Consumul excesiv de alcool nu dăunează grav proştilor

1

 

Într-una din serile ălea în care îţi numeri degetele, ca să fii sigur că-s toate la locul lor şi le pupi pe fiecare în parte, de fericire că n-au plecat nicăieri şi că au rămas cu tine la băut, am avut o revelaţie…  Alcoolicii, au, în logica lor, o gaură cât anusul Alinei Plugaru, şi anume:

Cum pula mea să te lauzi cu cât ţii la băutură ?

Adică, din câte am constatat ultima dată când mi-am luat o palmă că i-am pus mâna pe cur unei grase, pentru că brusc mi s-a părut deosebit de atrăgătoare, scopul consumului de alcool e să te îmbeţi, să te faci muci, sa lingi cotul omului de lângă tine  ( de tristeţe că nu poţi să-l lingi pe-al tău ) , să muşti din canapelele din cluburi, etc. , cu un minim de cheltuială…
Adică, după vreo patru beri şi două shot-uri de tărie deja să îi spui băiatului care livrează pizza că îl iubeşti şi că e cel mai simpatic băiat de pe pământul acesta, pentru că alcoolul exact asta face :

– îi face pe ceilalţi oameni mai plăcuţi ;
– face fetele urâte să arate superb ;
– te face mai prietenos ;
– te face un bun dansator ;
– te face aşa de fermecător, încât ai putea să te dai gata şi pe tine, în oglindă !

Şi de aceea nu înţeleg de ce ar fi bine să ţii la băutură :

– Bă coaie, am băut 4 navete de bere şi n-am nimica, ieeeeeeeeeeeeeeeeeee !  Am spart toţi banii şi acum frec pula !  Ieeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!
– Io am băut 50 de whiskey şi îs mangă, cred că o să iau un taxi, că, vorba aia, îmi permit şi o să mă duc acasă să mă odihnesc.  Succes la mers spre casă 6 kilometri, prin ploaie, că nu mai ai bani de taxi şi autobuzele nu mai merg !  Dar, pula mea, chiar dacă ai stat ca o curcă pe ouă şi n-ai făcut nimic toată seara, pentru că eşti foarte timid când eşti treaz, iar eu am socializat cu trei gagici, care mi-au şi făcut cinste cu o şaorma, după ce m-am futut cu două dintre ele, în camera lor de cămin, sunt sigur că e foarte mişto să te simţi mândru că ai băut atât şi n-ai nimic !

Dacă scopul băutului e să bei cât mai mult, de ce nu ai face la fel cu orice altă băutură ?

– Să vezi, bă, cred că am băut vreo 4 găleţi de suc concentrat la pliculeţ, sunt atât de tare !!!!!
– Wow…  Şi nu simţi nimic ?
– Nu, bă, doar o să piş totul, nu ?
– Da, e exact ca şi cum ai bea bere.
– Să ştii, bă…

Că să fiu expeditiv cu concluzia mea pentru toţii ăia care se laudă cât duc la băutură, o să-l citez pe Cocoşilă :  „ Eşti prost ! ”

 

 

P. S. :  În altă ordine de idei, cine pula mea caută pe net aşa ceva la ora 9:00 dimineaţa !?!?!?!

2

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: