De ce se uită bărbaţii la filme porno şi SF …

 

Filmele preferate ale bărbaţilor sunt filmele SF şi cele porno…  Nu vi se pare interesant ?  Dacă stăm bine să ne gândim, ambele implică o viziune cam nerealistă asupra realităţii de zi cu zi.

 

În cazul SF-urilor, bărbaţii au capacitatea să facă orice şi-au dorit încă din copilărie prin intermediul tehnicii  ( Să se teleporteze, să se întoarcă în timp, să se lupte cu săbiuţe laser… ), iar in cazul filmelor porno, bărbaţii au posibilitatea de a avea relaţii sexuale neîntrerupte cu femeile, fără ca acestea să se oprească la un moment dat, pe parcursul maratonului sexual, şi să le spună că s-au plictisit de atâta penetrare, că vor să întemeieze o familie şi să aibă un copil !

Eu zic că filmele porno contestă însăşi natura orânduirii sociale, deoarece creează ideea că relaţiile sexuale pot avea loc la discreţia bărbatului, fără ca acesta să ofere ceva la schimb :  afecţiune, bani, 5 sau 10 ani din viaţă petrecuţi într-o căsătorie sau statutul social dorit de parteneră…

Să luăm, de exemplu, un scenariul foarte popular printre iubitorii genului :  acţiunea are loc în spitalul municipal, unde au loc relaţii sexuale foarte frecvente între asistentele medicale şi pacienţi, iar aceştia din urmă nu suferă, de fapt, de nicio boală…  Aproape că-ţi doreşti şi tu internarea !

Asistenta intră într-un salon pentru a face o injecţie unui pacient  ( aparent foarte bolnav, dar evident foarte musculos ) şi dintr-o dată o apucă o disponibilitate sexuală totală şi începe să îl pipăie cu poftă pe acesta…

Probabil, singurul produs al imaginaţiei masculine din cinematografia SF, la fel de absurd ca această scenă, îl constituie serialul Star Trek, în care William Shatner, în rolul lui James T. Kirk, urmat de Patrick Stuart în rolul lui Jean-Luc Picard, s-a jucat timp de peste 10 ani de-a căpitanul de navă spaţiala într-o sufragerie, pretinzând că descoperă noi lumi şi noi civilizaţii !

 

Revenind…

 

Pacientul, complet recuperat, aruncă bandajele şi începe să-şi satisfacă toate fanteziile sexuale, fără să fie nevoie de un minim de dialog…  OK, să ne prefacem că ar fi posibil…  Dar ce se întâmplă după aceea ?  E destul de probabil ca asistenta  ( să o numim asistenta 1 ) ,  fiind foarte mulţumită de prestaţia sexuală a pacientului musculos şi de rolul ei vindecător în existenţa lui, să vrea să se mai vadă cu el la un suc, după externare…

Cu toate acestea, ea pleacă către un alt salon, pentru a avea un moment lesbo cu o colega de tură ?!!?  Unde e nevoia feminină de a percepe perspectiva relaţiei cu un bărbat ?

Mă rog…    Whatever…

Două scene mai târziu, acelaşi pacient va face sex cu o altă asistentă, la fel de disponibilă sexual  ( o vom numi asistenta 2 ) ,  ajutat de un coleg de salon, internat şi el degeaba…

Deşi asistenta 2 o cunoaşte pe asistenta 1 şi ştie că pacienţii s-au futut cu aceasta, nu este deloc deranjată de acest fapt…  Niciun reproş, nicio ceartă, nimic !?!  Doar disponibilitate sexuală constantă ?!  Asta da redefinire a relaţiilor bărbat-femeie !

Să nu uitam că scenariul de mai sus se adresează aceluiaşi cinefil masculin, care, asemenea unui prieten de-al meu, se poate uita foarte entuziasmat la unul dintre filmele din seria Războiul Stelelor pentru că Prinţesa Leia, capturată de Jabba The Hut, este ţinută prizonieră în lanţuri, în sutien şi chiloţi !

 

 

P. S. :  Totuşi, de ce se uită bărbaţii la astfel de filme, fie ele porno sau SF !?

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: