Mic ghid de futut, pentru femei

 

Gata, am decis !  Dau din casă !  🙂  🙂

Deci, doamnelor şi domnişoarelor, am decis că ar fi momentul să vă împărtăşesc unele dintre concluziile pe care le-am tras din experienţele mele sexuale şi chiar să fiu deschis la viitoare păreri !

 

Pentru cele care sunt noi pe aici şi pentru cei care mai ştiu câte ceva despre filozofia mea de viaţă, am spus, şi încă o susţin, că sexul e o artă, a te iubi pe tine însuţi este cel mai sfânt lucru, iar pentru a simţi împlinirea nu trebuie neapărat să ai un inel pe deget sau să fii  „ cuminte ” .

Citim, discutăm, sau tragem cu urechea la câte un mit spus de cei din jurul nostru, însă adevărata experienţă, prin care îţi descoperi sexualitatea, nu poate fi trăită decât pe propria piele  ( sau altceva ) , iar pentru a simţi cât mai bine asta, consider că există câteva ponturi care pot fi urmate cu uşurinţă.

Nu consider că pentru a avea o experienţă sexuală inedită şi satisfăcătoare, trebuie să fii gimnast/ă, însă cred cu tărie că poziţia  „ scândura ”  nu îşi are locul !  În pat trebuie să dăruieşti pentru a primi, trebuie să fii dezinvolt, să nu gândeşti foarte mult, să te abandonezi, aşa că, dacă consideri că ai o problemă cu tine însuţi, fie că eşti prea slabă, nu ai ţâţe, ai celulită sau mai ştiu eu ce complexe tâmpite, ar trebui să îţi rezervi un timp al tău, în care să te cunoşti, să înveţi să te iubeşti, să afli ce îţi place şi ce nu…

Da, masturbarea e ceva normal, e plăcută şi, poate cel mai important, te ajută să te cunoşti mai bine !  În fond şi la urma urmei, tu ştii cel mai bine ce şi cum îţi place.

Fie că sunteţi sau nu într-o relaţie, cred cu tărie că fiecare are nevoie, din când în când, de un timp al său, de acele momente de răsfăţ, în care, fie că vorbim de o banală manichiură sau de o bere cu o prietenii, să facem în aşa fel încât să nu sufocăm, pentru a nu ne simţi la rândul nostru sufocaţi !

 

Dar să revenim la sex…

 

Există câteva reguli de bază pe care fiecare dintre voi  ( De acum înainte, mă refer strict la reprezentantele sexului slab, bine, în unele cazuri, nu sunteţi aşa ! ) ar trebui să le urmaţi cu sfinţenie.

 

1.  În primul rând, doamnele mele, o femeie trebuie să fie îngrijită.

Cred că fiecare femeie este frumoasă, fiecare femeie ştie să fie sexy, să atragă, însă nu întotdeauna e aşa.  Personal, pentru mine este important felul în care miroase…  Un parfum plăcut îţi va oferi încredere în tine, te va face să zâmbeşti, să te simţi atrăgătoare…  Mie, sincer, îmi este greu să tolerez o femeie care uită să fie epilată, machiată, cochetă, dar, mai ales, emană mirosuri mai ceva ca o groapă de gunoi !

 

1

 

2.  Răsfaţă-te cu o lenjerie sexy.

Este o investiţie care merită, din mai multe puncte de vedere…  În trecut, am mai spus că atingerea unei lenjerii de satin te face să te simţi specială, un sutien care îţi aşează ţâţele îţi oferă instant un sentiment de siguranţă, poate ceva mai multă încredere în tine, iar, în al doilea rând, toate aceste sentimente se pot transmite foarte uşor în dormitor, maşină, birou, sau o baie pe undeva…  Locul nu contează niciodată !

 

2

 

3.  Învaţă să asculţi.

Da, în unele cazuri, comunicarea e necesară, mai ales la început…  Însă nu întotdeauna aceste discuţii trebuiesc purtate la măsuţa de cafea, decât dacă e folosită pentru a face sex !  Învaţă să asculţi cu mâinile, să asculţi gemetele, să explorezi şi să insişti pe părţile care îi provoacă bărbatului plăcere…

Uitaţi un mic joc :  leagă-l la ochi şi de mâini, şi joacă-te !  Foloseşte uleiuri aromate, miere, ciocolată, scorţişoară, vanilie  ( poate cândva o să scriu un articol despre afrodiziacele aflate la îndemâna oricui ) …  Puţină muzică în surdină ( Buddha Bar funcţionează de fiecare dată )  şi mângâie-l…  Uşor, ca şi cum te-ai juca cu o pană, sărută-l, vorbeşte cu el, întreabă-l ce îi place şi oferă…

Nu te arunca la sex oral, ci amână momentul, arată-i câte ceva din ceea ce urmează să se întâmple…  Totuşi, nu o face prea mult timp…  Să nu uităm că ceea ce e prea mult, strică !

Reversul medaliei constă în faptul că şi tu trebuie să vorbeşti, să înveţi să ceri, să îţi ajuţi partenerul să te descopere…  Eu consider că o femeie care vorbeşte în pat este ceva sexy şi mulţi dintre cei din cercul de prieteni îmi împărtăşesc părerea.

 

4.  Lasă-te privită.

Se ştie că bărbaţii sunt cei mai mari consumatori de filme porno, şi nu e nimic rău în asta, iar femeile ar trebui să folosească asta în avantajul lor, deci, dragi doamne şi domnişoare, renunţaţi la lumina stinsă şi bucuraţi-vă de celebritate !

Dacă ai destul tupeu, masturbează-te în faţa lui, îngenunchează pentru un sex oral…  Adoptă poziţii care să îi permită să te vadă, iar aici nu mă refer numai la faţă…  Există câteva astfel de poziţii, care nu necesită foarte mult efort…  Propune-i să faceţi sex pe canapea…  Tu, sprijinită de spetează, iar el în picioare…  Nimic mai simplu !

Dacă vrei să-l domini, încalecă-l, apleacă-te pe spate şi sprijină-ţi palmele de coapsele lui…  Nu are cum să rateze priveliştea !  Mai mult, în această poziţie, i se permite cu uşurinţă să te răsfeţe, la rândul lui… Crede-mă, nu va rezista tentaţiei !

 

3

 

5.  Deschide-ţi mintea.

Repet, sexul de calitate se obţine prin abandon, prin înlăturarea tabuurilor, prin acceptarea lucrurilor nefireşti pentru societate…  Cred că abia atunci când reuşeşti să te accepţi şi să accepţi orice aşa-zisă perversitate o să poţi să ajungi la acele sentimente despre care am tot vorbit eu.

Chiar dacă, la prima vedere, fanteziile purtătorului de pulă ţi se par deplasate, părerea mea e că mai întâi ar trebui să încerci şi abia după aia să decizi dacă e sau nu de tine…  Ne suntem datori în viaţă să încercăm de toate pentru că, oricum, fie că faci ceea ce îţi doreşti/visezi sau nu, viaţa trece şi o data cu ea şi momentele în care ai putea face anumite lucruri, fie că vorbim de o fugă până la mare cu  „ Ia-mă, nene ! ”  sau de  threesome  ( pentru necunoscători, ménage à trois ) !

 

Despre sexul oral am mai vorbit şi cu alte ocazii, aşa că nu o să insist foarte mult pe subiectul ăsta…  Mie, sincer, şi aici ascultaţi părerea unui bărbat, îmi place să privesc, deci în genunchi e cea mai bună poziţie !  De asemenea, pentru cele care au destul tupeu, recomand deepthroat-ul…  Nu e chiar atât de greu după puţină exersare, dar după aceea futacul vă va venera !

 

4

 

Despre threesome, din experienţă pot să spun că nu este indicat ca persoana care intră în patul vostru să fie din cercul vostru de cunoscuţi, asta dacă vorbim de o relaţie…   Dacă nu…  Ei bine, acum e momentul să afli cum e cu prietenul lui  ( Ăla bunnnn ! )  sau cum sunt ţâţele colegei tale de serviciu !  🙂  🙂

Vă spun, din proprie experienţă, că nu e bine cu cineva cunoscut, deoarece, oricât de cerebrale vă daţi, în fiecare dintre voi, doamnelor, există o doză mai mare sau mai mică de gelozie !  Aici nu mă refer neapărat la o gelozie bazată pe sentimente, ci mai degrabă la întrebările tâmpite care vă trec prin cap :  „ Asta are ţâţele mai mari !? ”  ,  „ De ce o fute pe ea mai mult !? ” , sau cea mai jenantă experienţă pe care am trăit-o io în timpul unei astfel de experienţe…  Ei bine, long story short, una superbă, una frumoasă, ele făcându-mi sex oral… Într-un moment de pură şi necontrolată sinceritate mă trezesc spunând  „ Acum las-o pe ea s-o sugă ! ” …  Ei bine, din privirea tipei căreia i-am luat de la bot obiectul muncii am realizat prin ce pericol am trecut :  dacă ar fi avut la îndemână un cuţit sau altceva, probabil acum vă scriam dintr-un cazan cu smoală !

 

5

 

Am mai spus-o :  toţi bărbaţii se uită la filme porno…  De regulă, activitatea este un bonus atunci când iubita nu este prin preajmă…  De ce să nu îi oferi tu această plăcere ?  Sună-l şi anunţă-l că e movie night şi ai grijă să te înarmezi cu câteva filme care ştii că i-ar plăcea…  Pe net găseşti cu miile, din toate categoriile…  Şi durează câteva minute ca să le descarci…  Nu cred că va avea ceva de obiectat !  Puteţi încerca un joc prin care să reproduceţi secvenţele din film… Sau masturbează-l tu, în timp ce vă uitaţi la film !

 

Propuneţi-vă să nu mai faceţi sex în pat…  Sincer, am descoperit că e un sfânt remediu împotriva plictiselii…

Locuri ?  În maşină…  În parc…  În apă…  Eu am făcut-o şi e genial, cu atât mai mult cu cât nu eram singuri în apă !  Şi da, era zi !

Revenind…

Acasă la ai tăi sau ai lui, în baie e cel mai sigur…  Poţi încerca şi la cinema, atunci când nu e foarte aglomerat…  Nu vreau totuşi să ajungeţi la secţia de poliţie !

În baia unui restaurant, bar sau club…  La birou…  Şi în toate celelalte locuri din casa voastră…

 

6

 

 

În timpul actului sexual, totul este permis atât timp cât provoacă plăcere ambilor parteneri !

 

Şi nu mai fiţi ipocriţi…

În fond şi la urma urmei, toată lumea se fute !

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: