Despre pulă şi pizdă, în două limbi …
13 Februarie 2013 Lasă un comentariu
Henry Miller este unul dintre scriitorii mei preferaţi…
Citindu-l în „ Sexus ” , vocabularul meu a căpătat nuanţe colorate şi sonore… Iubesc limba română şi este cea cu care mă hrănesc, atunci când vreau să exprim profunzimi şi cele mai ascunse şi secrete gânduri ruşinoase ! Dar limba română nu are o rezonanţă suavă atunci când vrem să exprimăm adevăruri clare şi directe, mai ales când este vorba despre sexualitate sau erotism, aşa cum spunea şi cea care a tradus cartea lui Miller : „ În limba română, limbajul erotic se confundă cu argoul obscen, trivial, golănesc ” .
M-am gândit şi eu la asta, de multe ori, în timp ce, în limba engleză, până şi cele mai abjecte cuvinte, au parcă o sonoritate fină, o înfăţişare decentă…
De pildă, să ne oprim la organele sexuale masculine şi feminine şi să luăm în discuţie cuvântul classic „ pulă ” … În limba română, cuvântul „ pulă ” are un sonor care zgârâie, stânjenitor, iar cel care îl întrebuinţează este trimis automat la categoria de stradă, vulgar ! În limba engleză, când spui „ dick ” , este ca şi cum ai zice „ Salut, Nick ” ! Parcă tocmai s-a exclamat un nume drăguţ de bărbat.
Un alt cuvânt, să-i zicem cuvântul pereche al cuvântului „ pulă ” , este „ pizdă ” … În limba română, cuvântul „ pizdă ” sună scandalos, grotesc şi parcă ţi se înfăţisează în faţa ochilor o baba-cloanţa, în loc de ceva pufos, moale şi alunecos ! În limba engleză, cuvântul „ pussy ” sună aproape melodios şi te face să zâmbeşti ştrengăreşte… În plus, mai înseamnă şi pisicuţă.
În limba română, incomodează şi-nţeapă-n ureche cuvântul „ coaie ” … Sună greţos şi vomitos, în timp ce, în engleză, corespondentul „ balls ” are un sunet rotund, de învingător, mişcător, că doar nu degeaba există şi expresia „ You’ve got balls ” ( „ Ai curaj ” , pentru cei care nu stăpânesc bine limba engleză ) , dezvelind un caracter tare şi victorios.
În cartea lui Miller, expresia originală „ Înghiţătoare de pule ” ( Eu credeam că pluralul substantivului comun „ pulă ” este „ puli ” 🙂 ) m-a făcut să râd bine ! Nu o mai auzisem, nu o mai citisem, dar i-am aprobat-o… Nu ar mai suna aşa expresiv dacă am înlocui-o cu, să zicem, „ Mâncătoare de penisuri ” . De ce să folosim perdea şi s-o rotunjim metaforic, elevat ?
Tot de la Miller am reţinut cuvintul „ Vaginaţie ” , care la prima vedere nu ţi-ar fi clar ce anume ar însemna, decât dacă ai citi cartea… Mi se pare perfect utilizat, mai ales că se sincronizează ritmatic cu „ felaţie ” . Vaginaţie-felaţie se împletesc aromonios, nu ? „ Vulvăreală ” este un cuvânt pe care nu l-am auzit niciodată, dar care mi-a venit acum în cap… Prefer, însă, să rămân la vaginaţia lui Miller !
Şi acum să „smulg” un fragment din „ Sexus ” , al genialului Miller :
„ Stai, stai, m-a implorat gâfâind şi cramponându-se de mine cu furie şi, rostind aceste cuvinte, a lunecat într-un nou orgasm prelungit, de-am crezut că-mi retează pula… M-am aplecat peste ea s-o sarut şi mi-am plimbat mâna peste pizda ei udă. S-a agăţat de mine ca o lipitoare, rotindu-şi curul alunecos în frenezia abandonului… Îmi tremura şi zvâcnea. Pula mea o privea drept în faţă. ”
Iată ce frumos este descrisă această scenă turbată a doi oameni înfocaţi, şi prinşi în ritualul erotic animalic, care nu văd de ce ar suna grobian şi indecent, doar pentru că actiunile lor au fost prezentate exact aşa cum s-au desfăşurat : cu pula-n pizdă ! Aproape romantic, divin !
Asta da, literatură adevarată !
Henry Miller nu e un pornograf, ci un frondeur, un evadator în sexualitate.
Eu spun că merită citit. Dincolo de agresivitatea crudă şi limbajul rebel, franc şi neruşinat, savurându-i paginile, nu ai cum să NU simţi şi vezi în el marele scriitor.
A eliberat de bariere chiar şi pe cea care i-a tradus cartea din engleză în română, după cum ea însăşi admite : „ La început trăiam rezerve, reticenţe, retractări în faţa cuvintelor scrise pe şleau, pe urmă, însă, încercam un soi de voluptate. Miller m-a dezinhibat şi pe mine ” .
Dragii mei, vă urez lectură placută, în cazul în care scriitorul american Henry Miller se numără printre autorii pe care vreţi să-i citiţi anul acesta.
Au revoir !
P. S. : Dacă vă apucaţi de citit, vă avertizez că va dura destul până o terminaţi… Are vreo 700 de pagini, deci nu e o lectură de week-end… Pentru cei care doresc să achiziţioneze romanul, vă sfătuiesc să o faceţi de pe Okazii.ro, îl găsiţi şi la 200 de mii de lei… 20 de roni… Eu zic că merită !