La mare, la soare…

 

Fac o baie rapidă, îmi pun ochelarii de înot, pentru impresionarea audienţei, dau puternic de 8 ori din braţe, văd pe sub apă ceva umbre, mă apucă panica şi mă întorc…

Ajunge să mai dau de 4 ori din braţe şi ajung la apă mică…

Pun picioarele pe nisip, îmi zic că-mi e de ajuns un minut şi 24 de secunde de bălăceală şi că e cazul să ies la soare…

Dar ştii prea bine, prietene cititor, că ieşitul din apă nu se face oricum…

Pe plajă-i lume multă, poate se uită cineva la tine…  Dacă ţii cât de cât la imaginea ta, mai îndrepţi câte ceva…  Tragi de slip, ca să-ţi aranjezi cuculeanul,  subacvatic, bagi un pic mâna prin păr  ( atât cât mai ai ) , ca să-l faci sauvage, ridici pieptul şi sugi burta…  Apoi ieşi pe ţărm, călcând hotărât, pentru impresia artistică !

Privind undeva departe, spre nicăieri…  Tot pentru impresie !

Dar ştii că măcar trei babe hodoroage tot se uită la tine…  Poate că una nici nu vede, nu mai contează !

Ei bine, eu am avut bafta să ies taman lângă trei fătuci care se bronzau pe ţâţişoare…  M-am gândit că bine am făcut că m-am primenit.  Şi am călcat cât mai hotărât, fără să privesc spre ele…

Bineînţeles, doar la început…

Când am ajuns cam la un metru de şezlongurile lor, le-am trăznit o privire care, cel puţin teoretic, trebuia să le îngroape în nisip !

Ai tu habar, cititorule, cum arată ochii mei verzi, pe faţa mea bronzată, când ies din mare ?

Nu, nu ai !

Ei bine, fetişoarele au rămas încremenite !

Mă priveau cu ochi mari, toate trei…  Am trecut pe lângă ele, mulţumit de trăznetul transmis, de impresia făcută…

Ajung lângă prietena proprie şi personală, zâmbind, mulţumit de mine…

Şi gajica îmi năruie toate visele şi speranţele :

– Şterge-te pe faţă, eşti plin de alge…  Şi cred că îţi curg şi mucii !

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: