Ce e de făcut când suferim ?

1

 

Uneori ni se întâmplă lucruri groaznice…  Oamenii ne înşeală aşteptările…  Suntem dezamăgiţi, suntem respinşi, îndepărtaţi sau chiar uitaţi…  Nu contează cine eşti sau cât de minunat/ă eşti, nu întotdeauna iese cum îţi doreşti.  Şi asta se întâmplă fiecăruia dintre noi !

 

Poţi planifica totul, orice scenariu, orice posibilitate, dar tot ţi-o poţi lua în freză !  Poţi avea tu tot ce îţi doreşti pe lumea asta, dar tot o poţi da în bară !

 

Oricât de mult ne-am dori, oricât de mult efort am depune în realizarea visurilor noastre, viaţa nu înseamnă numai dragoste cu fluturaşi în stomac sau doar realizări şi împliniri.

 

Acum că am stabilit că piedicile, neîmplinirile şi dezamăgirile sunt inevitabile în viaţă, să vedem cum putem încerca să trecem peste ele.

 

 

STAI !  PUNE TELEFONUL JOS !  NU SPUNE NIMĂNUI IMEDIAT.

 

Ştiu că este tentant să te destăinui cuiva, să te descarci, dar nu trebuie să o faci imediat.

 

Majoritatea oamenilor, când aud de ceva rău, se vor grăbi să îţi dea sfaturi…  Este adevărat, există câte un sfat pentru orice, dar nu neapărat este benefic să îl şi urmezi.

 

Nu putem şterge imediat cu buretele ceea ce s-a întâmplat…  De exemplu, când te desparţi de cineva, cei mai mulţi te vor sfătui să te cuplezi cu cineva nou…  „ Este singura modalitate de a trece peste ea / el ! ”  vor spune ei…

 

Desigur, asta ajută pe moment…  Dar, în clipa când vei fi din nou singur/ă, sentimentele, pe care ai tot încercat să le blochezi, te vor năpădi din nou.  Deci nu încerca să treci cât mai repede peste nefericire / supărare / dezamăgire, ci analizeaz-o, oricât de neplăcut ar fi.

 

2

 

 

PERMITE-ŢI SĂ SIMŢI.

 

Lasă-te năpădit de sentimente şi nu te învinovăţi singur.  Este perfect normal să te simţi aiurea, trist, dezamăgit sau rău…  dacă dai vina numai pe tine, îţi faci un mare deserviciu. Este în regulă să ai un răspuns emoţional la ceea ce s-a întâmplat.

 

Nu îţi nega sentimentele…  Acceptă-le !  Uneori ajută să îţi spui singur, cu voce tare sau doar în minte :  „ Da, sunt trist, supărat, pierdut, fără speranţă !  Da, aşa e !  Accept asta ! ” …  S-ar putea să te facă să te simţi prosteşte, dar, totodată, te ajută să te eliberezi.

 

Această etapă, în care îţi permiţi să simţi, poate dura ceva timp…  În funcţie de gravitatea situaţiei, aceste sentimente pot dura de la câteva minute până la câteva luni, poate chiar ani !  Uneori tristeţea dispare şi revine în valuri, alteori suntem copleşiţi în permanenţă de ea…

 

 

Cum am reacţionat când mi s-a întâmplat ultima dată mie ?

 

Toate răspunsurile mele iniţiale au fost de natură fizică…  Mai întâi mi s-au înmuiat picioarele şi m-am gândit că mă voi prăbuşi ;  respiraţia a devenit sacadată ;  îmi venea să vomit, iar apoi m-am gândit că voi izbucni în plâns…

 

Dar nu s-a întâmplat niciunul dintre lucrurile de mai sus…  Puteam merge, iar corpul îmi tremura aproape imperceptibil, şi nici nu am vomitat…  Am petrecut noaptea la marginea patului, într-o stare de amorţeală, de semi-conştiinţă…  Nu vroiam să vorbesc…  Nu vroiam să trec la partea cu rezolvarea problemei…  Vroiam doar să mă las copleşit de sentimente.

 

Câteva ore mai târziu am încercat să adorm…  Inutil însă !  Stăteam pe întuneric, încercând să găsesc o rezolvare, să aflu răspunsul…

 

Dimineaţă m-am ridicat din pat, trist, dar conştient de greşeală.

 

 

DUPĂ PERIOADA ÎN CARE ŢI-AI ANALIZAT SENTIMENTELE, POŢI SPUNE ALCUIVA.

 

Dar fii inteligent/ă !  Nu spune cuiva care nu are o părere prea bună despre oameni, sau unei persoane cinice…  Nu-i spune persoanei care va da vina pe tine şi te va arăta cu degetul…  Spune cuiva deştept, amabil şi care, ceea ce e mai important, ţine la tine.

 

Dacă nu ai în cercul de cunoştinţe o asemenea persoană, poate că e mai bine să păstrezi totul în sufletul tău.  Cu toţii avem tendinţa de a fi foarte critici cu propria persoană, iar când e vorba despre aşa ceva, mai bine suferim în tăcere decât să mai fie cineva care să ne facă să ne simţim chiar mai rău !

 

Având în vedere cele spuse, dacă s-a întâmplat ceva foarte traumatizant, o persoană imparţială  ( cum ar fi un psiholog )  poate fi o adevărată binecuvântare, iar asta ar trebui să fie o prioritate pentru tine.

 

3

 

FII RECUNOSCĂTOR.

 

Puţină perspectivă s-ar putea să te scoată din butoiul cu melancolie…  Bine, să fim realişti…  Cel mai bun prieten te-a dezamăgit, aşteptările ţi-au fost înşelate, ai făcut o mare tâmpenie…  Dar sunt şi lucruri mult mai grave care se pot întâmpla.

 

Ia o foaie de hârtie şi ceva de scris şi începe să faci o listă cu lucrurile minunate din viaţa ta…  Fă asta până ieşi din starea de melancolie care te copleşeşte…  S-ar putea să nu dureze pe cât de mult te-ai aştepta !  Mai rău e să nu prea ai ce trece pe listă !

 

Dacă întocmirea listei nu prea te-a ajutat, atunci poate ar trebui să pui pe tine un trening, sconcşii în picioare, tai-o la sală şi transpiră oleacă…  Măcar vei face puţină mişcare.

 

 

FĂ UN NOU PLAN.

 

Crede-mă, e perfect normal să lâncezeşti câteva zile…  S-ar putea să nu zâmbeşti la fel de mult cum făceai înainte…  Dar vei vedea că făcând ceva e cea mai rapidă modalitate de a vindeca o inimă rănită.

 

Asta se întâmplă foarte natural…  Creierul nostru adoră să rezolve probleme, pentru asta a fost conceput…  După ce sentimentul de tristeţe începe să dispară, mintea începe să îţi fie inundată de idei…  Va începe să analizeze :  „ Ce pot face ?  Ce-ar fi să încerc asta ?  Sau astălaltă ? ”

 

Uneori, când avem un ţel, suntem atât de fixaţi asupra atingerii lui, încât suntem complet  „ orbiţi ”  şi nu mai vedem alte modalităţi de a face lucrurile.  Sunt foarte multe căi de a ajunge la ceea ce ne dorim, la acelaşi rezultat…

 

Îţi poţi rezolva problema în foarte multe moduri, iar uneori chiar descoperi că, ceea ce tu credeai a fi un necaz, e de fapt o binecuvântare !

 

PERMITE ACESTEI EXPERIENŢE SĂ TE FACĂ UN OM MAI BUN.

 

Poate persoana pe care o iubeşti ţi-a spus că niciodată nu va fi cu tine…  Poate ai aflat că ai o problemă de sănătate…  Poate ţi s-a refuzat postul la care visai…  Poate o persoană pe care contai te-a dezamăgit…

 

În fond şi la urma urmei, nu contează de ce te simţi astfel…  Ceea ce contează e cum alegi să răspunzi !

 

4

 

NU TE ÎMPIEDICA DE CEEA CE E ÎN URMA TA.

 

Indiferent de ceea ce ţi s-a întâmplat, oricât de dezamăgit şi trist ai fi, TU eşti în continuare minunat/ă şi incredibil/ă !  Încă ai multe de dăruit…  Trebuie doar să crezi că eşti o stea, un diamant strălucitor, şi că respectiva problemă / neplăcere nu te va opri…  A fost doar o mică denivelare în drumul vieţii tale.  Acest moment nu te defineşte, doar te va face mai puternic/ă…  Îţi va demonstra cât de tare eşti !

 

Vei trece peste, vei deveni mai vivace…

 

Lumea aşteaptă să o cucereşti…

 

          Cere-ţi drepturile !!!!

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: