizezi atenţia către altă persoană, în special asupra cuiva care trece prin aceeaşi suferinţă, ai tendinţa să uiţi de tine, poate doar şi pentru câteva momente…  Şi, să fim realişti, uneori asta e chiar un miracol !

 

 

7.     Râzi…  Apoi plângi !

 

De cele mai multe ori, râsul vindecă…  Dar şi plânsul face acelaşi lucru !  Crezi că este doar o coincidenţă că te simţi mult mai bine după partidă bună de plâns ?  Sunt mai multe cauze psihologice care contribuie la puterea vindecătoare a lacrimilor…  Unele au fost documentate de către biochimistul William Frez, care a fost timp de 15 ani şeful echipei de cercetare care a studiat lacrimile…  Printre descoperirile făcute se numără şi aceea conform căreia lacrimile ce apar pe fond emoţional  ( spre deosebire de cele altă natură, cum ar fi cele provocate de un agent iritator sau de tăierea unei cepe )  conţin compuşi biochimici toxici, deci plânsul îndepărtează aceste substanţe toxice şi te eliberează de stresul emoţional.

 

Concluzia :  aşează-te în pat, cu o cutie de şerveţele în braţe, şi boceşte o după-amiază întreagă !

 

 

8.     Fă o listă cu lucruri bune şi rele.

 

Trebuie să fii conştient de activităţile care te fac să te simţi bine şi de cele care te fac să vrei să spargi cauciucurile maşinii fostei iubite…  Nu vei şti cu exactitate care şi cum, pe ce listă să le treci, până nu vei începe să o faci…  Dar bănuiesc că lucruri de genul verificării contului de Feismuc al fostei, unde vei vedea că tocmai a postat o fotografie în care este foarte fericită, eventual şi cu un comentariu  „ În sfârşit, liberă ! ” , nu te va face să te simţi bine, deci mai bine treci asta pe lista lucrurilor negative, alături de trimiterea de mail-uri şi sunatul prietenilor ei, în încercarea de a afla noi informaţii despre ea.  Pe lista lucrurilor care te vor face să te simţi bine, poţi trece chestii ca :  ştergerea numărului ei şi a mesajelor din telefon, a email-urilor şi a arhivei de mess  ( pe scurt, blocarea tuturor căilor de comunicare cu ea ) ;  aruncarea şi/sau arderea tuturor lucrurilor care îţi amintesc de ea ;  mersul într-un club, statul la o bere şi la taclale, împreună cu unul sau mai mulţi prieteni care nu au cunoscut-o, pentru a te asigura că numele ei nu apare în conversaţie…

 

Un sfat pentru cei care au primit drept cadou bijuterii din materiale preţioase sau ceasuri dă firmă :  la amanet cu ele !  Ce dracu’ , doar ai nevoie de capital ca să mergi în clubul de striptease care tocmai s-a deschis în oraş !

 

 

9.     Fă mişcare.

 

Transpiră-ţi durerea, ad litteram…  Te vei simţi mult mai uşurat după o repriză de alergare, înot, tras de fiare, sau chiar de mers pe jos.

 

Dacă eşti stilul masochist, du-te la o sală de arte marţiale şi înjură-l de mamă pe cel mai bun de acolo !  Garantat vei uita de durerea emoţională…  Cea fizică va fi mult mai mare !

 

La nivel psihologic, exerciţiile fizice cresc nivelul de serotonină şi/sau de norepinefrină, care stimulează dezvoltarea celulelor nervoase, iar la nivel emoţional te fac să acţionezi şi să devii propriul stăpân asupra corpului şi minţii…  În plus, poţi vizualiza persoana care este responsabilă de durerea ta şi o poţi lovi în meclă !  Nu-i aşa că te face să te simţi mai bine ?

 

 

10.     Creează-ţi o nouă lume, un nou univers.

 

În mod special, asta este foarte important, dacă lumea ta interacţionează cu a ei, ceea ce înseamnă că prietenii comuni, pe care ea i-a văzut în ultima perioadă, vor simţi nevoia să vorbească cu tine, să afle şi versiunea ta…

 

Învârte-te într-o lume cu prieteni care nu o cunosc, unde ea nu are acces…  În acelaşi timp, încearcă şi ceva nou :  fă un curs de calificare/perfecţionare, învaţă o limbă străină, deschide-ţi şi tu un blog…  Orice te va face să te simţi bine fără ea !

 

 

11.     Trebuie să speri.

 

E o secvenţă într-un film, iar acum chiar nu îmi aduc aminte titlul, care îmi revine obsesiv în minte :  „ Există un singur sentiment mai puternic decât frica, şi acesta este iertarea ” …  Asta am simţit-o din plin acum doi ani, la căpătâiul unei persoane de care nu mă leagă amintiri prea plăcute, în momentul când şi-a cerut iertare pentru ceea ce a făcut…  Dar iertarea necesită speranţă :  să crezi că există un loc mai bun decât cel în care trăieşti acum…  Că într-o bună zi vei fi foarte fericit să faci ceva alături de persoana iubită, un lucru care de altfel e nesemnificativ, sau doar să te bucuri de o bere savurată la o terasă alături de cei mai buni prieteni…

 

Speranţa înseamnă credinţa că tristeţea se poate evapora, asta dacă încerci să îţi vezi de viaţă nu cu un zâmbet forţat pe faţă…

 

Prin urmare, pentru a putea ierta şi a-ţi depăşi tristeţea, trebuie să găseşti speranţa.

 

 

12.     Iubeşte profund…  Din nou.

 

Când inima ţi-e sfâşiată, datorită unei relaţii care s-a încheiat, ai două opţiuni :  poţi aduna de jos micile bucăţele, te închizi în sine şi nu mai permiţi nimănui să îţi intre în suflet, pentru a nu mai suferi pe viitor…  Sau poţi iubi din nou…  Profund, la fel de intens ca data trecută.

 

Henri Nouwen ne încurajează să iubim din nou :  „ Cu cât ai iubit mai mult şi ţi-ai permis să suferi din cauza acestei iubiri, cu atât inima ta va deveni mai mare.  Când dragostea îţi este împărtăşită, cei pe care îi iubeşti nu vor părăsi niciodată inima ta, nici chiar după moarte ” .

 

Ce e de făcut când suferim ?

 

Uneori ni se întâmplă lucruri groaznice…  Oamenii ne înşeală aşteptările…  Suntem dezamăgiţi, suntem respinşi, îndepărtaţi sau chiar uitaţi…  Nu contează cine eşti sau cât de minunat/ă eşti, nu întotdeauna iese cum îţi doreşti.  Şi asta se întâmplă fiecăruia dintre noi !

 

Poţi planifica totul, orice scenariu, orice posibilitate, dar tot ţi-o poţi lua în freză !  Poţi avea tu tot ce îţi doreşti pe lumea asta, dar tot o poţi da în bară !

 

Oricât de mult ne-am dori, oricât de mult efort am depune în realizarea visurilor noastre, viaţa nu înseamnă numai dragoste cu fluturaşi în stomac sau doar realizări şi împliniri.

 

Acum că am stabilit că piedicile, neîmplinirile şi dezamăgirile sunt inevitabile în viaţă, să vedem cum putem încerca să trecem peste ele.

 

 

STAI !  PUNE TELEFONUL JOS !  NU SPUNE NIMĂNUI IMEDIAT.

 

Ştiu că este tentant să te destăinui cuiva, să te descarci, dar nu trebuie să o faci imediat.

 

Majoritatea oamenilor, când aud de ceva rău, se vor grăbi să îţi dea sfaturi…  Este adevărat, există câte un sfat pentru orice, dar nu neapărat este benefic să îl şi urmezi.

 

Nu putem şterge imediat cu buretele ceea ce s-a întâmplat…  De exemplu, când te desparţi de cineva, cei mai mulţi te vor sfătui să te cuplezi cu cineva nou…  „ Este singura modalitate de a trece peste ea / el ! ”  vor spune ei…

 

Desigur, asta ajută pe moment…  Dar, în clipa când vei fi din nou singur/ă, sentimentele, pe care ai tot încercat să le blochezi, te vor năpădi din nou.  Deci nu încerca să treci cât mai repede peste nefericire / supărare / dezamăgire, ci analizeaz-o, oricât de neplăcut ar fi.

 

 

 

PERMITE-ŢI SĂ SIMŢI.

 

Lasă-te năpădit de sentimente şi nu te învinovăţi singur.  Este perfect normal să te simţi aiurea, trist, dezamăgit sau rău…  dacă dai vina numai pe tine, îţi faci un mare deserviciu. Este în regulă să ai un răspuns emoţional la ceea ce s-a întâmplat.

 

Nu îţi nega sentimentele…  Acceptă-le !  Uneori ajută să îţi spui singur, cu voce tare sau doar în minte :  „ Da, sunt trist, supărat, pierdut, fără speranţă !  Da, aşa e !  Accept asta ! ” …  S-ar putea să te facă să te simţi prosteşte, dar, totodată, te ajută să te eliberezi.

 

Această etapă, în care îţi permiţi să simţi, poate dura ceva timp…  În funcţie de gravitatea situaţiei, aceste sentimente pot dura de la câteva minute până la câteva luni, poate chiar ani !  Uneori tristeţea dispare şi revine în valuri, alteori suntem copleşiţi în permanenţă de ea…

 

 

Cum am reacţionat când mi s-a întâmplat ultima dată mie ?

 

Toate răspunsurile mele iniţiale au fost de natură fizică…  Mai întâi mi s-au înmuiat picioarele şi m-am gândit că mă voi prăbuşi ;  respiraţia a devenit sacadată ;  îmi venea să vomit, iar apoi m-am gândit că voi izbucni în plâns…

 

Dar nu s-a întâmplat niciunul dintre lucrurile de mai sus…  Puteam merge, iar corpul îmi tremura aproape imperceptibil, şi nici nu am vomitat…  Am petrecut noaptea la marginea patului, într-o stare de amorţeală, de semi-conştiinţă…  Nu vroiam să vorbesc…  Nu vroiam să trec la partea cu rezolvarea problemei…  Vroiam doar să mă las copleşit de sentimente.

 

Câteva ore mai târziu am încercat să adorm…  Inutil însă !  Stăteam pe întuneric, încercând să găsesc o rezolvare, să aflu răspunsul…

 

Dimineaţă m-am ridicat din pat, trist, dar conştient de greşeală.

 

 

DUPĂ PERIOADA ÎN CARE ŢI-AI ANALIZAT SENTIMENTELE, POŢI SPUNE ALCUIVA.

 

Dar fii inteligent/ă !  Nu spune cuiva care nu are o părere prea bună despre oameni, sau unei persoane cinice…  Nu-i spune persoanei care va da vina pe tine şi te va arăta cu degetul…  Spune cuiva deştept, amabil şi care, ceea ce e mai important, ţine la tine.

 

Dacă nu ai în cercul de cunoştinţe o asemenea persoană, poate că e mai bine să păstrezi totul în sufletul tău.  Cu toţii avem tendinţa de a fi foarte critici cu propria persoană, iar când e vorba despre aşa ceva, mai bine suferim în tăcere decât să mai fie cineva care să ne facă să ne simţim chiar mai rău !

 

Având în vedere cele spuse, dacă s-a întâmplat ceva foarte traumatizant, o persoană imparţială  ( cum ar fi un psiholog )  poate fi o adevărată binecuvântare, iar asta ar trebui să fie o prioritate pentru tine.

 

 

FII RECUNOSCĂTOR.

 

Puţină perspectivă s-ar putea să te scoată din butoiul cu melancolie…  Bine, să fim realişti…  Cel mai bun prieten te-a dezamăgit, aşteptările ţi-au fost înşelate, ai făcut o mare tâmpenie…  Dar sunt şi lucruri mult mai grave care se pot întâmpla.

 

Ia o foaie de hârtie şi ceva de scris şi începe să faci o listă cu lucrurile minunate din viaţa ta…  Fă asta până ieşi din starea de melancolie care te copleşeşte…  S-ar putea să nu dureze pe cât de mult te-ai aştepta !  Mai rău e să nu prea ai ce trece pe listă !

 

Dacă întocmirea listei nu prea te-a ajutat, atunci poate ar trebui să pui pe tine un trening, sconcşii în picioare, tai-o la sală şi transpiră oleacă…  Măcar vei face puţină mişcare.

 

 

FĂ UN NOU PLAN.

 

Crede-mă, e perfect normal să lâncezeşti câteva zile…  S-ar putea să nu zâmbeşti la fel de mult cum făceai înainte…  Dar vei vedea că făcând ceva e cea mai rapidă modalitate de a vindeca o inimă rănită.

 

Asta se întâmplă foarte natural…  Creierul nostru adoră să rezolve probleme, pentru asta a fost conceput…  După ce sentimentul de tristeţe începe să dispară, mintea începe să îţi fie inundată de idei…  Va începe să analizeze :  „ Ce pot face ?  Ce-ar fi să încerc asta ?  Sau astălaltă ? ”

 

Uneori, când avem un ţel, suntem atât de fixaţi asupra atingerii lui, încât suntem complet  „ orbiţi ”  şi nu mai vedem alte modalităţi de a face lucrurile.  Sunt foarte multe căi de a ajunge la ceea ce ne dorim, la acelaşi rezultat…

 

Îţi poţi rezolva problema în foarte multe moduri, iar uneori chiar descoperi că, ceea ce tu credeai a fi un necaz, e de fapt o binecuvântare !

 

PERMITE ACESTEI EXPERIENŢE SĂ TE FACĂ UN OM MAI BUN.

 

Poate persoana pe care o iubeşti ţi-a spus că niciodată nu va fi cu tine…  Poate ai aflat că ai o problemă de sănătate…  Poate ţi s-a refuzat postul la care visai…  Poate o persoană pe care contai te-a dezamăgit…

 

În fond şi la urma urmei, nu contează de ce te simţi astfel…  Ceea ce contează e cum alegi să răspunzi !

 

 

NU TE ÎMPIEDICA DE CEEA CE E ÎN URMA TA.

 

Indiferent de ceea ce ţi s-a întâmplat, oricât de dezamăgit şi trist ai fi, TU eşti în continuare minunat/ă şi incredibil/ă !  Încă ai multe de dăruit…  Trebuie doar să crezi că eşti o stea, un diamant strălucitor, şi că respectiva problemă / neplăcere nu te va opri…  A fost doar o mică denivelare în drumul vieţii tale.  Acest moment nu te defineşte, doar te va face mai puternic/ă…  Îţi va demonstra cât de tare eşti !

 

Vei trece peste, vei deveni mai vivace…

 

Lumea aşteaptă să o cucereşti…

 

          Cere-ţi drepturile !!!!

Erosul şi filosofia

 

Acest Eros nu este nici înţelept, nici cu totul neştiutor…  Este la mijlocul drumului dintre ştiinţă şi neştiinţă…  Deoarece cunoaşterea se numără printre lucrurile frumoase, iar Eros este iubitor de frumos, rezultă că el trebuie să fie iubitor de cunoaştere, filosof ca şi Socrate,   „ un vânător calic, filosofând tot timpul vieţii sale ” .

 

La sfârşitul dialogului, Alcibiade îl va prezenta pe Socrate în campania de la Potideea, cu picioarele goale şi mantaua ponosită, îndurând cu uşurinţă frigul aspru al iernii, foamea şi setea, având un curaj remarcabil…  Eros-Socrate nu este nici bogat, nici frumos, nici înţelept, nici cu totul lipsit de acestea, undeva la mijloc între ignoranţă şi înţelepciune, el este filosoful care revelează oamenilor ceva din lumea zeilor, din lumea înţelepciunii…  O face din iubire de înţelepciune şi de oameni.

 

Aşadar, iată unde au greşit ceilalţi :  iubirea nu înseamnă îndestulare, satisfacţie deplină, fericire, ci lipsă şi dorinţă !  Toţi oamenii doresc, şi doresc tocmai ceea ce le lipseşte…  Ce doreşte îndrăgostitul ?  El caută frumuseţea.

 

Aşadar, dragostea este o formă a dorinţei care se îndreaptă spre frumos.  Dorinţa de frumuseţe este dorinţă de bine, iar aceasta este dorinţă de fericire, dar nu de una instantanee şi pieritoare, ci de una durabilă, perenă, şi, cum toţi oamenii suferă de o lipsă, şi anume că sunt muritori, aspiraţia spre nemurire este trăsătura care îi uneşte.  Nemurirea presupune generare…  De aici şi dorinţa de nemurire se manifestă în perpetuare, a trupului şi a sufletului, frumosul fiind catalizatorul actului procreator.

 

Aşadar, iubirea este dorinţa pentru frumos, pentru bine…  Cum se manifestă această dorinţă ?  Prin procreaţie, ne spune Diotima :  iubirea înseamnă procreaţie întru frumos, după corp şi după spirit, iar  „ întovărăşirea bărbatului cu femeia nu-i decât procreaţie ”  şi lucrul acesta este  „ de ordin divin ”  căci  „ deşi se petrece într-o fiinţă muritoare, conţine nemurirea ”  .

 

Toate vieţuitoarele suferă de această boală a iubirii, toate caută să se împerecheze şi apoi sunt dispuse să moară pentru apărarea puilor…  Acesta este mijlocul prin care un muritor are parte de nemurire.

 

Prin Eros este atins scopul fiinţei trecătoare :  „ firea muritoare se străduieşte, pe cât cu putinţă, să existe de-a pururi, adică să devină nemuritoare ”  şi singurul mijloc pentru aceasta este iubirea declanşată de frumos.  În sufletul tuturor oamenilor există, ca un prea plin, nevoia de a zămisli…  Ori de câte ori făptura omenească rodnică se apropie de frumos, ea se înseninează şi se destinde, bucuroasă, zămisleşte şi dă naştere.  Fiinţa rodnică şi prea plină de sevă este fermecată când se apropie de frumuseţe, pentru că cel care se apropie de ea scapă de chinul dorinţei.  De aici rezultă că iubirea nu este nemijlocit iubire de frumuseţe, ci zămislire întru frumuseţe !  Cum zămislirea este pentru o fiinţă muritoare tot ceea ce poate fi mai mult şi mai bun acesta, aceasta este calea care poate fi străbătută de orice muritor pentru atingerea nemuririi.

 

În celălalt mit pe care îl aminteam, în mitul peşterii, filosoful, cel-luminat-într-adevăr-de-razele-Binelui, se întoarce în peşteră, unde, cu preţul vieţii, încearcă să-şi elibereze semenii…  Tot din iubire o face, iubire de înţelepciune şi de oameni, o altă conjuncţie antică devenită, istoric, disjuncţie.

 

„ Dacă iubeşti nebuneşte, dacă iubeşti intens, dacă iubeşti în mod absolut, moartea se îndepărtează ”  spunea Eugen Ionescu în  „ Regele moare ”  .  Rezultatul cunoaşterii, al eliberării, era viaţa veşnică şi nemuritoare…  De aici rezultă că iubirea trebuie să fie negreşit şi iubire de nemurire.

 

Este de remarcat faptul că ideea nemuririi sufletului era în timpul acela o erezie filosofică, ceea ce constituie încă un motiv de autocenzură pentru Platon…  Credinţa în nemurire nu ieşise din cercurile înguste ale orficilor pitagoreicilor, Platon fiind cel care pune problema nemuririi individuale, traducând în termeni filosofici teologia orfică.

 

Aceasta este iubirea, dorinţa de a rodi…  Cei care poartă rodnicia în trup îşi îndreaptă paşii spre femei, aşa dobândesc ei nemurirea şi pomenirea sufletului lor.  Aceasta este partea de nemurire la care au acces fiinţele muritoare.  Cei a căror rodnicie rezidă în suflet încearcă să devină nemuritori printr-un produs al minţii…  Angajarea în ciclul procreaţiei ascunde nevoia de autoconfirmare metafizică, omul prelungindu-şi fiinţa trecătoare dincolo de sine, în urmaşi…  Datorită neîncetatelor naşteri, fiinţa veche se înlocuieşte cu alta nouă, într-o fiinţă supraindividuală, care se prelungeşte la infinit, datorită erosului procreator.  Atât în ceea ce priveşte trupul, cât şi sufletul, dragostea apare ca procreare şi fecunditate, atribute divine, care aduc un grăunte de nemurire pământenilor.

 

Perpetuarea speciei dincolo de indivizii pieritori şi păstrarea în memoria urmaşilor a faptelor creatoare sunt opera iubirii…  Toate aceste manifestări divine nu se pot naşte din urât, diformitate şi prostie, ci doar din ceea ce-i frumos şi bun !  Răul nu aduce decât dezbinare, descompunere şi haos.  În iubire, două suflete se caută cu frenezie unul pe celălalt, pentru a se întregi reciproc, dar nu fac acest lucru dacă nu se întâmplă să fie în joc ceva bun.

 

„ Erosul reprezintă iubirea pentru tot ceea ce-i frumos şi n-are de-a face cu urâtul…  Căci, după socotinţa mea, frumosul este binele…  Iubirea este orice năzuinţă către cele bune, căci cei răi sunt dezbinaţi lăuntric, nestatornici şi ieşiţi din fire ” , spunea Socrate în Lysis  ( sau ceva asemănător ) .

 

Frumosul şi binele sunt, în ultimă instanţă, acelaşi lucru, deoarece frumosul te face să iubeşti, iar iubitorul şi iubitul depun o mare trudă pentru dobândirea virtuţii şi nu există alt lucru de care oamenii să se simtă îndrăgostiţi, ci numai de bine !

De ce doare dragostea ? Partea a doua…

 

 

Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când ascult  „ Heart Attack ”  a lu’ Trey Songz, sunt uimit de cât de mult te face să simţi durerea din sufletul lui, cu numai câteva cuvinte…

Să nu mă înţelegeţi greşit…  Îmi place la nebunie această piesă, dar nu are aceeaşi efect ca varianta necenzurată…  Un singur cuvânt :  „fucking” , schimbă întreaga dinamică a piesei…  Bănuiesc că e din cauză că e un cuvânt pe care îl folosesc foarte des, sau poate e datorită modului în care îl cântă şi mă face să simt durerea unei inimi zdrobite…  Exact asta simt şi eu acum, pentru prima dată în viaţă, şi îl înţeleg perfect…

Sunt ok, dar o inimă rănită e de tot câcatul…  Naşpa sentiment…

Partea bună la o inimă rănită e că ai şansa să te îndrăgosteşti din nou…  Odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să devenim mai inteligenţi şi experimentaţi…

Sper ca după durerea asta enormă să apară iar dragostea…  Dar, sincer, momentan nu mai îmi trebuie aşa ceva !

Cred că a venit timpul să simt durerea pe care am provocat-o şi eu de multe ori…  Sincer acum mi-am dat seama cât de nemernic am fost !

Revenind la piesă…  Când Trey cântă  „ Never knew love would hurt this fucking bad, worse pain that I ever had  ”  îmi revine în minte scena de astă noapte, când am simţit că cineva mi-a smuls inima din piept şi a dat cu ea de ciment, cea mai cruntă durere pe care mi-a fost dat să o simt în viaţă !

Durerea asta a coborât din zona pieptului până în stomac…  Şi a durut !  De fapt, NU …  A durut a dracului de tare !!!

Versul cu care rezonez astăzi :  „ It’s killing me, swear I never cried so much ” …

Dar totuşi, un bărbat care plânge, e un bărbat care poate iubi…

Sincer, nu am dormit toată noaptea…  Au fost momente când, pur şi simplu, nu puteam respira…  Îmi doream doar să adorm şi să nu mă mai trezesc !  Dar, dacă tot nu am închis un ochi toată noaptea, nu am făcut nici una, nici cealaltă…  De nimic nu sunt în stare !

Dar poate tot răul spre bine…  Astăzi, rememorând cele petrecute astă noapte, sunt fericit de mini-infarctul pe care l-am avut, deoarece sunt conştient că acest lucru face parte din viaţă, că la capătul acestui curcubeu de durere se găseşte cea mai minunată oală cu aur pe care o poţi găsi vreodată în viaţă !

 

De ce doare dragostea ?

 

 

Dragostea doare pentru că îi permitem…  Stă în firea oamenilor, să fii rănit face parte din viaţă…

 

Şi totuşi nu e o durere fizică, ca cea provocată de o bâtă de baseball în cap…  Dar totuşi, parcă doare mai tare !

 

Depinde de felul în care faci faţă durerii sau cât de mult îi permiţi să te afecteze…  Când doi oameni au o conexiune, sunt momente plăcute şi unele mai puţin plăcute…

 

Să ştii că cineva ţine la tine e un lucru foarte minunat, dar uneori avem prea multă încredere în cineva, iar când acea persoană ne dezamăgeşte, suferim foarte mult…

 

Întrebarea mea e următoarea :  De ce permitem altor persoane să ne controleze sentimentele şi emoţiile !?!?

 

 

Să ai o inimă rănită este unul dintre cele mai naşpa sentimente pe care le poţi simţi vreodată…  Este de nedescris ceea ce simţi când persoana la care ţii mai mult decât la tine însuţi nu îţi împărtăşeşte sentimentele…

 

Te simţi ca şi cum cineva ţi-ar smulge inima din piept…  Şi doare a dracului de tare !

 

Trebuie să accepţi ceea ce s-a întâmplat, să priveşti în sufletul tău şi să găseşti puterea să mergi mai departe…  Bine, e uşor de spus, dar mai greu de făcut !

 

Dar face parte din viaţă…

 

De obicei, când o uşă se închide, alte câteva se deschid…  Problema e să nimerim să intrăm pe cea potrivită.

 

Totul se întâmplă cu un anumit motiv…  Trebuie doar să fii tare şi să ai încredere în tine.

 

 

Adevăratul test al iubirii este iertarea…  Niciodată nu ştii cu adevărat cât de mult iubeşti pe cineva, până când te va face să suferi…

 

Vorba unui prieten :  „ La naiba cu dragostea !  Să curgă vodka ! ”

 

 

 

Poftă bună !

 

 

 

Oare cine o fi vinovatul ?

 

Se simte careva ?

Hai noroc !

 

Vă invit în oraş…   Ştiu un local mai special !

 

Băuturi pe toate gusturile…  Depinde de preferinţe !

 

 

Ce-mi place mirosul tău !

 

Sunt mirosuri pe lumea asta care te scot din minţi, pur şi simplu !  Fie îţi plac de nu mai poţi, fie nu le poţi suferi, ori îţi sunt total indiferente…  Până la urmă, treaba asta nici măcar nu ţine de tine.  N-ai cum să te autoeduci şi sa-ţi impui  „ Trebuie să-mi placă mirosul X ” …  Poţi, cel mult, să te obişnuieşti, dar de plăcut, ori e laie ori bălaie !  Încă din primul moment…  Nu există cale de întors !

 

Cum e în chimie, la fel e şi în dragoste…  E o chestiune de miros…  Dacă e plăcut, te cuplezi şi iubeşti de nu mai poţi…  Simţurile fac…  Tot ele desfac…  Iar cu mirosul nu e de glumit !

 

Mai ales cu cel de transpiraţie…  Genitală !  E greu de pus în cuvinte…  Plus că nu există doi oameni care să miroasă la fel…  Dacă aroma e plăcută, te motivează… Dacă nu, iar te motivează…  Să te tot duci în lumea largă !  Cât mai departe de mirosul respectiv !

 

Apropo, dacă nu ştii care ţi-e aroma, întrerupe puţin lectura asta, du-te la baie, sau unde ţii tu rufele murdare, ia nişte chiloţi purtaţi o zi  ( Bine, aici depinde şi de tine cât de des îţi schimbi lenjeria intimă ), şi inhalează…  Fă-o în numele ştiinţei !  Sau al cunoaşterii !  Al cunoaşterii motivului tuturor femeilor care ţi-au dat cu flit imediat ce aţi ajuns la interacţiuni ceva mai profunde.  Dacă după ce ai făcut acest experiment te-a cam luat cu lehamite, gândeşte-te cam ce a simţit ea…  Dacă, în schimb, nu ai simţit nimic care să-ţi mute nasul din loc, stai bine…  Şi ai mari şanse de reuşită în viaţă !

 

Mirosul guvernează întreaga lume…  De ce, nu se ştie prea exact…  Una dintre explicaţii ar putea să ţină de feromoni, acele substanţe interesant mirositoare care au ca scop influenţarea comportamentului oamenilor cu care intri în contact.  Cu alte cuvinte, feromonii sunt un fel de semnătură sexuală !  Un parfum…  Care acţionează ca un magnet…  Sau nu !  Pe ea o poate sensibiliza mirosul tău…  Pe care tu îl ai din plin !  Cu atât mai mult în zonele acoperite de păr…  Şi aici nu mă refer neapărat la părul din cap !

 

De fapt, feromonii sunt substanţe greu de depistat…  Ei semnalizează  „ Da, vreau ”  sau  „ Nicio şansă ! ” …  Toată chestia asta se produce la nivelul subconştientului.  Şi atunci să te ţii !  Toată lumea o ia razna !

 

Femeile expuse la mirosul de transpiraţie respectiv nu se vor isteriza…  Dimpotrivă :  se vor relaxa, detensiona, vor deveni mai deschise…  Asta nu înseamnă că trebuie să duhneşti ca un sconcs, şi gata, le-ai cucerit pe toate !  Nu, nici pe aproape !  Vorbim aici despre transpiraţia care nu miroase urât…  Adică cea proaspăt produsă.

 

Lucrurile sunt simple :  tu secreţi substanţe mirositoare după care ea se dă în vânt…  Mai ales în perioada în care este fertilă  ( bănuiesc că ştiţi la ce mă refer ) …  Deci, ai grijă…  Cu cât e mai impresionată de mirosurile tale, cu atât ai mai multe şanse să te pomeneşti cu o mare surpriză…

 

Nu ştiu dacă, în general, se întâmplă să te împrieteneşti cu ea şi să descoperi că-ţi place cum miroase sau te împrieteneşti cu ea tocmai pentru că are o aromă plăcută…  Ceea ce ştiu sigur este că nu poţi să ai o relaţie cu cineva al cărui miros nu-l poţi tolera !  Nu poţi să stai cu un om care pute non stop !  Chiar şi la nivelul subconştientului.

 

Putoarea tot putoare e !  Oricând şi oriunde…  Pe toate planurile !

 

Acum vreo 2 ani jumate am cunoscut o ciudată căreia îi plăcea la nebunie să mă miroasă la subţiori, şi chiar era şucărită că aveam pădurea defrişată !  Bine, totul s-a rupt din prima noapte pe care ar fi trebuit să o petrecem împreună…

 

M-am simţit ca şi cum eram adulmecat de un câine de urmărire !  Dar ce urmă căuta ?  A paturilor prin care trecusem înaintea ei !?