Jurnalul lui Cabral

Băi fraţi şi surori, nu o să vă vină să credeţi ce mi s-a întâmplat zilele trecute…  Am intrat în posesia jurnalului de călătorie a lu’ Cabral…  Cu adică, care Cabral !?  Vă înţeleg, şi acum mă întreb cine e papiţoiul ăsta şi ce reprezintă el…

 

Revenind la jurnal…

 

#     În timp ce scriu peripeţiile mele, o să vă arăt şi albumul meu de familie.
Azi mi-am luat femela şi am plecat acasă, în Africa, unde tribul mă aşteaptă.
Sunt în concediu şi două săptămâni vreau să uit de Mircea Solcanu, că ultima dată când l-am futut în cur, s-a băşit cu stropi, norocul meu că am pula neagră şi nu s-au observat petele.

 

Eu cu mamiţu

 

Andreea cam guiţa, că n-o să aibă coafor, mall unde să facă shopping, unde să aibă internet…  Până nu i-am tras o carabă peste mufarină n-am convins-o. Maimuţoi-maimuţoi, dar totuşi eu sunt bărbatul, nu ?
Avionul a ajuns deasupra junglei unde tribul meu îşi duce existenţa de veacuri. Am evitat să-i spun la piticania asta a mea că noi nu prea avem aeroport, iar pasagerii aterizează cu paraşuta…  A fost o surpriză pentru ea  ( nu era de la Andreea Marin )  să se trezească cu-n şut în cur şi să cadă de la 5 000 de metri în gol.  Ah, ce urlet a scos, de-au amuţit toate animalele, iar 3 gorile masculi s-au sinucis de gelozie, auzind un aşa sunet !

 

Primii mei dinţi


Unde putea să cadă proasta decât într-un se coia, da, arborele sequoia, ăla care are numai 100 de metri înălţime…  Bătrânii tribului spun că numele îi provine de la faptul că se coia mult până să înflorească.
Două zile a stat Andreea în copac, atârnată ca globul în bradul de Crăciun, până am reuşit s-o recuperăm…  C-au trebuit să împletească liane pe-o lungime de-o sută de metri.

 

Aici sunt la grădiniţă, în tabără, ne plimbam cu autocarul

 

Cu faţa halită de ţânţari  ( nu-s sigur, cred că mai degrabă erau seringi cu aripi şi trompă ) , cu rozeta spartă în 3 locuri  ( n-au nimerit-o babuinii din prima ) , a aterizat pe pământ.

Bucătarul tribului deja pusese apa la fiert într-un ceaun imens, crezând că urecheata asta a mea e prânzul…  Iar când am băgat-o în curul gol în ceaun, a început să chirăie, că ea e acră şi aţoasă, strici gustul la mâncare cu ea.  Am liniştit-o spunându-i că vroiam doar s-o îmbăiem, să fie curată.  Dar era recalcitrantă în continuare, spunea că n-a făcut niciodată baie în apă care să
conţină piper, sare, morcovi şi manioc…  I-am explicat că tribul n-are spumant de baie sau gel de duş, iar ceaunul ăsta e jacuzzi-ul tribului.

 

Eu, în prima zi de şcoală

 

A doua zi am mers la malul mării, să-i ofer clipe de romantism…  A făcut panaramă că nu-s terase unde să bea şi ea o cafea, să asculte o muzică…  Şi-a pus costumul ăla de baie cu muţulachi şi puişori  ( ăla la care-ţi moare pula instantaneu )  şi s-a aruncat în apă…  Am avertizat-o după juma’ de oră că locul e bântuit de rechini, dar n-a păţit nimic !  Au şi rechinii demnitatea lor, nu mănâncă orice câcat.
Marea i-a deschis pofta de futai…  Cu o privire pofticioasă, l-a luat pe Tarzan ăsta negru şi chel în cap şi am mers în pădure, să încercam senzaţii tari.  Nu ştiam că a făcut gimnastică la grădiniţă…  Am legat-o de talie cu o liană şi am urcat-o într-un copac…

 

Cerşetorul tribului, şcolit în România !

Eu stăteam culcat pe spate, cu indicatorul în sus şi o coboram încet pe liană în jos, când în şpagat, ca Mircea Badea, când îmi căuta suzeta cu gura… Şi cum o făcea ea pe alpinista care cucereşte Vârful Pulii  ( înălţime :  40 de centimetri ) , mi-a intrat o termită în cur, să-şi facă muşuroi…

Îţi dai seama că am scăpat capătul lianei din mâini şi gâsca mea era la 4 metri deasupra solului, coborând în şpagat spre pulă…  Gâscă-gâscă, dar nu ştie să zboare; nici nu mă mir, la cât de proastă e !  De la înălţimea aia, direct până-n stomac i-a intrat, cu tot cu coaie, sau, mă rog, ce-a mai rămas din ele !

 

De la boarfa asta am luat lăţei, pentru prima dată !

Dar m-am răzbunat pe termită…  Cu o băşină pe post de tornadă, a tâşnit ca racheta din cur !

Sleit, cu ultimele puteri, mi-am luat sub braţ piticania cu uterul rupt şi m-am întors la colibă…  În cinstea noastră, tribul a pregătit numai bucate alese :  numai mânuţe şi pulpiţe de puişori somalezi, la grătar, cumpăraţi din tabăra de refugiaţi de la Mogadishu, din Somalia…  Şi-s ieftini, 5 bucăţi la un bob de orez !

Tot în cinstea înalţilor oaspeţi, care eram, au tăiat şi misionarul cel gras şi ne-au pregătit bucate tradiţionale, inclusiv să ne luăm la pachet.  Bine, Andreea crede şi-n ziua de azi că a mâncat fileu de peşte oceanic.  Să vă spun un secret, asta o ştiu de la bunicul meu, Kunta Kinte :

De mănânci peşte oceanic şi bei apă de izvor,
Nici în pulă nu te doare, nici de pizdă nu ţi-e dor !

Eu, la plajă, cu unele dintre fostele mele gajici

Azi maică-mea a născut al 18-lea pui de croncobaur…  Am fi fost 24 de fraţi de toţi, dar pe 4 i-au ciugulit corocodilii când erau la pescuit şi pe ceilalţi doi i-au împuşcat braconierii, crezând că-s pui de gorile.  Doar le-am spus, când dau peste braconieri să înceapă repede să vorbească tare, ca să elimine confuziile !

Şocant, tribul de canibali cu care ne războim de peste 2 000 de ani a capturat-o pe Andreea !  Vestea mi-a adus-o un reporter de la Lăbărtatea, care încerca să pară îndurerat…  Cică au futut-o toţi bărbaţii din trib şi acum se pregătesc s-o halească.  Cum dracu’ , ăştia întâi îşi fut mâncarea şi pe urmă o mănâncă !?  Nu înţeleg !

Andreea, în mijlocul tribului

Am plecat de urgenţă cu şamanul nostru să negociem eliberarea Andreeii…  Am reuşit, dar preţul a fost pe măsură :  40 de pui de somalezi, 3 misionari de peste 100 de kile bucata şi, ca bonus, să sug meleşteiele la vânătorii tribului !
4 zile după aceea n-am mai putut să mănânc sau să vorbesc…  Numai probleme îmi face piticania asta !  Şi nici nu vrea să se puiască, cică îşi pierde talia şi se nasoleşte.

 

Mai stăm două zile şi plecăm…  Parcă începe să-mi fie dor de Mircea Solcanu, aşa câcăcios cum e el, dar mă iubeşte mult !  Tot îmi cere să divorţez de Andreea şi să mă însor cu el în Olanda, evident.
Cam ăstea-s  ” Poveştirile adevărate ”  pe care le-am trăit în Africa.     #

 

Eu, melancolic la piscină...

 

P. S. : Parcă numai pizdele ţin jurnal…  Dar, în fond şi la urma urmei, Cabral ce e ?  Deci nu face excepţie…

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: