Boier, iobag, criză, prost…

Nu mai ţin minte dacă am menţionat asta până acum, dar am o curte într-un cartier din marginea oraşului  ( bine, nu e numai a mea, e a familiei…  De, moştenire… ) .  În urmă cu vreo doi ani, m-au călărit hoţii de vreo 3 ori şi mi-au uşchit tot ce au considerat ei că mă încurcă şi mă împiedic de ele…  Aşa că,  ca orice boier care se respectă, am zis că îmi trebuie şi mie nişte iobagi…  Sau măcar unul, de sămânţă…  Şi l-am găsit până la urmă : un ţăran amărât, care acum stă în casa mea cu cei doi copii…  Pe gratis, fireşte, că bani nu prea are de unde să-mi dea…  Cu condiţia să aibă grijă de casă şi de grădină şi să belească bine ochii, să nu mă mai calce hoţii…

Ceea ce îmi doream io cel mai tare, era să dau de un om gospodar, cu chef de muncă şi care să facă pe lângă casă o adevarată grădină şi gospodărie…  Să aibă fructe, legume, orătănii, flori, şi ce pula calului mai creşte pe lângă casele oamenilor…  Fireşte că am luat-o în gură, în cele din urmă, că nu degeaba se zice că facerea de bine e futere de mamă !

Io unu’ mi-am dat toată silinţa…  I-am cumpărat var şi vopsea, ca să se îngrijească de casă, că de, el e sărac !  După ce am stat ciocan pe capu’ lui vreo 2 săptămâni, s-a îndurat şi le-a făcut p-astea…

I-am luat seminţe de flori, legume, fructe, gazon, şi ce pula mea am mai găsit…  Şi i-am zis :  „ Mă, pune şi păstrează-ţi sămânţă, că la anu’ nu-ţi mai cumpăr io ! ” …

Când mă duceam şi io cu familia în week-end, sau cu prietenii pe la un şpriţ, erau legumele înecate în buruieni…  Şi se mira că nu se fac roşiile !  I-am lămurit misteru’ şi i-am zis să smulgă, în morţii mă-sii, buruienile, că le udă de pomană !

A mâncat din primăvară până-n toamnă din ceea ce creştea p-acolo…  Am mâncat şi io…  Vreun kil de roşii, o mână de nuci şi-un kil de morcovi…  Restul le-a ros el şi copchii.  Să fie !

S-au făcut butoaie de corcoduşe…  Băi, sute de kile, nu aşa !  Dacă cu un an înainte n-am avut nici de-un compot, acu’ se rupeau crăcile de greutate.  I-am luat bidoane, că de, pula mea, e sărac…  Şi 80 de kile de zahăr…   Şi i-am zis :
„ Vasile, pune şi fă ţuică.  Şi ţine cont că vreau fruntea, să o păstrez la sticle şi să mă fudulesc cu ţuica de la mine de la moşie.  Să o tragi de două ori, să iasă tare, nu pişoarcă ” !  Vorbisem şi cu unchi-miu, că el are cazan…  Cazanul meu căzuse victimă raidurilor repetate ale hunilor, din anul precedent, şi acu’ cred că deja e transformat în linguri…

Mi-a făcut…  Nu ştiu ce pula mea a făcut, că unchi-miu mi-a zis că a făcut câte două cazane pe zi, timp de o săptămână…  Asta înseamnă 12 cazane, după socoteala mea ( Duminica nu a aprins focul, nu l-a lăsat unchi-miu ) …  Dacă punem şi numai 5 litri la cazan, tot ies 60 de litri…  L-am întrebat ce păsărica maică-sii a făcut cu atâta alcool…  Cică l-a dat prin vecini, pe mâncare pentru găini, zice el  ( Oare chiar am faţă de prost !?!? )…  Da’ cât dracu’ mănâncă găinile ălea, că ar fi trebuit să le plesnească rânza de la atâtea grăunţe…  Şi erau doar 12 găini nenorocite !  Şi nici saci cu boabe n-am văzut…  N-aş paria că nu a troscănit şi el, deşi nu l-am văzut niciodată beat.  În plus, o lua rara de la atâta tărie…  Mare nebuloasă ce s-a întâmplat cu licoarea bahică…  Ştiam eu că alcoolul se evaporă repede, da’ parcă nici în halu’ ăsta !

Deci am cheltuit vreo 5 milioane, că vroiam o sticlă de ţuică de la mine din ogradă…  Şi m-am ales cu o pulă peste ochi !

E sărac, e amărât…  Nevasta l-a lăsat şi a fugit cu unu’ în Italia…  N-are ce da de mâncare la copchii…  Munceşte ca necalificat pe unde găseşte, sau cu ziua pe unde poate…  Da’ au DVD Player în casă…  N-a avut bani să-şi ia lemne, da’ are şi DVD-uri !  Omu’ fumează…  N-o fi fumând el un pachet pe zi, poate la 2-3 zile…  Da’ nu fumează Carpaţi  ( sau cum dracu’ s-or mai chema acu ălea fără filtru ) şi nici d-ălea fără timbru, de la negri…  Fumează d-ălea care costă peste suta de mii pachetu’ …  Da’ n-are bani să dea de mâncare la copchii…  N-are, în pula lu’ Terente !  E sărac…

Are şi tembeliziune prin cablu…  La aia nu ştiu cum dracu’ face, dar nu rămâne niciodată cu plata în urmă, aşa cum rămâne cu plata apei sau a electricităţii, pe care am avut imensa  „ bucurie ”  de a i le plăti io de vreo 2-3 ori…  Că de, pula mea, el îi sărac…  Şi mai e şi criză !

Criză, criză, da’ şi-a luat omu’ porc de Crăciun ?  Şi-a luat !  E drept, cam mărunt, şi pe datorie, da’ l-a costat porcu’ ăla vreo 4 milioane…  L-am întrebat :
– Păi, mă Vasile, pula mea, te plângi că n-ai bani şi tu ţi-ai luat un porc întreg pe datorie ?!  Nu puteai să îţi iei şi tu 2-3 kile de carne, în loc să zvârli cu milioanele pe geam ???
– Ei, domnu’ , m-am gândit şi io că e Crăciunul, şi nu-i Crăciun dacă nu vede copchiii cum se taie şi prepară porcu’ .  Să simtă şi ei, săracii.
– Da, mă, da’ în loc să fii dator cu milioane, luai şi tu mai puţin.  Te împrumutai de un milion, luai o bucată de carne, un cozonac, o sticlă de vin, nişte bomboane, o prăjitură, şi aveai de toate de Crăciun.
– Ei, domnu’ , aşa e bine, să aibă copchiii de toate de sărbători.
– Treaba ta, Vasile, da’ să nu te aud că n-ai bani de plătit facturile !  Dacă ţi le taie, tu îţi plăteşti şi debranşarea, şi branşarea la loc, că ăstea nu-s pe gratis.

Menţionez că porcu’ ăla a dispărut în vreo 3 zile şi nici măcar nu a mai prins Crăciunul…  A făcut omu’ pomeni la alţii, mai amărâţi decât el : zi de zi îi găseşti la crâşmă… Da’ îs tovarăşii lui şi au probleme mai mari decât el…  Vorba ceea : „ Dar din dar se face Raiul ! ” …  Aşa că de sărbători am mai făcut o pomană şi am dus un blid de mâncare la copiii ăia nenorociţi.

Pula mea, e criză, futu-l pe Băsescu şi pe Boc !  Da’ a dat omu’ 6 gâşte pe un telefon mobil pentru ficior-su, care a terminat 8 clase şi stă acasă, frecând pula cam toată ziua  ( acum are 17 ani ) ?  A dat !  Adevăru’ e că fiu-su nu mai putea trăi fără mobil cu cameră foto şi mp3 player…  Un câcat d-ăla de telefon mai ieftin  ( de care am vrut io să-i dau, da’ mi-a motivat că are semnalul slab )  îi stătea în gât !  Că nu se mai putea fuduli la tovarăşii lui ţărani.  La ce pula mea îi trebe lu’ ficior-su mobil, când nu se duce la şcoală şi zace toată ziua prin curte, n-am habar.  Da’ , pula mea, e criză şi viaţa-i grea !

În toamnă i-am zis să învelească şi să lege smochinii cu nişte coceni de porumb, să nu-i ardă geru’ …  A stricat un şopron care era acoperit cu coceni şi stuf, da’ smochinii i-a învelit din pulă !  De, era de muncă…  Aşa că i-a ars bine geru’ . N-au murit de tot, şi-au revenit, cât de cât…  Stau şi mă gândesc dacă o să-i spun şi anul ăsta să-i învelească şi să-i lege…  Da’ , ghinion…  Anu’ ăsta nu mai are niciun şopron de stricat, aşa că nu are coceni…  Poate-i dă prin cap să bage coasa în buruienile de 2 metri din grădină, că îi poate înveli cu ălea !

I-am luat iepuri…  Uriaşi belgieni…  3 bucăţi…  Animale frumoase şi care se fac cât o oaie.  Pula mea, unu’ s-a stricat  ( Cum pula mea să se strice un iepure ?!?! Poate doar la burtă ) , unu a fugit, iar unu’ s-a îmbolnăvit şi a trebuit să-l taie…  Ghinion, ce să-i faci !

În toamnă am fost plecat în Germania, la gajica cu care eram pe atunci…  O lună şi vreo câteva zile…  Înainte să plec i-am pregătit cada şi butoaiele pentru vin, spălate, aranjate…  Trebuia să culeagă via, să zdrobească strugurii şi să tragă vinul în butoaie…

Bun…

Bun o pulă ! Când m-am întors eu, via tot pe butuci !  Bine, ce mai rămăsese din ea…  L-am întrebat de ce…  Motivul : a plouat…  Da’ ce pula mea, a fost musonul de toamnă, a plouat o lună întreagă !?!?  Bine, aici a fost şi vina familiei mele…  Dacă au văzut că ăsta nu are de gând să adune strugurii  ( deşi ieşea din casă şi dădea cu nasu-n rândurile de vie; sau punea pramatia de plod, care oricum freacă menta toată ziua ) , de ce dracu’ nu au pus mâna sau să plătească pe cineva să o adune ?  Da’ dacă a plouat !  Deci cine culegea strugurii de ziua lui ?  Aţi ghicit : boierul !  Bine că nu a fost prea mult de muncă, în două ore am terminat de adunat ceea ce mai rămăsese…  Pentru că strugurii nu au avut de gând să mă aştepte pe mine şi şi-au urmat cursul normal al vieţii : o mare parte din ei s-au scuturat, altă parte au mucegăit, iar restul au fost mâncaţi de păsări şi viespi…  Concluzia ?  Dacă cu un an în urmă făcusem peste patru sute de litri de vin curat, acum nu am reuşit să adunăm decât patru  ( Da, am zis 4 ! )  saci de struguri…  Apoi a mai durat încă juma de oră să-i zdrobesc  ( am mai murdărit şi cada de pomană, mi-a luat mai mult să o spăl ) …  După tot procesul de producere a vinul, după decantare şi limpezire, am reuşit să umplu o damingeană de 50 de litri şi una de 10, plus 2 sticle…  Şi eu pregătisem butoaie…  Nu unul, ci două !  Ce pula mea o fi fost în capul meu, de l-am lăsat pe Silică  ( aşa îl alint când sunt nervos )  să se ocupe de tot !?  Noroc că mai aveam vreo 200 de litri de vin din anul precedent…  Şi atunci m-am decis ca în primăvară să scot via.  Nu de alta, unchi-miu a cumpărat strugurii cu 6 mii kilu’ …  De ce atâta muncă şi risipă financiară  ( săpat, tăiat, legat, lăstărit, stropitul de câteva ori )  pentru o carafă de vin ?  La cât vin beau pe an, mai degrabă cumpăr !  Ies mult, mult mai ieftin…  Şi scap şi de stres.

Într-o zi, când am ajuns pe acolo, îl întreb :
– Ţi-ai păstrat, mă, seminţe ?
– DA ! , zice el foarte sigur pe el.
– Ia arată-mi şi mie.

Şi-mi aduce un borcan în care băgase fix 3 roşii d-ălea cireaşă…  Roşiile cu totu’ , nu doar sămânţa…  Restu’, pula !  Castraveţi, păstăi, roşii, morcov, dovleac, pepene, fasole : din penis !  D-ălea nu şi-a păstrat…  Că îi aduce unu’ nişte seminţe bune…  Cu bani, fireşte, că doar n-o fi şi altu’ aşa de tâmpit ca mine să-i cumpere lui seminţe !

Cred că-s cel mai prost boier din istoria omenirii !

Unde-s vremurile ălea de demult, când boieru’ punea botniţă iobagului să nu-i halească strugurii şi le mai şi futea fetele ?

Păi, nu numai că nu-i iau nimic şi stă pe gratis în casa aia, da’ îi mai şi plătesc facturile, din când în când, atunci când iobagu’ are alte priorităţi  ( cum ar fi mobilul de fiţe pentru ficior-su, DVD Player, tembeliziune prin cablu ) …  Nu numai că are atâţia metri pătraţi de grădină, din care hrăneşti lejer o familie un an de zile…  Da’ îi mai şi dau bani de seminţe !

Da’ la începutul primăverii a comis-o…  Rău de tot.  Mă sună într-o duminică dimineaţă, pe la ora 6 …  Mă repet : dimineaţă !  Eu nu mă trezesc la ora asta nici când mă duc la serviciu, darămite în week-end.  Şi fusesem şi la o petrecere şi ajunsesem acasă pe la 4 jumătate…

– Ce-ai, mă, ai înebunit !?!?  Nu vezi cât e ceasul ?  Nici măcar găinile nu au început să cotcodăcească la ora asta !

– Ştiu că e dimineaţă ( Care dimineaţă, că afară era încă beznă ! ) , da’ astă noapte au venit hoţii.

– Iar !?  Şi i-ai prins ?  I-ai ciomăgit, le-ai dat la oase ?  Vezi să nu-i scapi, că ajung şi eu în juma de oră şi vreau să-i frământ oleacă în picioare !

– Nu, nu i-am prins…  Că au venit astă noapte; eu doar i-am auzit.

– Şi au furat ceva ?  ( Întrebare de om inteligent…  Doar sunt hoţi, nu au venit să aducă )

– Da, câţiva şpalieri de la vie…  Nu mulţi, doar 6.

– Bine, mă îmbrac şi ajung în maxim juma de oră.

Îmi trecuse somnul de tot, iar mahmureala era şi ea pe cale de dispariţie…  În schimb se instala o stare de nervi.  L-am sunat şi pe frate-miu şi i-am explicat ceea ce se întâmplase.  În 20 de minute eram deja în curte.

Într-adevăr, lipseau 6 şpalieri…  Dar nu numai.  Îşi mai luaseră tălpăşiţa şi 4 foi de tablă zincată, o nicovală, 2 suluri de plasă de gard, nişte scule…  Lucruri pe care, pur şi simplu, nu le iei la subsuoară şi pleci cu ele.  În plus, hoţii nu s-au grabit deloc, ci dimpotrivă, au operat liniştiţi, ca în propria ogradă : mai întâi au desfăcut sârma şi abia apoi au scos stâlpii din pământ.  Ceea ce e o operaţie de durată; cel putin jumătate de oră pentru fiecare stâlp, deoarece sârma e oţelită şi fiecare stâlp e îngropat în pământ cel puţin 80 de centimetri şi e ancorat…  Şi mai cântăreşte şi peste 40 de kilograme.  Deci e de muncă, nu glumă.

Am făcut rapid un calcul : chiar dacă au fost 6, câte unul pentru fiecare stâlp, tot au zăbovit prin curte cel puţin jumătate de oră…  Timp suficient să dai un telefon şi să chemi miliţia…

– Mă, şi dacă i-ai auzit, de ce nu ai ieşit afară, să strigi la ei ?  Să le altoieşti câte un par pe cocoaşă ?

– Păi, mi-a fost frică…  Dacă băgau cuţitu-n mine ?

– Atunci, ce-ai făcut ?  De ce nu m-ai sunat ?  De ce n-ai sunat la poliţie ?

– Am încercat, dar era telefonul descărcat.  Abia după ce s-a încărcat v-am sunat.

– Măi pulă, trebuia să-l bagi la încărcat şi puteai să suni.  De ce nu ai aprins lumina, sau să strigi la vecini ?

– Mi-a fost frică.

– În pula mea, mă mir că ăştia nu te-au furat şi pe tine.  Că s-au plimbat pe aici, ca la promenadă pe Faleză !

Aici am vrut să-i fut una peste bot, ca să-i dispară privirea aia tâmpă de pe faţă…  Noroc că m-a oprit frate-miu.  Îmi mai făceam şi păcate cu el.  Mi-am aprins o ţigară şi am început să umblu prin curte, făcând inventarul lucrurilor dispărute…

După vreo 10 minute a apărut şi miliţia.  Le-am explicat ceea ce se întâmplase şi ne-au invitat la secţie pentru a depune o sesizare / plângere…  L-au luat şi pe Silică, pentru că era suspect de complicitate la furt…  Eu chiar nu mi-l puteam închipui ca fiind hoţ…  Poate doar prost, da’ nu hoţ !

Până la urmă, s-a dovedit că nu avea nicio implicare în toată afacerea…  Doar că avea gura prea mare…

După vreo 2 ore am plecat de la secţia de miliţie.  Ajunşi iar la curte, i-am spus lu’ Vasile :

– Vasile, te anunţ că iarna nu te prinde aici…  Îţi cauţi gazdă, dormi în şanţ, nu mă interesează.

– Da’ ce-am făcut ? Io n-am făcut nimic !

– Întocmai !  N-ai făcut şi nici nu faci NIMIC !  Şi acum ţi-ai dat foc la valiză.  Îmi pare rău de copii, dar ori cu tine, ori fără tine, e acelaşi lucru.

A plecat capul în pământ şi nu a mai zis nimic.

Peste două zile m-a sunat miliţia.  Îi prinseseră pe hoţi.  Erau doar doi.  Deci au cotrobăit prin curte vreo câteva ore.  Din toată paguba nu am recuperat decât 2 stâlpi.

Pe la jumatea primăverii, după ce s-a înmuiat vremea, m-am apucat cu frate-miu de prostii…  Am început să scoatem şpalierii de la vie şi să strângem sârma…  După două zile, jumătate de vie dispăruse…  Rasă de pe faţa pămăntului !  Apoi am pus mâna pe drujbă…  Rând pe rând, copacii au căzut pradă furiei.  Nu au scăpat decât vreo câţiva :  doi salcâmi, un corcoduş, un cais, nişte meri, un nuc mare, un cireş şi vişinii.  Cine ştie şi câţi dintre ăştia mai rămâneau în picioare, dacă nu mi se bulea drujba…  Da’ până când dă gerul, poate o repar şi îmi continui treaba…

În locul viei am hotărât să pun gazon şi flori…  Şi să fac nişte alei cu băncuţe…  Măcar să aibă nepotu-miu pe unde să alerge.

Bineînţeles, Vasile a asistat ca spectator la toată scenele ăstea…  Pe deasupra, mai comenta şi aiurea :

– Deci aţi vorbit serios că scoateţi via.

– Da, dar vezi că am vorbit serios şi când ţi-am zis că pleci.  Vezi că baba Stela e singură, nu îi mai are pe ăia în chirie.  Vorbeşte cu ea.

– Da’ de ce mă daţi afară ? Că io nu am făcut nimic. Uite, şi aşa scoateţi via, ăia v-au făcut un serviciu, vedeţi ce greu se scot şpalierii ?

– Da, ştiu cât de greu se scot, doar eu am muncit ca nebunu’ când i-am băgat în pământ.  Şi tu tot pleci !

Am păstrat numai o porţiune unde am pus ca tot omu’ : nişte roşii, ardei, vinete, fasole, morcov, şi alte chestii de genu’ ăsta.

Dar acum, când a venit vremea să adun recolta, am ajuns la concluzia că nu rentează să faci agricultură în România…  Îţi îndoi oasele de pomană.

Să mă fut, cred că o să scot casa la vânzare !  Zilele ăstea o să facem un consiliu de familie şi vedem noi…  Mi-e milă de iobag, da’ mi se rupe inima de casa aia şi de grădină !

P. S. :  Îs multe de povestit de Vasilică al meu, da’ mai am şi alte chestii de făcut, înafară de a pierde vremea pe blogul ăsta.