Câţi ca mine…

 

 

Am net acasă…  Logic !  Am net pe telefon…  Dacă-mi dau foarte tare silinţa, cred că pot prinde o reţea wireless numai dacă mişc din urechi !  Şi nici nu costă o avere.  Paranteză :  demult costa enorm să ai HBO; apoi am făcut şoc când am aflat cât de puţin e acum.  Închid paranteza.

Revenind la net…
Acum mulţi ani, în tinereţea mea, nu era la modă să ai net acasă.  Chit că aveai comp.  Vroiai net, te duceai frumos într-un net café.  Cât mai aproape de casă, cât mai  „ rapid ” , cât mai curăţel…  Oferta era abundentă, pentru că erau ca ciupercile : multe pe centimetru pătrat.  Net cu ora…

Mă, şi era aşa o senzaţie ciudată…  Adică multe compuri, unele lângă celelalte, prea puţină intimitate între tine şi parola de mail, te puteai holba lejer în compul vecinului…  Da′ era Raiul !
Unii erau acolo pentru jocuri, alţii pentru treburi serioase, gen căutat informaţii pentru nu ştiu ce lucrare fandosită, alţii, pur şi simplu, pentru a freca netul în voie.  Nu cred că e nevoie să spun din ce categorie făceam eu parte…

Şi-aşa am aflat eu ce-i ăla mirc, google, search…  Un timp am avut impresia că adresele de mail care se terminau cu @hotmail îs mai deochiate din fire…  Noroc că mi-a trecut rapid.  Plus că aveam oroare să-mi dau datele reale; evitam tot ce cerea înregistrare…  Paranoia-n floare !

M-a ţinut câteva luni bune mania net café-ului.  Măcar de două ori pe săptămână semnam condica.  Şi-apoi am rărit-o… De tot.  Şi câţiva ani nici n-am mai ştiut ce-i aia.  Şi-a fost bine.  Da′ cum să rezişti tentaţiei când îţi vine în casă, şi te trage de mânecă, şi te dă jos din pat, şi-i atât de prietenos şi de îmbietor, mai ceva ca o tavă cu fursecuri de-abia scoase din cuptor ?  De piatră să fii, şi tot n-ai cum !

Şi-am renunţat la scris cu pixul pe hârtie, la căutat cuvinte-n dicţionarul cu foi îngălbenite de vreme, la jocuri cu zaruri pe care le amesteci în pumn, şi chit că nu-mi imaginez cum ar fi acum fără strop de net, tot am nostalgia săptămânilor rupte de lumea virtuală, dar atât de apropiate de aia reală, palpabilă, pipăibilă cu mâna…

 


Câţi ca mine ?

Pân′ la următoarea nostalgie, la revedere!

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: