Când se hotăreşte un bărbat să se însoare

1

 

Nu ştiu dacă am mai pomenit asta până acum, dar am nişte prieteni nemţi get-beget…  Săptămâna trecută m-au anunţat că s-au decis ca anul acesta să facă nunta…  Se cunosc din liceu, s-au cuplat în primul an de facultate  ( sau colegiu, sau cum dracu’ se mai spune pe la ei ) , dar abia acum, pe la 36 de ani, s-au hotărât să oficieze relaţia…  Nemţii se tem de căsătorie mai ceva ca de războaie mondiale !

O să fac o paranteză, să vă spun cum i-am cunoscut…

Eram la Bucureşti, în Gara de Nord, aşteptam un prieten…  La 5 metri de mine, un tip bine îi explica unui taximetrist, într-o engleză perfectă, unde vrea să ajungă…  Taximetristul îl aproba, într-o engleză-românească…  Apoi i-a aruncat preţul cursei…  Pentru 5 minute de mers cu maşina, sau 15 minute de mers pe jos, era chiar rezonabil :  200 de euroi !!!

Tipul s-a uitat la gagica cu care era, au discutat ceva în nemţească, şi erau aproape să urce în taxi, când am intervenit eu…  Le-am explicat că e furt pe faţă, dar ei nu au de unde să ştie, că aşa procedează taximetriştii români cu străinii, că pot ajunge la destinaţie cu metroul, care îi costa pe amândoi mai puţin de un euro…  Ei au spus că nu cunosc Bucureştiul şi nici nu vorbesc o boabă de româneşte…  Aşa că am sunat prietenul care trebuia să vină să mă ia şi i-am spus că vin cu metroul şi că ne vedem la el…  Cred că dacă avea un cuţit, taximetristul mi-l înfingea în ochi, în plină stradă…  Cu câtă ură mă privea, că i-am stricat şmenu’ !

 

Dar şi eu mi-am luat-o de la un taximetrist la prima vizită în capitala ţării de câcat în care trăim :  am ieşit din gară şi m-am dus la primul pe care l-am văzut, i-am spus unde vreau să ajung şi, după ce m-a privit lung şi în sictir, m-a întrebat  „ Nu sunteţi din Bucureşti, nu ? ” …  Am urcat în maşină şi, după ce m-a plimbat vreo 20 de minute şi m-a uşurat de bani, când am coborât din maşină, se auzea trenul !  Aveam să aflu în seara aia că destinaţia mea era la 5 minute de mers pe jos de gară…  Cât fumezi o ţigară…  Dar cred că aia a fost cea mai scumpă ţigară din viaţa mea !

 

 

După ce am ieşit de la metrou şi i-am dus până în faţa hotelului unde vroiau să ajungă, ne-am strâns mânile, mi-au mulţumit, şi apoi mi-au dat câte o carte de vizită şi mi-au spus că dacă vreodată ajung în Germania, să îi caut…

Şi de atunci am ţinut constant legătura, pe net, la telefon, sau ne-am vizitat de câte ori am avut ocazia…  De fapt, ei mi-au făcut cunoştinţă cu Ingrid…

 

Revenind la postul de azi…

Sabine lucrează pentru Crucea Roşie şi pentru serviciile sociale din locomotiva Uniunii Europene, iar Christian este notar şi avocat şi stă cu curu’ pe un munte de bani.  Dar lucrurile nu au fost mereu aşa :  până pe la 28 de ani, Christian făcea doctoratul în Drept şi nu avea bani nici măcar să-şi cumpere o pereche de chiloţi, fără să facă foamea o săptămână întreagă !  Dar după ce şi-a luat doctoratul şi au început să curgă bănişorii, ambele familii au sărit cu gura pe ei :  tre’ să vă însuraţi, să faceţi copii, că nu se mai poate aşa, că sunteţi mari şi nu doctoratul, ci copiii, vă vor aduce o cană de apă pe patul de moarte, etc. …

Ca să scape de gura neamurilor, Christian şi Sabine au călătorit în lumea largă de fiecare dată când s-a ivit ocazia  ( şi la avocaţii nemţălăi li se cam arată, să mă credeţi pe cuvânt ! ) .  Pelea mea, e bine să fii asociat la o firmă de avocatură :  chiar dacă nu dai pe la muncă, sunt alţi fraieri care muncesc în firma aia, iar tu ai procent din banii care se încasează !  Au stat vreo 2 ani în Australia, au văzut Asia, America de Sud, au făcut şi o haiducie în State :  şi-au cumpărat o rulotă şi au vizitat în 6 săptămâni tot ce era de vizitat acolo, deci, ce mai !  Erau doi îndrăgostiţi nemţi, banul venea, lumea era a lor, ce mai conta dacă sunt însuraţi sau nu…

Astă iarnă au dat o tură lungă prin Africa, care-i aştepta fierbinte şi neagră, precum cafeaua, cu exotismul şi malariile ei…  Nu mai ţin minte ce ţări au vizitat ;  dar după vreo lună au prins o după-amiază liberă într-un cartier mai mărginaş şi au intrat într-o poştă, să trimită vederi la neamuri şi cunoştinţe, ceva de genul  „ Multe salutări din frumoasa staţiune Shidyab el Mubasa, unde timpul este foarte frumos şi ne simţim foarte bine ” …  Şi, cum stăteau ei aşa liniştiţi într-un colţ, s-a produs inevitabilul.

O camionetă a oprit cu scrâşnet de frâne în faţa poştei, iar din ea au curs vreo 4 gealaţi îmbrăcaţi în Kalashnikoave şi încă vreo 4 child soldiers, cu macete rotitoare deasupra capului, ca nişte pale de elicopter…  Au dat uşa de perete, au răcnit ceva în limba lor şi toată lumea, inclusiv cei doi nemţi blonzi ca păpădiile, s-au aruncat la podea, tremurînd ca spicele de  ( Mănânci, calule )  ovăz, în bătaia vântului !

După ce le-au captat atenţia, cei patru rebeli şi cei patru mini-rebeli au purces la o percheziţie foarte amănunţită a fiecăruia din oficiul poştal…  Bijuterii, lănţişoare, ceasuri, camere foto, paşapoarte, bani, portofele…  Absolut orice avea cât de cât valoare.  Şi nu s-au oprit aici…

Le-au luat celor doi nemţălăi cheile de la hotel şi au fugit cu ele unde erau cazaţi, şi le-au golit camerele… Complet !  Şi nu s-au oprit aici…

I-au încărcat pe amândoi în camionetă, claie peste grămadă  ( erau singurii turişti din oficiul poştal )  şi i-au dus câteva zeci de kilometri adânc în junglă…  Deci adânc de tot !  Şi nu s-au oprit aici…

Acolo nu le-au făcut nimic, dar le-au zis  „ Pa şi pusi, sunteţi pe cont propriu…  Grijă mare la crocodili, hipopotami, lei, leoparzi, scorpioni, Black Mamba, gheparzi, rechini, hiene, şacali, vipere şi la cursul de la casele de schimb valutar, să nu vă luaţi ţeapă !  Ura şi la revedere !”

Şi nu s-au oprit aici :  au plecat şi i-au lăsat…  Numai ei doi, în jungla ecuatorială !

Doi nemţi blonzi, cu obrazul subţire, crescuţi cu papa de la hipermarket, înainte de serialele cu Bear Grylls, singuri în calea tuturor lighioanelor imaginabile ale Pământului, mai puţin urşi şi soacre, care erau cuminţi, în Germania…  Ce Teufel să facă ?

După ce s-au săturat de plâns, au pornit amândoi pe o vale de râu, încercând să nu prea moară în gheare de jivină africană…  Şi au tot mers aşa cale de două zile prin junglă şi şi-au zdrenţuit hainele şi şi-au rupt încălţările şi şi-au stricat coafurile, şi au băut apă cu mâl, cu gust de pipi de gazelă Thompson şi au mâncat fructe cu ţepi, cu gust înecăcios…

 

Şi, la finalul celei de-a doua zile, Christian a cedat nervos şi i-a zis lui Sabine, cu voce tremurândă :

– Dacă scăpăm cu viaţă din încercarea asta, te iau de nevastă !

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: