M-a pălit decenţa !

1

 

În vichend am zis să fiu decent şi să mă culc la o oră decentă…  Că mi-era somn, că am pus ceasul la 10, că trebuia să mă trezesc, că aveam treabă, şi-am ales cea mai decentă oră cu putinţă :  3 jumătate !  Mi se pare decent să te culci la 3 jumate…  Nici prea devreme, nici prea târziu !  Juma’ de oră să te foieşti, să găseşti poziţia, să te gândeşti ce-ai vrea să visezi şi-ţi mai rămân 6 ore întregi de somn…  Pentru că am mania de a calcula câte ore o să dorm !  Dacă sunt mai puţin de 4 ore, mă panichez şi nu mă mai culc deloc…  Dar aşa, 6, boier, frate !  Cu 2 ore mai puţin de cele 8 recomandate, cu mult mai puţin decât de obicei, dar merge…  6 ore de somn profund, 6 ore în care pot visa orice, 6 ore curate de somn curat…

Asta după ce, înainte, am dus muncă de lămurire cu Ingrid că nu, nu vreau nici măcar să mă uit la frumosul ei cadou…  Bănuiesc că e ceva frumos, pentru că are gusturi…  S-a resemnat cu greu, dar cred c-a înţeles ideea.

Deci 6 ore de somn, da ?  A trecut jumătatea de oră pe care mi-o dedicasem pregătirilor…  Stai pe stânga, stai pe dreapta, încearcă poziţia vampir, da’ dacă stai în cap, nu merge ?  Nu merge !

 

Mă uit la ceas :  4:37 …
În regulă, Ionuţ !  Când vreau să mă conving să fac ceva, îmi spun pe numele întreg…  Par mai autoritar !  Mă iau, mă urechesc, mă iau cu frumosul, good copbad cop, eu cu mine, 23 de minute până la 5 s-au scurs rapid…  Încă 5 ore de somn, dacă adorm instantaneu…  Adormi, fi-ţi-ar capu’ !  Picai de somn la 3 jumate şi acu’ nu vrei !?  Îţi spun o poveste, îţi spun două poveşti, numai adormi odată !

 

2

Încet-încet, pe la 6 cred c-am adormit…  Cred, pentru că mă mai trezeam aşa, din când în când…  Ştii somnul ăla cu întreruperi, când eşti semiconştient ?  Ei, d-ăla !
8:47 , mesaj !  Orange, că cică mi-am plătit factura…  E duminică dimineaţă… N-am plătit astă-noapte factura !  Am plătit-o vineri, şi ştiu c-am plătit-o, de ce mă anunţi duminică dimineaţa !?

Fie, încă o oră şi 13 minute…
Şi bulangii care-s matinali şi i-a pălit meloterapia !   Ascultă nu ştiu ce fel de muzică, că nu se aude muzica până la mine, se aude doar un soi de bâzâit…  Şi se simte…  În saltea…  Muzica lor face exact ca telefonul meu, când e pe vibraţii şi sună cineva…  Uită-te la telefon…  Nu sună…  Ascultă Silviu şi Gianny muzică !  Vibraţii, vibraţii…
Am răsuflat uşurat când s-a făcut 10, şi-a pornit alarma la telefon…
Niciun minut de pierdut !  Să ne trezim, Ioane !  Nu sta să numeri cât ai dormit astă-noapte…  N-are rost !  Trezeşte-te şi zâmbeşte unei noi zile…

 

Ţi se pare că e tot aia de ieri, da’ nu-i !  E azi şi foarte dimineaţă…

 

Şi da, cu regret te informez că mâine-i luni şi te duci la cooperativă !
Ce noapte minunată !

 

3

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

One Response to M-a pălit decenţa !

  1. Ghizmo says:

    very interesting..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: