Din ciclul „ Am luat-o rara ! ”…

1

 

Am scris-o vineri, dar nu am mai avut timp s-o postez…

Şi ca să răspund la întrebări :  NU, NU M-AM INTERNAT NICĂIERI  ( Deşi poate ar trebui s-o fac )  !  Şi, nu…  Nu sufăr din dragoste…  Absolut deloc !

De-aţi suferi şi voi ca mine !

Viaţa e frumoasă, dacă ştii să ţi-o faci !

Revenind…

Hoinăream pe străzile oraşului, sub un pretext, care nici măcar nu are importanţă…  Am ieşit, pur şi simplu, pentru că aveam nevoie de spaţiu…  Îmi simţeam sufletul precum o cameră goală, pregătită de curăţenie… Ori gata să facă o ofertă unui agent imobiliar…

Să-mi vând intimitatea…

Pentru ce ?  De unde această lehamite de tot !?

Tu ai avut privilegiul pe care puţini oameni îl au…  Ai văzut soarele dincolo de nori…  Ai văzut lumina nefiltrată…  Lumina adevărată…  Tu ai avut bucuria să treci prin sufletul tău o lume, ca şi cum, în căderea lină, de fapt o plutire, ai fi fost o bandă desenată, în care s-au succedat imagini, bucăţi din lume, ca un puzzle pe care îl reconstruieşti din memorie…  Crezi că e puţin lucru ?  Ai primit ceea ce unii pământeni nici nu ştiu ca există…  Şi-atunci de ce să hoinăreşti pe căi pustii, spre un labirint, în care cei slabi, cei mediocri, cei lipsiţi de ideal se amăgesc, fără să-şi dea seama, că vor găsi ieşirea…  Dacă simţi că-i scris la uşa inimii tale  „ Renovare ” , grăbeşte curăţenia în ea…  Sunt atâtea lucruri minunate care aşteaptă să-ţi pătrundă în inimă, gânduri şi, mai cu seamă, lumina, dragostea, bucuria fiecărei secunde, sau cum o simţi în afara timpului nostru…

N-am crezut să mă-ntreb vreodată ce vreau…  N-am crezut să fiu precum valurile unei mări răvăşite de furtună, care se ridică, se izbesc, se retrag, se avântă spre uscat şi apoi, obosite, se-ntreabă  „ De ce ? ” …

Dacă eşti întinderea mării în continuă mişcare, pentru care filozofia e curgerea timpului prin apă şi a apei în timp, bucură-te de viaţă, pentru că mişcarea aceasta îţi spune că trăieşti !

Dacă inunzi din când în când malul, alegeţi un loc curat, în care să te-ncarci de flori, de petale, de frumuseţe, şi nu locuri unde să speli gunoaie, lăsate-n dezordine de suflete moarte…  TU TRĂIEŞTI, şi fiecare secundă te face mai viu !

Uneori obosesc…  Nici nu ştiu de ce-ţi spun toate ăstea…  N-am mai spus-o nimănui nicio dată…  Sunt ostenit…  Acum simt că trebuie să-mi eliberez această povară a nerostirii…  Am ostenit, femeie…  Am ostenit să alerg între cer şi pământ…  Am ostenit să mă scufund în ape…  Am ostenit să dezleg cuvinte, să caut semnificaţii, să caut sens acolo unde nimeni nu vede vreun drum…  Lasă-mă să mă odihnesc la tine…  Veghează-mă cu spiritul tău, pune-mi căpătâi iubirea, înveleşte-mă cu grija inimii tale şi lasă-mă să visez…  Să visez lumea aşa cum o vreau.

Tu n-ai timp de odihnă, ştii prea bine…  Ai fost  „ programată ”  să lupţi…  De curând ai început un război cu tine, biruieşte-ţi teama, biruieşte-ţi şovăirea, biruieşte-ţi nesiguranţa şi crede…  Crede din tot sufletul tău că nimic nu-i întâmplător…  Nici măcar noi oamenii…  Întâmplarea, de fapt, nu există…  Am inventat-o noi, ca pe o scuză în conversaţia noastră…  Şi totuşi, voi veghea scurta ta odihnă, în care vei şti ce să faci, vei zbura spre lumină, oricât de puternică va fi…  Vei fi într-un flux-reflux de fericire…

Lasă-mă lângă tine, femeie, şi nu pleca…  Şi vitejii au nevoie de odihnă şi, mai ales, au nevoie de liniştea ce le-o poate da sufletul în care se oglindesc, precum cel însetat aplecat deasupra izvorului şi-a ochiului de apă…  Trece-şi mâna uşor peste fruntea mea…  Azi nu sunt nici încruntat, nici cotropit de gânduri, mă chinuie totuşi o durere surdă, mocnită…

Până-n zori te voi veghea…  Chiar şi-atunci când tresari prin somn, când uneori ţi se umple fruntea de sudoare şi mişcările îţi sunt agitate prin somn, ştiu că atunci eşti într-o luptă, poate cu noaptea, poate cu-n vis, poate c-o amintire…  Dormi…  În zori vei vedea cum duşmanii fug din faţa ta, cum tristeţile ce-ţi puseseră stăpânire pe gânduri se risipesc precum o ceaţă de dimineaţă…  De pe toate câmpurile de luptă s-au trimis armistiţii…  Ştiu, tu eşti gata să lupţi…  Crezi puţin în pacea încheiată la focul tainic al unui felinar…  Ştiu, tot ce se asociază cu cuvântul  „ taină ”  e susceptibil de-a se transforma în trădare…

Bate miezul nopţii… Uneori liniştea e apăsătoare…  Parcă aud cum pâlpâie lumina stelelor…

Tu-ţi întinzi mâna puternică după mine şi mă prinzi de încheietura mâinii, hotărâtă…  Mâna ta pare o brăţară pentru încheietura mâinii mele…  Şi-mi şopteşti  „ Să nu pleci ! ” …

 

P. S. :  De mâine redevin cel pe care-l ştiţi…  Deja am ales tema de dezbătut ! 😀

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: