Despre frumuseţe şi poziţia în ierarhie…

Ideea acestui post mi-a venit astă noapte, când eram pe jumătate adormit…  Am vrut să mă dau jos din pat şi să-l scriu măcar pe o foaie, din păcate lenea a fost prea mare, sper totuşi să îmi aduc aminte cam tot ce vroiam să spun aseară.

 

Cu toţii avem unele probleme existenţiale referitoare la noi şi la modul în care suntem priviţi de cei din jurul nostru, însă unii exagerează.  Unele dintre aceastea sunt legate de aspectul fizic.  Cred că sunt puţine persoane care sunt cu adevărat mulţumite de aspectul lor fizic  ( Bine, există şi acei narcisişti care se iubesc şi se admiră în oglindă cu orele ) , dar unii fac din asta o adevarată problemă pe care o lasă să îi afecteze în toate aspectele vieţii…

Ok, şi eu spun că sunt urât, şi am momente când chiar cred asta, dar nu mă las afectat de idee.  O pot spune când sunt într-un grup de persoane, pentru că sigur se găseşte una căreia să i se facă milă de mine şi să-mi tragă un   Dar nu eşti urât ” , chit că-n gândul ei zice   Vai de capu’ tău ! ” , dar eu aud numa’ partea ce-mi sună bine.  Să spui despre tine că eşti urât poate fi şi un fel de scut, în momentul în care tu susţii sus şi tare că eşti urât, atunci când îţi zice şi altcineva asta, poţi răspunde cu seninătate :  Da, ştiu ” , fără a fi afectat foarte tare de  „ jignire ”  .

Şi totuşi, să zicem că eşti cu adevărat urât…  Asta este, trebuie să recunoaştem, nu toţi s-au născut chipeşi  ( aşa ca mine 🙂 ) . Asta nu înseamnă că nu te poţi face tu frumos.  Nu, nu mă refer la operaţii estetice sau mai ştiu eu ce tâmpenii.  Frumuseţea generală a unei persoane nu este dictată  100 %  de aspectul fizic…  Câte persoane frumoase cunoaşteţi, dar cu care nu aţi vrea să petreceţi nici cinci minute, datorită caracterului infect pe care îl au ?  Câţi băieţi, care la prima vedere par super drăguţi, îţi provoacă repulsie atunci când deschid gura sau în momentul în care vezi cum se comportă cu cei din jurul lor ?  Despre câte fete ai zis „ Frate, ce bună e asta !  ” , dar când o auzi că scoate un  „ Fă, eşti proastă, dă-te-n pula mea ! ”  către prietena ei, îţi piere tot cheful de a te băga în seamă.

Eram ieri la un pahar de vorbă cu nişte amici  ( Giany, Silviu, Cristi, şi alţii ) …  Printre ei, vreo două persoane care nu frecventează terasa şi nu cunosc  „ obiceiurile ”  locului…  Am intrat, am salutat o fată, am pupat-o, că aşa e frumos…  Ne-am aşezat la masă, alta a venit, m-a pupat, s-a pus la mine în braţe, am discutat puţin…  Pe măsură ce apăreau, treceau pe lângă noi şi ne salutau  ( pupicii de rigoare mie şi lu’ Giany, că de, ne ştim mai de demult ) …  Unele dintre ele s-au aşezat la noi la masă şi se comportau ca şi cum îi ştiau pe toţi.  Unul dintre cei pe care nu îi ştiam prea bine avea o dilemă :  „ Cu ce te-ai dat, mă, de vin toate la tine !? , asta în timp ce aveam una bucată fată frumoasă în stânga mea şi altă bucată fată frumoasă în dreapta mea.  I-am răspuns foarte sugestiv : „ Nu mă dau cu nimic, doar că nu mă spăl ” .

Treceţi peste ideea că sunteţi urâţi, nu ţine, sunteţi urâţi doar dacă vă faceţi voi urâţi.  Frumuseţea vine din interior şi, cine nu poate vedea asta, să zacă înconjurat de oameni frumoşi, dar proşti !

Era Bestia o fiinţă chipeşă ?  Nu cred…  Dar, în final, tot el s-a ales cu fata frumoasă.

 

 

Altă problemă existenţială, pe care vreau s-o abordez, este aceea a afirmării  „ sociale ” , să zicem aşa.  Discutam zilele trecute cu un amic, el are o mentalitate puţin diferită, dacă nu chiar total diferită de a noastră  ( a mea şi a lu’ Silviu, Giany ) …  Vorbeam despre statutul în cartierul în care trăieşti.

Mentalitatea amicului era că trebuie să te impui, mai mult sau mai puţin prin forţa pumnului.  Că nu trebuie să accepţi niciun fel de comentarii din partea celorlalţi.  Noi i-am explicat că problema stă altfel, sau cel puţin aşa o vedem noi…  În momentul în care în grupul tău de  „ prieteni ”  din cartier apar ocazii în care să apelezi la pumn, înseamnă că nu îţi sunt cu adevarat prieteni şi că nu merită să petreci timp cu ei.

Este normal să îţi găseşti un grup de prieteni care să te accepte aşa cum eşti, şi tu la rândul tău pe ei.  Unde să nu existe nevoia de ierarhizare între membri sau, în niciun caz, ca aceasta să se facă după puterea pumnului.

Nici eu şi nici Silviu sau Giany nu ne pierdem vremea prin cartier ( bine, Giany nici nu stă în Galaţi, ci la Brăila ) .  Am încercat mai demult, dar, din păcate sau poate din fericire, eu am alergie la prostie.  Cum nu stau în cel mai select cartier din oraş, nici lumea nu este tocmai cea mai inteligentă şi se comportă ca atare…  Drept urmare, am renunţat la a mai petrece timp cu băieţii de la colţului blocului.  Trec pe lângă ei, îi salut, mă salută şi cam atât.

Diferenţa între mine şi acel amic este că mie puţin îmi pasă dacă ei mă consideră un ciudat, sau cum zicea el  „ Lache flauşat ” …  Ce trist mă simt că sunt considerat  „ neadecvat ”  de a sta cu ei, de nişte distruşi care nici să facă un acord între subiect şi predicat nu pot, să lege două fraze, iar din trei cuvinte, unul face referire la mamă şi altul la organul genital masculin.  Diferenţa dintre mine şi amicul meu este că eu nu vreau respectul lor, nu o să dorm mai bine noaptea, nu cresc în ochii prietenilor mei adevăraţi, nu mă face pe mine o persoană mai bună…  Îmi pasă atât de mult de ei încât, dacă nu m-ar mai saluta, mi-aş tăia imediat venele, scriind numele lor cu sânge pe biletul de adio !

Sunt mentalităţi diferite, sunt probleme care, pentru cei care le au, cauzează stres. Mi s-a zis că sunt mult prea indiferent la unele chestii, considerate importante de către alţii, poate că sunt, poate că nu…  Cert este că nu eu mă stresez că nu trag fetele la mine, nu eu simt nevoia să împart pumni în stânga şi dreapta, atunci când nu mă salută un tip pe stradă, în cartier…

Da’ nici noi nu stăm ca fraierii când suntem provocaţi…  Silviu a fost campion european la karate, nu ştiu ce stil  ( dar foarte greu se enervează îndeajuns de tare pentru a lovi ) , Giany e cât uşa…  Iar despre mine ce ar fi de spus ?  Poate doar că sunt un bun încasator.  Dar recurgem la pumni doar în momentul când a fost epuizată orice posibilitate de aplanare a conflictului…

Eu sunt ăla care merge relaxat pe stradă şi nu dă doi bani pe lumea din jurul lui, cel înconjurat de prieteni şi prietene, cel care se simte bine în pielea lui.  Poate că ar trebui să fie mai mulţi ca mine…  Poate lumea ar fi mai frumoasă…

Poate…  Poate…

Anunțuri

Despre tzunoi
Sictirit pe viata. Mi s-a facut lehamite de ceea ce vad in jurul meu: pe cine promovam ca vedete, pe cine alegem sa ne reprezinte, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: