Ja, la căruţă !

 

1

 

Ce-i mai rău decât un prost ?  Un ţăran parvenit.  De ăla care, dacă-l iei la bani mărunţi şi la scuturat, îi mai pică o căpiţă de fân de sub haine…  Da’ el nu !  Dacă-l întrebi, el e direct din oraş…  De când ?  De vreo câţiva ani, da’ ce mai contează, ce mi-e 3 ani, ce mi-e o eternitate ?  Că de când şi-a luat adio de la vacă, te-ntrece în domnie şi-ţi dă şi lecţii !

 

Ce ştii tu ce-i aia clasă ? Te-nvaţă el, că poate, că-i venit cu chimirul plin de gologani şi-şi permite să facă fiţe…  Nu ştie ţăranul ce-i şofranul, da’ şi-l cumpără, că sună bine !  Şi după aia îl foloseşte pe post de potpourri, chit că l-a cumpărat drept condiment !

Care-i diferenţa dintre un ţăran simplu şi unul parvenit ?  Unul îşi ştie locul şi nu dă cu bâta-n baltă…  Celălalt îţi ia locul pentru că are zvâc şi vână şi nu se sfieşte să-ţi prindă degetele la uşă, dacă asta îl asigură că a scăpat de tine !

Şi n-am nimic cu faptul că-şi ascunde originile…  Fiecare ne prezentăm în cea mai strălucitoare lumină cu putinţă.  Da’ când văd că manichiura aia frumos făcută la cine ştie ce salon e făcută pe degete boante, de-i ghiceşti pământul sub unghii, suficient pentru un ghiveci de flori, mi se aprinde beculeţul…  Sau când îl ghicesc că vrea să te pocnească, da’ strânge din dinţi puternic, la fel ca atunci când spărgea nuci în dinţi şi le mesteca cu tot cu coajă, şi te ţine minte şi-o să se răzbune când prinde ocazia, că ţăranul nu uită că l-ai enervat, la fel cum n-a uitat că secole la rând stră-strămoşii tăi au stat cu biciul pe el, mă-nfior !  Şi nu de plăcere…  Şi când pe piciorul ăla, obişnuit cu opinca, vezi că-ncearcă să-ndese o pereche de pantofi de lac cu trei numere mai mici, ca să pară că nu are lostopane, ci picioruţe, vai, mamă !

 

2

 

Ţărănoiul !  A nu se confunda cu nobilul ţăran, subiect a sute de romane universale, l-am jigni.  Ţăranul e o specie umană clasică…  Ţărănoiul, e un accident al ei, o boală !

 

 

Dar hai să-i schiţăm portretul…

 

 

Poate fi gras, obez, sau în curs de îngrăşare…  Niciodată slab, lipit.  Dacă e aşa, e bolnav !  Ceea ce îl face aşa rubicond este un lucru extrem de omenesc :  maţu’ mereu plin, mereu fără stresul că mâine va rămâne vid…  Siguranţa alimentaţiei continue.  Îl găseşti printre politicienii proveniţi din mediul rural, fost primar, sau vicele nutrit în chefuri cotidiene consistente. E dom-inginer agronom, dom-doctor veterinar rămas la sat şi după lichidarea capitalistă a agriculturii, privatizat pe agro-zoo cu lipeli de la împărţeli post-cooperativiste…

Are şi particularităţi…  Fizice.  Ceafă groasă, uneori răsfrântă peste gulerul cămăşii, colacul din jurul burţii, care se scurge lin peste centură…

Unele semne din acest caz îi ating şi pe cei de rasă rromă, dar nu vrem să ne amestecăm acolo.  Noi rămânem doar la mioriticii noştri…

Ţărănoiul, îndeobşte, e carnivor, de predilecţie din subspecia gratarian…  Fleica, ceafa de porc bine arse, cu grăsimea picurând pe cărbuni, sunt supremul lor aliment.  Carnea preparată în sânge, îi mângâie sufletul precum un poem de Saint John-Perse la un intelectual de rasă.  Micii, cârnaţii :  mici epigrame subtile !  Scăricica, un poem lung, o epopee ca Nibelungii, Kalevala, Mioriţa…  Deşi aici, la ultima, este vorba despre altă carne…  De oaie.

3

 

Îndeobşte are o dantură cu multe absenţe şi, în consecinţă, un zâmbet straniu.  Este recognoscibil, identificabil şi în cazul rarisim în care are întreaga dantură, fiindcă aceea e un spectacol ridicol :  aurită, lucioasă, argintată !  Oricâţi bani ar avea, el nu ştie ce e acela un dentist.

Gârâitul discret, cu mâna dusă la gură în semn de educaţie, crede el…  Scobitoarea plimbată în gură cu limba pe diferite direcţii, sunt atributele complementare ale individului mulţumit de digestia sa şi de plinătatea intestinului…  Pe scurt, mulţumit de funcţiile lui gastrice şi sociale…

Vin apoi, peste această dotare nativă bine cultivată, vin efectele exterioare…

La fel de vizibile precum fizicul :  ţoalele, briz-briz-urile vestimentare, bijuteriile, ceasul de la mână cu cât mai mare cu atât mai preţios, butonii musai de aur, nelipsitul ghiul ca un semn al sigiliului de castă…  La gât, sub cămaşă, un lanţ a cărui grosime se măsoară cu dimensiunea transversală a unei mâini.  De lanţ atârnă o cruce mare ca de episcop, de aur !  De aceea uneori poartă cămaşa descheiată, vezi Doamne, neglijent, la doi nasturi…  Să se vadă.

Parfumul tot mai greu şi dulce, combinat chimic cu sudoarea de sub cămaşă, dă spectaculoase efecte, relevând megieşilor adevărate simfonii olfactive…  Spray-ul aşişderea !

Ţărănoiul are mereu o jenă.  Care vine evident din educaţie, din obiceiuri…  Mereu îl strânge, mereu îl deranjează, jenează ceva…  Îi intră chiloţii între buci şi face eforturi vădite, uneori cu mişcări jenante, să-i extragă din menghina feselor.  Gulerul cămăşii, e prea strâmt să ţină o cravată vreme de o seară…  Aceeaşi cămaşă e prea scurtă şi iese mereu de sub strânsura curelei.  Lungimea mânecilor cămăşii are o manşetă care ocupă imperialist teritorii întregi de la încheietură până-n palmă.  Pantofii prea scurţi ori prea înguşti sunt descălţaţi discret, ambii sau pe rând, atunci când se exagerează şezând pe scaun…  Haina nu se mai poate încheia peste monumentalul stomac gomflat exagerat, tăieturile din spatele ei pun în evidenţă un dos musculos, ca de porcină în emoţiile Ignatului !

Şi, când vorbeşte o face tare ;  tare de parcă nu l-ar asculta şi nu l-ar crede nimeni…
Ecce Homo !

4

 

Da’ n-am nimic…  Cu pământul şi cu ţăranii.  Am cu tine, ţăran parvenit, care te dai domn, şi-ai impresia că domnia înseamnă să ai buletin de oraş !

 

Ghici ce ?  Te-ai înşelat !  Pentru că te miros de la o poştă, sub orice haine şi sub toate parfumurile pe care snob ţi le achiziţionezi din cel mai scump magazin, şi te mândreşti cu cât ai dat pe el…  Domnia nu te lasă să spui preţul.  E sângele vechi care-ţi fierbe-n vine şi care te face să te mândreşti că mănânci cu lingura de argint acum, după ce mult timp ai crezut că argintul e doar pentru bani şi bijuterii…
Şi clocoteşte-n tine, şi curge şuvoi, şi puţi, mă !  Nu a nespălat, ci a prostie !  Şi-a nervi pentru că ştii că, orice ai face, n-o să scapi niciodată de mirosul ăla…

 

Şi asta te face nervos şi grobian…

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

3 Responses to Ja, la căruţă !

  1. Iustin says:

    Reprezentanții păturii elitelor intelectuale oferă ex. de personalități remarcante provenite din țăranii clasici ajunși la asemenea performanțe prin păstrarea constantă a unei atitudini modeste în parcursul educațional.

  2. Iustin says:

    Iritanți sunt țăranii parveniți, doritori de un statut urban, cu un parcurs agonizant, zvârcolitor, cu burta pe carte până târziu, abia ținându-și capul de somn la orele de curs chiar dacă e început de semestru și criticând chiar lejereala îngăduită de unii profi la examenele din sesiune;
    Pt. aceștia statutul social devine acum un adevărat factor inhibitor pentru etalarea buletinului de oraș care-i diferențiază împotriva voinței de prietenii lor maneliști.
    Se raportează cu amărăciune la trecut și nu-l privesc mai degrabă ca pe un mod fericit de trecere prin vicisitudinile vieții din drumul vocației.

  3. Iustin says:

    Îl face nervos și grobian, e conștient de faptul că asta e – nu poate scăpa de condiția de țăran!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: